Excursia din Santorini a fost prima incursiune prelungita in Grecia si totodata the beginning of a beautiful friendship. Grecia este minunata ca peisaje, mancare si atmosfera, si am vrut ca prima vacanta in Grecia sa fie in cea mai frumoasa dintre toate insulele si locurile grecesti – Santorini, si nu am gresit deloc.
Desi nu ne-am luat cazare pe partea cu vedere la Caldera (coasta de Vest) ci in zona cu nisip negru vulcanic, in statiunea Kamari, faptul ca Santorini este o insula mica ne-a permis sa o vizitam in lung si-n lat in cele sapte zile cat a durat vacanta noastra.
Am luat un pachet cu avion charter, 7 nopti cazare cu mic dejun la Hotel Astro Santorini 3*, transferuri de la/catre aeroport asigurate, la fel si asistenta turistica (ghid pentru excursii optionale, transferuri si alte intrebari). La prima vedere, Santorini arata dezolant, pentru ca este o insula vulcanica si arida, pe care eforturile locuitorilor au transformat-o intr-un mic paradis turistic. Pe insula nu exista vegetatie, decat cea plantata de locuitori, si ingrijita cu devotament pana a ajuns sa faca parte din decorul natural al insulei. Palmieri, Yucca si plante cataratoare cu flori roz si rosii imbodobesc fiecare curte, facand un contrast superb cu albul caselor si albastrul intens al portilor, ferestrelor si scarilor pe care picotesc relaxate pisicile grecesti.
Datorita climatului arid, este recomandabil sa vizitezi insula Santorini in lunile mai-iunie sau la sfarsitul lunii august – inceput de septembrie, pentru ca temperaturile devin insuportabile. Noi am fost la sfarsit de iunie si deja ultimele zile au fost greu de suportat.
5 Lucruri pe care nu trebuie sa le ratezi in Vacanta in Santorini
1. Apusul de soare in Oia
Foto credit Alexander Pappas
Oia, oraselul cu biserici cu acoperis albastru si case albe terasate pe coasta abrupta, este cel pe care il vedeti in majoritatea fotografiilor care promoveaza Santorini. Bineinteles, toti turistii ajung in Oia pentru apusul de soare, pentru ca este locul de unde se vede intregul apus, fara sa aiba nici o piedica, nici o stanca, nici un munte care sa obtureze vederea. Majoritatea turistilor se aduna pe ruinele vechiului castel medieval pentru a vedea apusul, insa sunt si alte locuri in Oia de unde poti savura momentul, fara sa stai in aglomeratie. Noi ne-am plimbat pe stradute si am nimerit intr-o minunata terasa cu piscina si sezlonguri unde puteai sa admiri apusul de pe un sezlong, cu muzica Chillout in surdina si o bautura rece alaturi.
2. Plaja rosie si Apusul de Soare in Akrotiri
Akrotiri este o mica localitate in sud-vest-ul insulei, intr-o zona care nu prevesteste nimic, si care ascunde doua suprize – 1. o plaja mica, cu nisip rosu, care dispare odata cu sosirea mareelor, si 2. o terasa-in-the-middle-of-nowhere, departe de zonele turistice, de unde poti admira din nou un apus de soare glorios, cazand peste resturile vulcanului Nea Kameni. Drumul catre Kamari trece pe langa un centru de ceramica traditionala pictata manual, unde nu am oprit pentru ca era seara, insa cu siguranta gaseai acolo un suvenir minunat pentru bucataria sau terasa ta.
3. Un pahar de vin Santo cu vedere la Caldera la Santo Wines
Santo Wines este locul de desfacere in style a vinurilor produse local si a altor suveniruri traditionale (ulei de masline, plante aromatice), in care ajung majoritatea autocarelor cu turisti in excursii optionale pe insula. Noi am ajuns de 2 ori la Santo Wines – o data in cadrul excursiei Megalohori (satul bantuit) – Pyrgos (castelul suspendat) – Oia (=apus, of course), si o data cu ATV-ul inchiriat, pentru ca ne-am dorit sa mai savuram un pahar de vin si sa cumparam si pentru acasa. Ce este minunat la locanta, este faptul ca este asezat pe o platforma deasupra marii, cu vedere la Caldera, in mijlocul unui peisaj minunat, unde vinul dulce si rece are gustul elixirului zeilor. O sticla de Santo Wine costa intre 17 eur si 25 eur, iar vederea este priceless.
4. O cina la Restaurant Alexander din Kamari
Un restaurant retras, la cateva sute de metri de plaja, cu un decor traditional grecesc si bineinteles, bucatarie traditional greceasca, recomandat de tripadvisor, Restaurant-ul Alexander a fost locul unde am mancat in fiecare seara din momentul in care l-am descoperit. Chelnerii sunt romani, dar atmosfera si servirea este in intregime greceasca. Mancarea este absolut minunata, si la sfarsitul fiecarei cine primesti fie un pahar de Santo Wine fie un desert din partea casei.
Eu am savurat (am explorat, am identificat ingrediente si am reprodus back home la mine in bucatarie): branza feta la cuptor cu rosii, ardei si oregano, piure de vinete cu branza feta, salata greceasca autentice de la ea de acasa si vinete imam (mancare de vinete).
O cina in doi, cu bauturi si cafea costa intre 35 si 50 eur/cuplu.
5. O plimbare in Imeroviglio
Imeroviglio se afla pe partea cu vedere la Caldera, si este o localitate rezervata hotelurilor scumpe, care ofera camere cu piscina privata si vedere la vulcan. Noi nu am stat acolo, insa ne-am plimbat de-a lungul coastei suspendate, am trecut pe langa camerele private cu vedere, si sincer as fi ramas acolo pentru restul vacantei, dar m-a trezit imediat amintirea tarifelor pe care le aveau aceste camere.
Iata cateva trucuri pentru a savura la maxim vacanta in Santorini
1. alege in hotel pe coasta de Est – este mai putin spectaculos, dar mult mai ieftin. Santorini este o insula mica, pe care o poti vizita de mai multe ori in cele 7 zile de vacanta, asa ca nu o simti lipsa vederilor impresionante de la Caldera
2. inchiriaza un ATV sau o masina – noi am platit 25 eur/zi pentru un ATV cu care am ajuns intr-o singura zi la – Oia, Imerovigli, Fira, Akrotiri, Thira (ruinele de pe varful muntelui ce strajuieste Kamari)
3. daca vrei sa reduci cheltuilile cu masa, inlocuieste o masa la restaurant cu un gyros de la Gyros Stop de pe plaja din Kamari – au cel mai bun gyros din insula, ati ghicit, fara carne, cu multa branza feta si sos tzatziki
4. ia-ti concediu in Iunie sau la inceputul lui Septembrie ca sa poti vizita in voie insula – in restul lunilor de vara temperatura te va tintui sub umbrela sau in camera de hotel, la racoare, si nu vei ajunge in toate locurile frumoase de pe insula.