Browsing Tag

legume de sezon

Dulce Romanie – Parada lunii Iulie

Nu am ales intamplator luna iulie pentru a fi gazda Provocarii Dulce Romanie. M-am gandit ce luna abunda in toate minunatiile naturii, cand putem beneficia la maxim de tot ce ne ofera pamantul asta generos. M-am gandit la cea mai bogata luna din an, cand e suficient sa intindem mana si sa gasim roade proaspete, mustind de nutrienti care ne hranesc, ne energizeaza, ne insanatosesc, ne transforma intr-o versiune mai buna de-a noastra, ne fac sa fim parte din intregul armonios ce ne incojoara.

M-a suprins cat de multe retete am primit, si cat de variate. Chiar daca vedeta a fost draga noastra rosie de gradina, care s-a regasit in multe dintre retete, am gasit cele mai variate ingrediente, de la rubarba pana la ciuperci de padure si varza noua. Fiecare ingredient vine cu povestea lui si cu incarcatura sa de nutrienti, pe care i-ati ales probabil instinctual, in functie de personalitatea voastra sau de nevoile organismului vostru la momentul respectiv. Sunt foarte impresionata pentru ca ati investit timp in alegerea cu grija a ingredientului, in prepararea sa intr-un mod cat mai sanatos, si in fotografii cat mai atragatoare. Parada lunii iulie este indemnul nostru, al bloggerilor culinari, catre toti cititorii, de a manca sanatos si responsabil.

Sunt foarte fericita ca am fost gazda acestei editii, pentru ca am simtit o energie speciala, pe care mi-ati transmis-o cu fiecare mail, chiar daca este pentru prima oara cand vorbim.

Va multumesc tuturor, si va invit sa admiram impreuna parada ingredientelor sanatoase, de sezon, pe care le-ati ales fiecare dintre voi, deloc la intamplare:

Ingredient: Rosia

Nutrient: Licopen – lupta contra cancerului (prin tratare termica, celulele se deschid si elibereaza licopenul, care se absoarbe inca si mai bine daca rosiile sunt consumate alaturi de grasimi sanatoase, cum ar fi uleiul de masline)

Andra (Menta si Rozmarin) – Supa picanta de rosii

Ingredient: Rosia

Nutrient: Vitamina C, puternic antioxidant

Andreea (My Daily Joys) – Chiftelute de mei in sos ayurvedic

Ingredient: Dovlecel

Nutrient: Vitamina C si Vitamina A – antioxidanti si anti-inflamatori

Adina (Cat’s Kitchen) – Dovlecei Marinati

Ingredient: Afine

Nutrient: Antociani (pigmentii care dau culoarea albastru inchis) – puternici antioxidanti si aliati in lupta contra cancerului

Irina (Bucataria Irinei) – Sirop de afine nefiert

Ingredient: mere

Nutrient: antioxidanti, fibre, vitamine si minerale

Gela (Cufarul cu bucurii) – Tarta cu fructe de sezon – mere si prune

Ingredient: Rosii

Nutrient: acid folic si vitamina B6, care scad riscul aparitiei bolilor vasculare

Cristina (Diva in bucatarie) – Tarta cu rosii si branzeturi

Ingredient: Varza noua

Nutrient: Sinigrin – inhiba inmultirea celulelor tumorale

Cristina (Cristina’s World) – Budinca de varza noua cu ciuperci

Ingredient: Vinete

Nutrient: Nasunin – puternic antioxidant, in plus echilibreaza nivelul de fier din organism

Cristina (Diva in bucatarie) – Imam Bayildi – Vinete umplute cu rosii si ceapa

Ingredient: Vinete

Nutrient: Acid clorogenic – proprietati anticancerigene si antivirale

Cornelia (Delicatesa) – Briam, ghiveci de legume in stil grecesc

Ingredient: Dovlecei

Nutrient: Luteina, un carotenoid care protejeaza vederea

Cornelia (Delicatesa) – Dovlecei cu rosii si mozzarella

Ingredient: Ardei gras rosu

Nutrient: Betacaroten – protejeaza pielea si vederea

Diana (Disturbingly Delicious) – Ratatouille

Ingredient: Pepene galben

Nutrient: Vitamina B6 – puternic anti-inflamator si antioxidant

Daciana (Bucataria cu Mirodenii) – Smoothie cu pepene galben si ghimbir

Ingredient: Ciuperci de padure

Nutrient: Aminoacizi, care sustin o buna digestie si Seleniu, un puternic antioxidant

Laura si Liana (Transylvanian Kitchen) – Supa Crema de Ciuperci de Padure

Ingredient: Cirese

Nutrient: Quercitina, previne aparitia cancerului de colon

Laura si Liana (Transylvanian Kitchen) – Prajitura pufoasa cu cirese

Ingredient: Fasole boabe proaspata

Nutrient: Acid folic, responsabil cu regenerarea celulara si sinteza ADN

Cristina (Arome si Culori) – Ciorba de fasole boabe noua

Ingredient: Cartofi noi

Nutrient: Vitamina B6, responsabila cu preventia bolilor vasculare

Cristina (Arome si Culori) – Salata de cartofi noi

Ingredient: Zmeura

Nutrient: Antociani, cu proprietati anti-cancerigene

Violeta (Caietul cu Retete) – Inghetata de zmeura pe bat

Ingredient: Mazare

Nutrient: Acid folic, responsabil pentru regenerarea celulara

Alexandrina (Xandrinne si ale ei ispravi culinare) – Chec aperitiv cu mazare

Ingredient: Ierburi aromatice

Nutrient: Uleiuri volatile, cu proprietati anti-bacteriene

Daciana (Bucataria cu Mirodenii) – Foccacia cu ierburi, din faina de secara

Ingredient: Pere

Nutrient: Flavonoide, reduc riscul aparitiei diabetului

Adina (Cat’s Kitchen) – Pere cu ciocolata si menta

Ingredient: Mei

Nutrient: Magneziu, care regleaza tensiunea arteriala si Fosfor, component al acizilor nucleici, responsabil pentru regenerarea celulara

Andie (Andie.ro) – Salata calda cu mei, tofu si legume la grill

Ingredient: Visine

Nutrient: Potasiu, regleaza tensiunea arteriala

Anamaria aka Tanti Roz (Prijiturind Prajiturele) – Crumble cu visine

Ingredient: Rosii

Nutrient: Vitamina A, incetineste imbatranirea celulara datorata radicalilor liberi

Liana (Pe Masa din Bucatarie) – Penne Al’Arrabiata

Ingredient: Rosii

Nutrient: Flavonoide, care reduc riscul aparitiei infarctului

Ramona (Netaddicted) – Supa de roslinte

Ingredient: Pepene verde

Nutrient: Licopen, in cantitate dubla fata de cea continuta de rosii – puternic antioxidant si anti-cancerigen

Liana (Pe masa din bucatarie) – Smoothie de pepene verde si cirese

Ingredient: Rubarba

Nutrient: Vitamina K, responsabila pentru sanatatea oaselor, dar si a celulelor creierului

Mihaela (La Prajiturela) – Crumble cu cirese si rubarba

Ingredient: Caise

Nutrient: Beta-caroten, previne aparitia bolilor inimii

Amelie (Amalia Goleanu) – Salata de vara cu fructe

Ingredient: Sfecla Rosie

Nutrient: Betaina, puternic detoxifiant si aliat in lupta impotriva cancerului

Tania (Blossom of a New Life) – Chiftelute de legume si faina de naut

Ingredient: Caise

Nutrient: Vitamina A, protejeaza vederea

Stefania (Stefy Harnicuta) – Prajitura cu caise si cacao

Ingredient: Faina Integrala (grau)

Nutrient: Magneziu, necesar transmiterii impulsurilor catre creier

Daiana&Cosmin (Simplu si Bun) – Biscuiti sarati cu maia

 

Provocarea Dulce Romanie din luna August va fi gazduita de o prietena draga – Diana de la Disturbingly Delicious!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Provocarea Dulce Romanie si o reteta sanatoasa de vara – Paste alla Norma

Cand m-am inscris (asta iarna) pe site-ul Mihaelei pentru a fi gazda a Provocarii Dulce Romanie, luna iulie mi s-a parut ceva extrem de indepartat. Ei bine, dintr-o data a inverzit totul, apoi au aparut capsunile, am scos costumul de baie din dulap, am plecat in vacanta, apoi s-a facut din ce in ce mai cald, apoi a plouat like there’s no tomorrow, si gata, a venit Iulie Cuptor, si suntem cu provocarea in plina vara.

Provocarea Dulce Romanie a pornit de la o idee foarte buna si foarte simpla a Mihaelei, care incet incet s-a tranformat intr-un ditamai proiectul online, in care sunt implicati o multime de bloggeri. Pe scurt, treci pe la Mihaela, iti depui frumos candidatura pentru a deveni gazda unei luni la alegere, alegi o tema sau ingredient pe care bloggerii culinari sa-l foloseasca in unul sau mai multe preparate, urmand ca la sfarsitul lunii sa se organizeze o adevarata parada a retetelor, pe blogul gazda.  Iata ce s-a intamplat pana acum la Dulce Romanie (o lista foaaaaarte lunga, si daca veti intra pe pagina provocarii, veti vedea ca “posturile de gazda” sunt deja ocupate pana in ianuarie 2014, cred ca este cel mai de succes proiect pentru bloggerii culinari):

Octombrie 2010 – Mihaela (dovleacul)
Noiembrie 2010 – Furnicuta boscodina (nuci si usturoi)
Decembrie 2010 – Alison’s trials (peste si fructe de mare)
Ianuarie 2011 – Bucataria aromata (rucola si ciuperci)
Februarie 2011 – Dulciuri fel de fel (ciocolata)
Martie 2011 – Bucataria furnicutilor (cafea si vin)
Aprilie 2011 – Bucate pe alese (miel si miere)
Mai 2011 – Explora Cuisine (sparanghel si dulce de leche)
Iunie 2011 – Dulcegarii culinare (menta si cirese)
Iulie 2011 – Retete fel de fel (fructe de padure si busuioc)
August 2011 – Retete papa bun (pui si prune)
Septembrie 2011 – Betty Kitchen (vinete si pere)
Octombrie 2011 – My Fancy Cake (cupcakes si ziua recoltei)
Noiembrie 2011 – Xandrine si ale ei ispravi culinare (mere si hrean)
Decembrie 2011 – Cooking with my soul (ghimbir și prajiturele de Craciun)
Ianuarie 2012 – Mitinita (detoxifiere si citrice)
Februarie 2012 – Caietul cu retete (drojdie si retete cu dragoste)
Martie 2012 – Arome si culori (paste si frisca)
Aprilie 2012 – Blog de sotie fericita (mac si specialitati de Pasti)
Mai 2012 – Toata ziua in bucatarie (spanac)
Iunie 2012 –  Andie’s Veggies ( vegetarian si caramel)
Iulie 2012 – Simplu si bun (zmeura, vanilie si branza de capra)
August 2012 – Kiss the Cook (amintiri din copilarie si levantica)
Septembrie 2012 – All Day Cooking (piersica si de-ale camarii)
Octombrie 2012 – Placeri simple (cea mai buna reteta personala)
Noiembrie 2012 – De prin lume adunate (ziua Romaniei)
Decembrie 2012 – The Foodie Family (bezele)
Ianuarie 2013 – Menta si rozmarin (cartofi si mere)
Februarie 2013 – Pasiune si culoare ( mango, nuca de cocos, bucataria internationala)
Martie 2013 – Enjoy Dessert (ziua femeii, cacao si nuci)
Aprilie 2013 – Cat’s Kitchen (leurda, ciuperci si tarte rustice)
Mai 2013 – Delicatesa (mazare, capsuni si salate)

Iunie 2013 – Simona’s World (aluaturi dulci si sarate, Ziua Copilului – aperitive festive, deserturi colorate)

Pentru ca este vara, cand putem sa cumparam aproape orice ingredient in starea lui naturala, proaspat cules, si pentru ca vara gatim cu totii mai putin, si mai usor, provocarea mea pentru luna iulie este – Sa gatim sanatos cu legume si fructe de sezon! Fie ca vorbim de o salata simpla dar savuroasa, cu ingrediente proaspat culese din gradina, sau de-abia alese de pe tarabele din piata, fie ca vorbim de paste gatite cu ingrediente sanatoase, sau de mancaruri simple cu sos de rosii sau ulei de masline, fie ca ne gandim la un shake sau un fresh, chiar si la o paine integrala, ca sunt pline ogoarele de grane, nu avem nici o limita. Preparatul trebuie, bineinteles, sa fie vegetarian.

Ce trebuie sa faceti? Postati reteta pe blogul vostru, si trimite-ti-mi link-ul si fotografia pe adresa anamaria_stanciu [@] hotmail.com, pana pe 29 iulie.

Pentru a va da un impuls, voi posta eu prima reteta de vacanta, o amintire tare frumoasa din Sicilia, Paste alla Norma, poate cea mai cunoscuta mancare de pe insula. Jamie spune “habar nu am cine e Norma, dar sunt convins ca e fata buna” 🙂 Pastele acestea au o multime de calitati: 1. se fac imediat, 2. vin la pachet cu o multime de amintiri, peisaje si cu aroma minunata a crengutelor de oregano pe care le-am adus cu mine in bagaj; 3. unde mai pui ca sunt usoare si contin o multime de substante sanatoase – licopenul din rosii (un aliat in preventia cancerului), fibrele din vinete (care se gasesc cu predilectie in pielea vinetie a acestora), uleiurile volatile din oregano, care au proprietati antibacteriene, dar si nasuninul, unul dintre pigmentii din coaja vinetelor, care este un antioxidant puternic, folosit de catre organism pentru hranirea celulelor din creier.

Ingrediente pentru Paste a la Norma (pentru 2 persoane)

1 vanata mare, proaspata si carnoasa

jumatate de kilogram de rosii proaspete, carnoase, bine coapte

250 g de penne (reteta originala este cu spaghette, mie imi place mai mult varianta cu penne)

2 catei de usturoi

1 lingurita de otet de mere

o legatura de busuioc proaspat

cateva crengute de oregano uscat sau proaspat

ulei de masline extravirgin

parmezan pentru servit

sare netratata si piper proaspat macinat

Vinetele se taie rondele sau fasii groase de cativa milimetri, se presara cu sare si se pun intr-o tigaie cu putin ulei de masline. Vinetele absorb imediat uleiul, deci nu trebuie sa puneti prea mult, altfel veti pierde din proprietatile vinetelor, si veti obtine niste rondele inecate in ulei. Ideea este sa se inmoaie putin coaja si interiorul sa devina pufos. Rumeniti vinetele pe ambele parti, scoteti-le pe o farfurie si presarati putin oregano si piper proaspat peste ele. In aceeasi tigaie, adaugati ulei de masline si usturoiul zdrobit, si lasati cateva secunde pentru a obtine maximul de aroma. Adaugati vinetele, legatura de busuioc tocata cu tot cu tulpini, oregano, rosiile taiate marunt, cu tot cu sucul lasat de acestea, si lingurita de otet, al carui rol este sa potenteze gustul rosiilor. Cand totul incepe sa fiarba, potriviti sosul cu sare si piper, si lasati sosul sa bolboreasca molcom 10 minute, pana se intrepatrund toate aromele.

Cat se pregateste sosul, fierbeti pastele in apa din belsug, bine sarata (“la fel de sarata ca Mediterana”). Scurgeti pastele, pastrati putina apa, amestecati-le cu sosul si putin din apa sarata in care au fiert. Se servesc cu putin parmezan ras si frunze proaspete de busuioc, si stropite cu putin ulei de masline extravirgin. Foarte simplu si sanatos!

Astept cu drag si retetele voastre pline de arome proaspete si sanatate!

 

 

Rezolutii nutritionale – ce si cum mancam in 2013

Anul acesta imi doresc sa am puterea sa mananc exact asa cum imi doresc si cum stiu ca e mai bine pentru sanatatea mea. Imi doresc de asemenea sa inspire macar pe cineva sa devina vegetarian, sau macar sa manance mai sanatos. Trebuie sa ne gandim de 2 ori inainte de a cumpara ceva de la supermarket, sa citim etichetele cu mai multa atentie, si sa consumam pe cat posibil fructe si legume de sezon. Nu trebuie sa fim drastici sau stricti, si nu trebuie sa renuntam la toate felurile noastre favorite – trebuie sa ne ferim pe cat posibil de alegerile care ne fac sa ne simtim ingreunati si fara energie, si sa ne orientam spre cele care ne fac sa ne simtim ca si cum ziua de-abia a inceput.

Iata cateva “rezolutii” nutritionale de inceput de an nou, sper eu, cat mai sanatos.

  1. ALEGE CALITATEA

Prima schimbare pe care o putem face in alimentatia noastra este orientarea catre alimente de buna calitate. Asta nu inseamna un pret mai mare, ci pur si simplu o alegere constienta inainte de a ne napusti pe rafturile cu mancaruri procesate. De exemplu, daca ti-e foarte foame si intri intr-un minimarket pentru o gustare rapida, nu te uita la pufuleti, croissant-uri sau chips-uri, ci cumpara 1 sticla cu apa, nuci sau seminte crude si un fruct.

  1. GO RAW (cat mai des)

Inafara de faptul ca ne tine departe de “foamea toxica” din curele de slabire (cand visezi numai la grasimi, cartofi prajiti si pizza), alimentele crude sunt pline de nutrienti si substante care ajuta organismul sa pastreze echilibrul sistemului imunitar, al hormonilor, sa previna aparitia cancerului si a imbatranirii premature. Unde mai pui ca sunt minunate in curele de slabire, in cantitati nelimitate. Asa ca propun sa ne indragostim de plantele cu frunze verzi (patrunjel, spanac, kale, broccoli), de varza alba si varza rosie, de ciuperci si de fructele de padure.

  1. MANANCA IN FIECARE ZI SEMINTE DE IN

In iaurt, in smoothie sau in salate, semintele de in sunt un mic miracol plin de vitamina B, grasimi Omega-3 si fibre care curata colonul si trag toxinele din organism. O dimineata perfecta incepe cu smoothie de banana sau fructe de padure, lapte vegetal, unt de arahide si 2 lingurite seminte de in.

  1. FOLOSESTE NUMAI VEGETA NATURALA SI SUPE FACUTE IN CASA

Risotto, supa de ceapa si multe alte mancaruri care au nevoie de o baza aromata, cum ar fi vegeta sau supa, vor avea aceeasi savoare si in plus, vor fi mult mai sanatoase cu baze facute in casa. Sunt 3 legume-cheie pentru obtinerea unui gust savuros – telina, morcov si ceapa. Variatii precum ardei, cartof, patrunjel sau usturoi aduc un plus de gust, insa baza ramane aceeasi.

  1. JOACA-TE CU CONDIMENTELE

Ierburi aromatice si condimente orientale – nu numai ca aromeaza mancarea si ca iti aduc aminte de vacanta, insa sunt si o importanta sursa de antioxidanti, antiinflamatori si regulatori ai circulatiei. Eu am o mare problema cu sarea, mananc foarte multa, si mi-am propus sa incerc sa potentez gustul mancarii folosind inventiv condimentele. Iata cateva sugestii:

  • Scortisoara, cardamom sau nucsoara merg de minune in bolul cu cereale de dimineata
  • Patrunjelul, coriandrul sau chives sunt perfecte pentru a pregati un sandwich sau o salata “with a twist”
  • Ceapa, usturoiul, turmeric-ul si curry-ul transforma cinele in incursiuni in povestirile din 1001 nopti.
  1. FASOLEA ESTE DIN NOU LA MODA

Fasolea este bogata in proteine, si impreuna cu sosuri de rosii, legume sau cereale integrale creaza mese consistente, pline de arome. Mie imi plac conservele de fasole mixta (fasole rosie, alba si naut), si mai ales fasolea arabeasca – Foul, pe care o gasesc la magazinul arabesc din Crangasi. Tot acolo gasesti si bob (boabe de fasole verde) si naut.

Iata doua retete usoare cu fasole:

Reteta de chilli cu fasole

Salata de fasole rosie, ceapa, ardei rosu, si frunze de salata verde

  1. CONSUMA CAT MAI MULTE ALIMENTE FERMENTATE NATURAL

Iaurtul si chefirul sunt surse comune de probiotice, care sustin sanatatea sistemului digestiv si a sistemului imunitar. Sa nu uitam nici de bautura fermecata numita BORS facut in casa, de ciuperca Kombucha sau de Kimchi, varza fermentata din Orient.