Browsing Archive

November, 2013

Miere naturala de la Mos Gheorghe

Miere naturala-s-front

Despre miere as putea vorbi ore in sir, atat de important mi se pare consumul acestui elixir miraculos. De vreo doi ani m-am obisnuit sa mananc zilnic miere, pe paine, in iaurt, in smoothie, sau simpla, cu un pahar de apa, iar produsele din stup imi sunt aliati in preventia racelilor (v-am zis ca anul trecut nu am racit nici macar o data, pentru ca am luat tinctura de propolis imediat ce simteam ca ma ia guturaiul), in problemele de digestie sau avitaminoze (pentru care consum propolis, mascat in mancare, ca in reteta pentru iaurtul minune), si la taieturi sau arsuri (tinctura de propolis ajuta la vindecarea frumoasa a acestora, la mine in casa e nelipsita, pentru ca mi se intampla des problemele astea :-).

Multa lume foloseste mierea ca indulcitor (ceea ce este gresit atunci cand vorbim de ceaiuri si alte preparate fierbinti, intrucat mierea devine toxica la caldura), insa eu o pretuiesc datorita continutului de aminoacizi si enzime, esentiale pentru o digestie sanatoasa, si adesea leac pentru tulburari digestive precum indigestie, diaree sau chiar ulcer. Se pare ca amestecata cu lamaie si apa, mierea este benefica in perioadele de detoxifiere. Nu stiu daca este corect sau nu, insa eu iau mierea pe stomacul gol, cu un pahar mare de apa, pentru ca simt ca asa pun la lucru enzimele din ea, care imi pregatesc stomacul pentru micul dejun.Mai mult, o consum in tot felul de amestecuri – cu catina (pentru imunitate), cu fructe de padure (pentru aport de antioxidanti), cu pudra de roscove (ca un substitut pentru crema de ciocolata).

Iata si alte cateva situatii in care mierea joaca rol de personaj pozitiv:

atunci cand ne trezim obositi si fara energie dimineata – nu apelam la bauturi energizante sau cafea pe stomacul gol, ci ne facem timp pentru un mic dejun indulcit cu miere – un smoothie cu iaurt, banana, miere si seminte de in sau o felie de paine integrala cu miere

atunci cand ne simtim gatul inflamat de la raceala – nu luam pumni de pastile si prafuri, ci mai degraba amestecam intr-o farfurioara 10-15 picaturi de tunctura de propolis cu o lingura de miere – mierea nu numai ca este emolienta si calmeaza inflamatiile, insa are si proprietati antiseptice, iar aliata cu propolisul poate neutraliza infectia.

daca vrem sa fim plini de energie atunci cand facem sport, putem lua o lingura de miere cu minim jumatate de ora inainte de a incepe exercitiile

atunci cand ne taiem sau ne julim, mierea amestecata cu tinctura de propolis inchide si vindeca ranile.

Este, insa, foarte greu sa gasesti o miere de calitate. Foarte multi apicultori folosesc zahar sau glucoza pentru a imbogati mierea, care mai mult rau iti face in cazul asta. Eu nu cumpar deloc miere de la supermarket-uri, si in general ma feresc si de magazinele bio, pentru ca nu prea am incredere in orice producator de miere, fie el si certificat ecologic. Cel mai bine este sa va gasiti o sursa unde puteti verifica exact cum se trateaza albinele si cum se culege mierea de la acestea. Sunt mici producatori pasionati, care fac stuparitul din placere si din dragoste pentru albine, si care nu ar strica niciodata mierea cu adaosuri nesanatoase.

Pentru ca o consum in fiecare zi, eu sunt foarte pretentioasa cand vine vorba de miere, si incerc tot felul de mici producatori si de sortimente. In cautarile mele, am descoperit surse bune la Praid, de unde am luat o miere de padure foarte buna, si la Satu Mare, de unde am luat miere de facelia, o planta care se cultiva special pentru albine.

Mai aproape de Bucuresti, am descoperit in Lunca Dunarii un mic producator foarte pasionat, Mos Gheorghe. Pana sa ajung eu la Manastirea, toata mierea lui Gheorghe ajungea la familie si la prieteni. Acum mai are mai putin de 30 borcane de miere poliflora, pe care l-am rugat sa le pastreze pentru cititorii mei interesati de o miere naturala, fara adaosuri, de la albine ingrijite batraneste, din pasiune.

Mierea naturala a lui Mos Gheorghe a trecut si cele doua teste stiute (cel cu bula de aer care trebuie sa se ridice fara sa se sparga, atunci cand intorci borcanul, si cel cu firul de miere care trebuie sa fie neintrerupt) – cel cu firul se vede in poza principala

Daca vreti sa comandati Miere Naturala de la Mos Gheorghe, imi puteti lasa un comentariu aici, sau imi puteti scrie pe mail la anamaria _ stanciu @ hotmail.com, sau pe pagina de Facebook.

Mierea este poliflora, naturala, fara nici un adaos (zahar, glucoza sau alte chimicale)

Pretul: 40 RON/borcan 900 g, plus taxe de expediere prin curier (vedeti tarifele pentru curier aici)

Cum sa mancam sanatos in Postul Craciunului

postul craciunului-s

Intre nebunia cumparaturilor cadourilor de Craciun, vinerile negre cu reduceri, perioada incarcata de inchidere de an la birou, programarea vacantei de Revelion, si toata agitatia asta generala de sarbatori, ramane foarte putin timp in care sa ne oprim si sa facem ordine in probleme si in stilul de viata. Postul Craciunului ar trebui sa fie una dintre perioadele cele mai linistite din an, cand, alaturi de natura care se acopera de zapada si reduce consumul la minim, pastrand energia vitala ascunsa sub pamant, in radacini si tuberculi, ar trebui sa ne intoarcem catre noi insine, sa ne analizam, sa eliminam energiile negative, ajutand organismul sa se detoxifieze printr-o alimentatie sanatoasa. La fel ca toate sarbatorile si obiceiurile crestine sau pagane, postul este o perioada-simbol, care nu trebuie luata ca atare (adica eliminate produsele de origine animala, si nevorbit urat acasa), ci trebuie vazuta ca o perioada de tranzitie.

De tranzitie catre o varianta mai buna a noastra, fara energii negative acumulate, cu deschidere catre natura si catre ciclurile energetice ale acesteia, cu detasare fata de problemele trecatoare, cu un organism hranit cu nutrienti de calitate, plini de energie negativa.

In primul rand, trebuie sa scapam de ideea ca mancarea de post inseamna snitele, carnati si pateuri de soia cu diversi aditivi si uleiuri vegetale, alaturi de cartofi, fasole si varza calita in fiecare zi. In fiecare zi auzim “evitati excesul de sare, zahar si grasimi” – ei bine, produsele de post din soia sunt facute in cea mai mare parte din ingredientele de mai sus.

In trecut, mancarurile de post erau foarte sanatoase si foarte gustoase. In casele taranilor, postul Craciunului aducea curatenie sufleteasca si trupeasca, iar mancarurile erau simple, preparate numai din ingrediente sanatoase, pline de nutrienti, crescute local si in acord energetic cu organismul:

turte de grau, mamaliga de malai sau mei (surse de aminoacizi si minerale)

supe si ciorbe de linte, varza și fasole, iar în unele zone, naut si hrisca (surse de proteine)

ciuperci uscate (surse de proteine)

radacinoase – morcov, patrunjel, telina, sfecla (surse de vitamine si minerale)

seminte de dovleac si de floarea soarelui, nuci (surse de grasimin sanatoase)

fructe – mere, pere, gutui, si miere de albine (surse de vitamine si aminoacizi)

Astazi, cu aparatura pe care o avem si cu studiile stiintifice legate de importanta ingredientelor proaspete, putem beneficia mai intens de aceste ingrediente – sucuri proaspete facute la storcator, lapte vegetal facut in casa, tot felul de retete raw facute la deshidrator, germeni de grau, naut, linte, etc. In plus, putem imbunatati aportul de vitamine si minerale cu fructe si legume care sunt acum in sezon in alte tari (mango, avocado, banane), dar de care nu trebuie sa abuzam, pentru ca nu stim exact sursa de provenienta, timpul trecut de la momentul recoltarii si in plus nu corespund energetic cu organismul nostru, pentru ca nu sunt cultivate local.

Iata ce ingrediente cred eu ca ar trebui folosite in aceasta perioada de post:

radacinoase de la piata sau de la producatorii bio sau care macar nu folosesc pesticide (cum ar fi Cosul de Legume, Microferma Biodumbrava, Legume Fericite, ca sa enumar doar cativa care fac livrari in Bucuresti) – patrunjel, morcov, pastarnac, sfecla, telina, cartofi, napi (am gasit o taraba cu napi romanesti in Piata Domenii, se pare ca napii sunt excelenti pentru reglarea glicemiei) – folosite in supe, ciorbe, la cuptor sau in sucuri proaspete;

nuci si seminte (nuci romanesti, migdale, caju, seminte de floarea soarelui, seminte de dovleac, seminte de in, eventual seminte de chia din cand in cand) – cel mai usor de digerat hidratate peste noapte, si minunate la snack

boabe de toate felurilenaut, fasole Mung, fasole romaneasca alba sau pestrita, fasole neagra, hriscalinte – adaugate in supe, salate, chilli-uri rapide – pentru aport de proteine

fainuri integrale – pentru aport de enzime si aminoacizi

fructe uscate sau congelate, precum si fructe de toamna crude care se pot pastra in camara, invelite in ziare (mere, pere, gutui) – transformate in smoothie-uri, sau mancate ca atare

fructe si legume de export, care sunt in sezon in alte tari – banane, mango, citrice, rodii, nuca de cocos si mai ales avocado – amestecate in salate, in smoothie sau mancate ca atare

legume cu frunze verzi – patrunjel verde din piata, cu frunze micute, broccoli, conopida, varza (inclusiv cea rosie) – cel mai bine consumate crude

muraturi de casa, in saramura, sau fermentate natural – ca sursa de probiotice

masline naturale – eu consum numai sortimentul Kalamata, pentru ca am observat pe etichetele de la supermarket-uri ca maslinele negre contin un E care nu are ce cauta acolo

germeni de tot felul de seminte (pe care ii puteti prepara in casa ca aici, sau cumparati – se gasesc acum si la supermarket-uri in mare varietate – schinduff, ceapa verde, linte, broccoli – mare atentie la data de expirare, pentru ca germenii nu traiesc mai mult de o saptamana)

Ligia are un articol foarte complex legat de ce cruditati sa consumam iarna si, foarte important, cum sa eliminam pesticidele de pe coaja fructelor si legumelor.

Daca sunteti foarte pofticiosi, iata cateva idei simple pentru a transforma felurile tale preferate in feluri de post:

1. Inlocuieste carnea cu linte, naut, quinoa sau fasole – toate acestea contin proteine de calitate care se metabolizeaza lent, si pot fi baza unor preparate delicioase si satioase:

Burger de naut (oul se inlocuieste cu seminte de in)

Burger de quinoa si sfecla

Mancare de linte cu rosii

Chilli rapid de fasole

Supa minestrone

2. Foloseste condimente cat mai variate, pentru a inlocui gustul carnii – turmeric, curry, lemongrass, piper sichuan, si ingrediente cu specificul gastronomiei din care face parte preparatul – lapte de cocos, sos de soia

Sarmalute arabesti cu orez in foi de vita

Ardei umpluti cu orez, reteta greceasca

Curry indian de conopida si lapte de cocos

Sushi vegan cu quinoa

Salata ruseasca, cu sfecla rosie

3. Inlocuieste ouale cu seminte sau faina de in – consistenta va fi aceeasi, si digestia va avea numai de castigat

Tarta vegana cu tofu si sumac

4. Foloseste avocado transformat in pasta cu lamaie si ulei, in blender, in loc de maioneza

5. Inlocuieste smantana cu crema de caju (caju lasat la inmuiat peste noapte, si bagat la blender impreuna cu apa si putin ulei) si frisca din comert cu spuma de cocos (coaja rasa de cocos, amestecata cu apa si bagata la blender pana capata consistenta cremoasa)

Toate aceste idei te pot ajuta sa transformi perioada postului dintr-o perioada de abtineri si atac asupra organismului cu mancaruri greu digerabile, intr-o perioada de detoxifiere usoara, si de respiro pentru ficat si intreg sistemul digestiv. Ca orice lucru pe care-l facem Detoxifierea poate fi “ajutata” si mai mult daca in fiecare zi va faceti un obicei din a consuma suc de sfecla rosie, mar si morcov, recunoscut pentru proprietatile detoxifiante, energizante si chiar de vindecare, de cate ori aveti ocazia sa beti bors de casa, care este bogat in complexul de vitamine B, si sa savurati o salata detox, alaturi de un preparat de post sau simpla, ca fel principal.

De asemenea, incercati sa consumati cat mai multe ingrediente crude, in retete raw, pentru a hrani organismul cu nutrientii necesari in perioada rece. Este bine chiar sa ne alegem o zi pe saptamana in care sa consumam numai fructe si legume crude. Daca nu avem timp sa preparam salate si alte preparate raw, putem apela la restaurantele vegetariene si raw vegane care fac livrari la birou si acasa.

Iata si un model de meniu de post pentru o saptamana pe care l-am pregatit anul trecut si care este una dintre cele mai vizitate pagini de pe blog in aceasta perioada.

Pentru mai multe idei de retete de post sanatoase, va recomand:

Carte de Bucate Manastiresti

Ligia Pop – Germeni si Vlastari

Radu Anton Roman – Bucate de Post

Surse:

Formula AS

Ligia Pop

 

O bautura minune – suc de sfecla rosie, morcov si mar

suc de sfecla si morcovi-front

Poate unii dintre noi pot parea reticenti la ideea de a consuma sfecla rosie cruda sub forma de suc, insa chiar acesta este motivul pentru care am vrut sa va prezint efectele incredibile ale acestei combinatii. Ce se intampla cand amesteci sucul proaspat de mere, morcovi si sfecla? Obtii o bautura miraculoasa, datorita beneficiilor extraordinare pe care le aduce organismului, la nivel energetic si nutritiv si datorita valentelor sale curative. Este ca si cum ti-ai face o perfuzie de energie, enzime, substante antioxidante si alti nutrienti din plante, direct in celule.

Insist asupra pregatirii acestui suc in casa, si nu a cumpararii lui sub forma imbuteliata, din supermarketuri, chiar sub titlul de “stors astazi”. Sucurile proaspete incep sa-si piarda proprietatile nutritive imediat ce au fost preparate, pentru ca nutrientii oxideaza, chiar si atunci cand sucurile sunt pastrate la frigider. Mai mult, sucul proaspat trebuie tinut in cani de ceramica, email sau sticla, si nu in sticle de plastic, pentru ca acestea grabesc procesul de oxidare a nutrientilor.

Sucul proaspat de sfecla, morcovi si mere a fost prima oara folosit de catre medicii chinezi pentru tratamentul cancerului de plamani cu sute de ani in urma, iar acum din ce in ce mai multi dintre noi folosesc sucul acesta pentru sanatate si energie.

Efectele combinate ale celor trei ingrediente sunt absolut miraculoase – nu numai ca ne dau dau energia si necesarul de vitamine si minerale pe ziua in curs, insa au actiune pe termen lung asupra sanatatii noastre. Iata cateva dintre efectele sucului de sfecla rosie, morcov si mar:

  • Este eficient in pastrarea sanatatii organelor, in special a celor responsabile cu detoxifierea, care sunt zilnic expuse la diverse tipuri de toxine – ficatul si rinichii
  • Mentine sanatatea inimii si a sistemului circulator, datorita carotenilor din sfecla si morcovi, care reduc nivelul colesterolului, echilibreaza tensiunea si protejeaza organismul de bolile coronariene.
  • Datorita efectelor detoxifiante, dar si a vitaminelor pe care le contine, sucul proaspat de sfecla, morcovi si mere ajuta la curatarea acneii si a cosurilor, si intarzie aparitia ridurilor. Atunci cand nivelul toxinelor este prea mare pentru ficat, acesta antreneaza si urmatorul mare organ cu rol in detoxifiere – pielea. De aceea apar cosuri, acnee, pete maronii in jurul ochilor, iar durerile dese de cap si oboseala sunt adeseori semnale ca ficatul este sub presiunea toxinelor.
  • Mentine sanatatea sistemului digestiv – protejeaza stomacul de ulcer, si reducere riscul constipatiei, datorita fibrelor din mere si sfecla rosie.\
  • Sucul proaspat de sfecla, morcov si mar este un aliat pentru bolnavii de cancer, pentru ca inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Prietena mea Lena, despre care am mai amintit pe blog, a avut un cancer agresiv la san, pe care l-a tratat, pe langa medicatia alopata, cu un regim strict vegan, si cu un consum zilnic de suc de sfecla, morcov si mere. Acum este bine!
  • Poate ajuta la scaderea in greutate, pentru ca este un suc foarte satios datorita fibrelor pe care le contine, si ofera maxim de energie pentru o cantitate mica de calorii
  • Are efecte anti-inflamatorii

Ingrediente pentru suc de sfecla, morcovi si mere (pentru 2 persoane)

3 morcovi mari sau 4 morcovi mici
Sucul de morcovi este un puternic alcalinizant, plin de vitamine și minerale, cu proprietati detoxifiante si efecte benefice asupra sanatatii ochilor si a pielii.

Morcovii proaspat storsi sunt o sursa pretioasa de beta-caroten si alfa-caroten, care ne protejeaza organismul de radicalii liberi, si previn imbatranirea celulelor. Acesti carotenoizi sunt stocati in ficat si convertiti in vitamina A atunci cand organismul are nevoie de aceasta (in bolile grave ale ficatului, cum ar fi ciroza). Sucul de morcovi este o sursa importanta de vitamina C, vitamina K si cateva vitamine din complexul B, dar si de potasiu, calciu si magneziu (in special in sucurile din morcovi crescuti in soluri organice, de calitate).

1 sfeclă rosie medie

Sfecla rosie este o sursa importanta de betanina, cu puternice proprietati anti-inflamatorii anti-oxidante, si cu efect de stimulare a cailor de detoxifiere – colon si ficat. Sucul de sfecla rosie este atat de puternic, incat se crede ca poate ajuta la regenerarea celulelor ficatului in cazul cirozelor. Despre beneficiile sfeclei rosii am vorbit pe larg in postarea precedenta.

1 mar mare sau doua mai micute, din piata

Sucul de mere este un detoxifiant general, datorita pectinei, un tip de fibra care ajuta la eliminarea toxinelor din intestin, inainte ca acestea sa fie filtrate de ficat. De asemenea, merele contin nutrienti valorosi, precum Vitamina A, vitamine din complexul B-urilor, vitaminele C, E, K, acid folic, zinc, magneziu, fier si calciu.

Sucul de la o jumatate de lamaie sau o lime

Pentru a preveni oxidarea nutrientilor din legume si mere

Daca suportati gustul, puteti adauga si o bucatica de ghimbir in storcator, pentru a imbogati valoarea nutritiva si aroma sucului proaspat.

Este foarte important sa beti sucul imediat dupa ce a fost stors, pentru a beneficia la maxim de calitatile nutritive. Asa cum spuneam mai sus, chiar daca incarcatura benefica nu se pierde complet, dupa cateva minute de la stoarcere, nutrientii incep sa oxideze. Sucul se consuma ca atare, fara a adauga zahar. Il puteti eventual dilua cu apa plata sau filtrata, insa nu adaugati sub nici o forma zahar.

Sucul se bea pe stomacul gol, cu o ora inainte de micul dejun, pentru a lasa nutrientilor timp sa fie absorbiti prin intestinul subtire.

In perioada rece, cand nutrientii proaspeti sunt foarte rari, cand pielea este tot timpul acoperita si respira mai greu, si cand consumam multa mancare gatita, ar trebui sa preparam acest suc in fiecare zi, pentru a ne asigura necesarul de nutrienti de buna calitate, si pentru a ajuta organismul in procesul natural de detoxifiere.

Surse: Healthambition.com, HumanHealth.com

 

Despre beneficiile sfeclei rosii si o salata delicioasa din Rusia

salata ruseasca cu sfecla 1-s

Cand eram mici, sfecla aparea la noi in casa de sarbatori si de alte 2-3 ori, ocazional, fiarta, sub forma de salata cu hrean. A trebuit sa treaca mai bine de 25 de ani pana cand sfecla si-a facut din nou loc in bucataria mea, un loc de frunte, pe care nu l-a mai parasit. Despre beneficiile sfeclei am citit mai intai in revista Formula As, intr-un articol care mi-a starnit interesul, apoi am inceput sa caut mai mult, sa ma documentez, sa aflu lucruri din ce in ce mai interesante despre sfecla. Apoi prietena mea Lena s-a imbolnavit de cancer la san, si am invatat cat de important este sucul de sfecla baut zilnic, in tratarea bolilor de acest fel.

Toate acestea m-au facut sa ma indragostesc de aceasta leguma atat de putin populara, atat de ieftina, si atat e generoasa in nutrienti. De gustul sau brut, neimblanzit, atunci cand este consumata cruda, si de dulceata generoasa pe care o degaja preparata alaturi de alte legume. De mirosul crud, de pamant sanatos, care promite numai lucruri bune. Eu folosesc atat radacina de sfecla rosie, cat si frunzele de sfecla.

Toamna, cand este pe toate tarabele, si in timpul iernii, cand isi asteapta cuminte in camarile intunecoase, locul in mancarurile pline de nutrienti, sfecla ar trebui sa se transforme in cel mai puternic aliat. In perioada rece, cand nutrientii proaspeti, de calitate, sunt un lux, sfecla vine cu o incarcatura incredibila, si cu o versatilitate care m-a facut sa o declar leguma-vedeta a lunii noimebrie. In ciorbe, salate, burgeri vegetali, dar mai cu seama sub forma de suc proaspat, sfecla rosie poate fi preparata intr-o multime de feluri, care sa-i puna in valoare nutrientii.

Nutrientii din sfecla rosie nu sunt numai un supliment pentru perioadele reci, ci si adevarate medicamente pentru o multime de boli. In medicina naturista, sfecla este o adevarata legenda – romanii o utilizau pentru sanatatea sexuala, iar indienii folosesc sfecla drept leac pentru anemie si oboseala. Sfecla are insa mult mai multe valente pentru sanatate- iată câteva motive pentru care ar trebui sa consumam sfecla cat mai des:

Regleaza tensiunea:

Sfeclă roșie este o sursa importanta de nitrati, care in organismul nostru sunt convertiti in nitriti si oxid de azot, ambele regland diametrul arterelor si implicit tensiunea arteriala. O doza zilnica de 250 ml de suc proaspat de sfecla rosie, sau 100 g de sfecla rosie gatita pot regla tensiunea si reduce riscurile asociate cu aceasta intr-un timp foarte scurt.

Reduce nivelul colesterolului “rau”

Sfecla rosie este recunoscuta pentru a conține cantități mari de fibre solubile , flavonoide și betacyanin, compusul care da sfeclei roșie culoarea roșu-purpuriu și care este, de asemenea, un antioxidant puternic. Aceasta ajută la reducerea oxidarea colesterolului rau si nu permite depunerea acestuia pe peretii arterelor. Betacyanin-ul protejeaza inima de la atacuri de cord si de potentialele accidente vasculare cerebrale, reducând nevoia de medicamente alopate.

Este excelenta pentru gravidute

O calitate uimitoare a radacinii de sfecla rosie este ca abunda in acid folic, esential pentru mamicile insarcinate și bebelusii din burtica, pentru ca este raspunzator pentru dezvoltarea corespunzătoare a coloanei vertebrale a bebelusului in primele 3 luni de sarcina, protejandu-l de dezvoltarea bolilor de coloana, cum ar fi spina bifida. Sfecla rosie ofera de asemenea si o cantitate suplimentara de energie pentru mamici in timpul sarcinii.

Reduce riscul instalarii osteoporozei

Sfecla rosie contine o cantitate importanta de minerale, printre care si siliciu, care ajuta organismul sa utilizeze eficient calciul primit prin alimentatie, si sa pastreze conditia sanatoasa a sistemului osos.

Tine diabetul sub control

Sfecla rosie contine zaharuri, insa nu si grasimi, este saraca in calorii si are un indice glicemic mediu, ceea ce inseamna ca zaharurile pe care le contine se elibereaza foarte incet in sange.

Tratează anemia

Sfecla rosie conține mult fier, care ajuta la formarea hemaglutininei, responsabila pentru transportul oxigenului si a substantelor nutritive catre diverse parti ale corpului.

Creste energia si previne oboseala organismului

Nu se stie exact care este motivul pentru care sfecla rosie este o sursa de energie – este posibil ca datorita nivelului de nitrati, ajuta la dilatarea arterelor si la transportarea corecta a oxigenului catre diverse parti ale corpului, crescand nivelul energetic, fie datorita cantitatii mari de fier sa imbunatateasca rezistenta fizica a organismului – oricare ar fi sursa, la inceputul unei zile care se anunta solicitanta, un suc de sfecla rosie proaspat stors este exact ceea ce avem nevoie.

Este un aliat in lupta impotriva cancerului

Studii recente au demonstrat ca pigmentul betacyanin din sfecla rosie ajuta la incetinirea dezvoltarii tumorilor cu 12 procente la pacientii cu cancer la san sau prostata. Mai mult, se pare ca stopeaza recidiva cancerelor la bolnavii care deja s-au confruntat cu aceasta boala.

Previne constipatia si ajuta la detoxifiere

Datorita continutului ridicat de fibre solubile, sfecla rosie este un puternic laxativ, stimuland miscarile intestinelor pentru eliminarea toxinelor din colon.

Sursa: WHFoods.com

Pentru toate calitatile sale minunate, am declarat sfecla rosie vedeta bucatariei mele saptamana aceasta, si sper ca prin preparatele alese sa va inspir sa folositi si voi cat mai des sfecla rosie in alimentatie.

Primul preparat cu sfecla rosie pe care vi-l propun vine este o salata de iarna, ruseasca, plina de culoare si cu un gust excelent. Bunica mea era basarabeanca, si dintotdeauna am avut o atractie catre toate lucrurile frumoase din Rusia – povesti, traditii, limba melodioasa, si mai recent, felurile de mancare. Ideea pentru aceasta reteta mi-a venit de la prietena mea Lena, care este tot basarabeanca, a supravietuit cancerului de san, si este o permanenta sursa de inspiratie pentru mine.

Ingrediente pentru Salata cu sfecla rosie vinaigrette (3-4 portii)

4 cartofi medii

2 morcovi medii

1 sfecla mare sau doua mai micute

4-5 castraveti murati in saramura (sau varza fermentata)

o ceapa rosie micuta

2 linguri de otet de mere

2 linguri ulei de masline extravirgin

sare si piper proaspat macinat

Cartofii si morcovii se spala bine, morcovii se curata, si se pun la fiert impreuna cu cartofii in coaja. Sfecla se taie in patru si se pune in hartie de copt in cuptorul incins la 170 grade, pana cand se inmoaie (aproximativ 30 minute). Prin coacere se pastreaza mai bine calitatile nutritive decat prin fierbere.

Se lasa toate legumele sa se raceasca, dupa care se decojesc, se taie cubulete si se amesteca impreuna muraturile taiate cuburi si cu ceapa taiata foarte fin. Inainte de a adauga sfecla in salata, se taie cubulete si se stropeste cu ulei de masline, pentru ca superba culoare rosu-ciclam sa nu se imprastie in toata salata (desi pana la urma tot se va intampla, insa mai lent). Se drege cu ulei, sare, piper si otet, si se lasa jumatate de ora in frigider, pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Este foarte satioasa datorita cartofilor, si poate fi consumata ca fel principal.


 

Budinca de seminte de chia

budinca de chia front

In dieta vegetariana sunt foarte importante fructele, legumele si cerealele potrivite energetic cu noi, adica in sezon si provenind din tara noastra, insa, daca vara e usor sa rezolvam mesele cu salate si mancaruri din legume proaspete, toamna si iarna trebuie sa apelam la super-alimente, pentru a suplimenta necesarul zilnic de nutrienti.

Eu sunt un mare fan al semintelor de in autohtone, pe care le mananc la micul dejun, presarate peste iaurt, dar le folosesc si ca inlocuitor de ou in tartele vegane. Exista insa niste seminte cu aceleasi proprietati, dar mult mai multe calitati nutritive, si in plus, digerabile – semintele de chia, originare din Mexic.

Semintele de chia sunt foarte bogate în acizi grasi Omega-3 acizi, mai mult chiar decât semințele de in, fata de care mai au un avantaj – semintele de chia sunt atat de bogate in antioxidanti, incat nu se deterioreaza si pot si pastrate o perioada lunga de timp, fara a rancezi. Un alt avantaj este faptul ca semintele de chia sunt metabolizate in organism, spre deosebire de cele de in, care trebuie macinate pentru a beneficia de toti nutrientii pe care ii contin. Și spre deosebire de in , ele nu trebuie să fie motiv de a face substante nutritive lor la dispoziția organismului . Semințe chia contin cantitati mari de fibre, precum si calciu, fosfor, magneziu, mangan, cupru, fier si zinc.

În afară de forma lor ușor alungită, seminte de chia arata foarte mult ca semințele de mac, de culoare gri sau negru, și foarte, foarte mici. Spre deosebire de semințele de mac (al caror principal beneficiu este ca au in compozitie mult calciu), semintele de chia sunt o adevarata uzina de nutritie si sunt foarte versatile cand vine vorba de gatit. În perioada pre-columbiana, Chia a fost principala componenta a dietelor mayase si aztece, regasindu-se in mancarea razboinicilor, pentru ca exista credinta ca o cantitate mica de chia poate sustine energetic un individ pentru 24 ore, fara ca acesta sa mai manance nimic. Aztecii foloseau semintele de chia si in scopuri medicinale, pentru a calma durerile articulare si inflamatiile pielii.

Dintre beneficiile semintelor de chia, iata doar cateva dintre cele mai importante: ajuta corpul absoarba calciul, o proprietate foarte importanta pentru vegetarieni si vegani; au efect energizant; reprezinta o sursa excelenta de Omega 3 (foarte utili pentru absorbtia vitaminelor liposolubile A, D, E, K) si fibre; contin trigliceride benefice cu lant lung, in proportia corecta pentru a reduce colesterolul pe peretii vaselor sanguine.

Cand vine vorba de folosit in bucatarie, semintele de chia sunt foarte versatile. Se pot presara peste cereale la micul dejun, in iaurt sau in salate, pentru o aroma de ca de nuci. Se pot folosi in supe, pe post de orez. Se pot amesteca in faina pentru briose sau paine. Se pot lasa la inmuiat si trasforma in budinci (semintele de chia absorb pana la de 9 ori volumul lor in apa). O bautura cunoscuta in tara lor de origine, Mexic, este „chia fresca”, in care semintele de in se adauga in apa sau suc de lamaie si zahar, rezultand o apa gelatinoasa dar plina de nutrienti.

Eu am ales sa le consum intr-una dintre cele mai usoare variante – le-am transformat intr-o budinca delicioasa in doar cateva minute.

Ingrediente pentru Budinca din seminte de chia, cu nuci si fructe uscate

3-4 lingurite de seminte de chia

apa plata sau filtrata

lapte vegetal (eu am folosit de migdale)

1 banana

fructe deshidratate (curmale, caise, stafide)

nuci romanesti sau pecan, migdale (10 migdale)

scortisoara

Semintele de chia se pun intr-un pahar plin cu apa plata, migdalele se lasa la inmuiat intr-un vas cu apa, peste noapte. Daca este foarte cald in bucatarie, se lasa la frigider. Dimineata se amesteca la blender laptele vegetal, banana si o parte din migdalele inmuiate. Se adauga semintele de chia, si se amesteca bine cu o lingurita, pana ce acestea sunt amestecate omogen in budinca. Se trec in borcanul pentru servit, se orneaza cu fructe uscate si nuci, si se presara cu scortisoara, pentru aroma. Este un mic dejun foarte usor, foarte gustos, si plin de nutrienti.