… Se produce la mine in bucatarie. Dupa ce am incercat o multime de variante, care m-au satisfacut mai mult sau mai putin (Top 3 ar fi: 3. Al Amir din Crangasi, 2. Fadel (care nu face numai dulcegarii), 1. Hanul lui Manuc), si unde humusul nu are intotdeauna acelasi gust, m-am hotarat sa fac eu humus la mine acasa, ca e mai la indemana, mai sanatos si mai ieftin. Am facut cateva incercari, dar niciodata nu a iesit ca cel de cumparat, nici ca textura (nu e atat de cremos) si nici ca gust, asa ca am renuntat la ideea ca voi obtine vreodata ceva atat de cremos, insa am inceput sa fac diverse combinatii, si intr-o zi am dat peste cea castigatoare.
Despre naut este bine sa stim ca:
– este bogat in fibre, care ajuta la o digestie sanatoasa si echilibreaza nivelul glicemiei
– este o sursa importanta de proteine
– contine Magneziu, Fier si fitonutrienti antioxidanti
– poate fi consumat si germinat, in salate (eu il pun la inmuiat 12 ore, ii scurg apa, si apoi il las la germinat 24 ore, clatindu-l de fiecare data cand trec prin bucatarie, si il pastrez la frigider 2-3 zile).
Ingredientele pe care le folosesc eu sunt cele clasice pentru humus:
200 grame naut uscat cu bobul mare, de la Mega Image (am observat ca fierbe mai repede decat alte variante)
3 linguri de tahini (pasta de susan presat)
5 linguri de ulei de masline extravirgin
2 catei de usturoi
1 lamaie
sare Himalaya
…insa secretul consta intr-un mix de condimente, supriza, pentru shaorma, pe care l-am cumparat la un moment dat de la un magazin arabesc, in dorinta de a-i pregati prietenului meu o varianta mai sanatoasa a shaormei de la Genin. Nu stiu exact ce contine, dar pentru ca in curand se termina, o sa trec din nou pe la arabi, in speranta ca mai gasesc mixul acesta de vanzare, si atunci va voi putea spune si din ce condimente este preparat.
Alchimia este simpla: las nautul in apa rece peste noapte, iar dimineata il clatesc, si il fierb jumatate de ora impreuna cu o lingurita de bicarbonat, pentru ca boabele sa se inmoaie mai repede. Dupa ce scurg apa, curat fiecare bob de naut de pielita, asa cum am vazut eu la un moment dat la Codruta, pe Facebook, il pasez bine de tot cu blenderul, si adaug ingredientele de mai sus, si un pic din mixul de condimente arabesti. Imi ia 50 minute cu tot cu fiert, si zau ca are un gust grozav, chiar daca nu este super-cremos, cum sunt cele de la diverse restaurante. Plus ca stiu exact ce am pus in el.
Daca este sa tragem linie, ca pret ar fi cam asa: 3 lei nautul (folosesc naut cu bob mare de la Mega Image), 2 lei tahini (de la Darinne, cutie de 500 g, 20 ron), 1 leu lamaia, 2 lei uleiul de masline, aprox. 1 leu sarea, piperul si usturoiul – TOTAL: 9 lei pentru aproximativ jumatate de kilogram de humus. Eu nu am gasit un humus bun de cumparat cu mai putin de 10 lei/500 g.
In concluzie, iata cele 3 secrete pentru un humus ieftin, delicios si sanatos:
– naut cu bob mare, ca fierbe mai repede si se curata usor
– curatarea pielitelor pentru extra-cremozitate
– diverse condimente arabesti pentru un gust autentic
Eu mai pun la humus si cateva picaturi de ulei de susan (mi se pare ca da o aroma f buna..mai ales daca este uleiul de calitate) si de ceva vreme am experimentat combinatia cu un pic de chimen macinat si mi se pare ca si asta se potriveste de minune.
Chiar daca pui deja tahini in humus, un pic de ulei de susan cred ca intregeste aroma. Eu mai bun in blender cateodata plante aromatice, chilli sau niste sfecla cruda, care il transforma intr-un deliciu…roz 🙂
Ahh…E super buna ideea. Eu am gasit de cumparat humus cu ardei capia copt in el. Absolut fenomenal. Dar nu am apucat pana acum sa incerc acasa.
De unde cumperi pasta de susan Darinne?
Roxana, gasesti pe la toate supermarketurile, la rafturile cu produse internationale – eu am vazut in Cora, Carrefour, Mega Image.
Eu am gasit in Auchan cu 15lei 😉
Chiar fierbe nautul in 30 de minute? Sau ai folosit oala sub presiune?
Fierbe in 30 minute, pentru ca pun o lingurita de bicarbonat.
Multumesc! O sa incerc asa.
Ce idee buna cu dovlecelul, nu m-am gandit. Cred ca iese foarte cremos!
L-am facut aseara si a iesit senzational. Am tras o fuga pana la magazinul arabesc din zona si am intrebat ce condimente sa folosesc pt humus. Mi-au spus sa folosesc chimen, jumatate de lingurita pt 300g naut. Iar la final niste ardei iute macinat deasupra. Zis si facut, doar ca eu am trisat putin. Am folosit naut la conserva. In rest am respectat reteta de aici 😀 Multumesc!
Ramona, sigur incerc si eu cu chimen, mai ales ca e bun si pentru balonari! Incearca totusi si cu naut uscat, o sa vezi ca i se schimba gustul complet! Multumesc mult pentru sugestii!
[…] condiment arabesc pentru humus, despre care am scris mai multe aici […]
Vezi ca nu e varianta de chimen romanesc, ci chimion turcesc sau indian care este identic ca forma dar, ciudat, are cu totul alta aroma. Daca pui chimenenul pe care-l stim toti din saratele, iese aiurea. Patit
antonia, eu tocmai am facut humus cu chimen (pt prima data, pana acum ouneam alte condimente) si a iesit foarte buna, chiar mai bun decat de obicei. Si, culmea, am si uitat sa pun usturoi.
Ana, multumim de reteta, e delicioasa.
Site-ul este foarte interesant.Ma bucur foarte mult ca l-am “descoperit”.Dar legat de humus, rog sa ma lamuriti cum sa il fac sa arate cremos precum in fotografiile aici postate pentru ca eu am folosit humus uscat( de la Lidl) lasat peste noapte la inmuiat, a doua zi l-am fiert mai bine de 1 ora , intr-o oala obisnuita, nu una sub presiune si tot mi-a iesit o pasta in care simteam granulele de naut…parca inca mai trebuia fiert…nu arata deloc cremos.Multumesc anticipat pentru raspuns.
Petronela, eu folosesc naut cu bob mare de la Mega Image, il fierb cu o lingurita de bicarbonat, si il curat de coaja aceea transparenta. Mai trebuie procesat intens la blender pentru cremozitate. Cremos sau nu, beneficiile pentru sanatate (aportul de proteine, fibre si Fier) sunt aceleasi, fie ca iese cremos fie mai grunjos! Important este ca ai inceput sa-l prepari acasa, este cel mai bun pas!