Nu am ales intamplator luna iulie pentru a fi gazda Provocarii Dulce Romanie. M-am gandit ce luna abunda in toate minunatiile naturii, cand putem beneficia la maxim de tot ce ne ofera pamantul asta generos. M-am gandit la cea mai bogata luna din an, cand e suficient sa intindem mana si sa gasim roade proaspete, mustind de nutrienti care ne hranesc, ne energizeaza, ne insanatosesc, ne transforma intr-o versiune mai buna de-a noastra, ne fac sa fim parte din intregul armonios ce ne incojoara.
M-a suprins cat de multe retete am primit, si cat de variate. Chiar daca vedeta a fost draga noastra rosie de gradina, care s-a regasit in multe dintre retete, am gasit cele mai variate ingrediente, de la rubarba pana la ciuperci de padure si varza noua. Fiecare ingredient vine cu povestea lui si cu incarcatura sa de nutrienti, pe care i-ati ales probabil instinctual, in functie de personalitatea voastra sau de nevoile organismului vostru la momentul respectiv. Sunt foarte impresionata pentru ca ati investit timp in alegerea cu grija a ingredientului, in prepararea sa intr-un mod cat mai sanatos, si in fotografii cat mai atragatoare. Parada lunii iulie este indemnul nostru, al bloggerilor culinari, catre toti cititorii, de a manca sanatos si responsabil.
Sunt foarte fericita ca am fost gazda acestei editii, pentru ca am simtit o energie speciala, pe care mi-ati transmis-o cu fiecare mail, chiar daca este pentru prima oara cand vorbim.
Va multumesc tuturor, si va invit sa admiram impreuna parada ingredientelor sanatoase, de sezon, pe care le-ati ales fiecare dintre voi, deloc la intamplare:
Ingredient: Rosia
Nutrient: Licopen – lupta contra cancerului (prin tratare termica, celulele se deschid si elibereaza licopenul, care se absoarbe inca si mai bine daca rosiile sunt consumate alaturi de grasimi sanatoase, cum ar fi uleiul de masline)
Andra (Menta si Rozmarin) – Supa picanta de rosii
Ingredient: Rosia
Nutrient: Vitamina C, puternic antioxidant
Andreea (My Daily Joys) – Chiftelute de mei in sos ayurvedic
Ingredient: Dovlecel
Nutrient: Vitamina C si Vitamina A – antioxidanti si anti-inflamatori
Adina (Cat’s Kitchen) – Dovlecei Marinati
Ingredient: Afine
Nutrient: Antociani (pigmentii care dau culoarea albastru inchis) – puternici antioxidanti si aliati in lupta contra cancerului
Irina (Bucataria Irinei) – Sirop de afine nefiert
Ingredient: mere
Nutrient: antioxidanti, fibre, vitamine si minerale
Gela (Cufarul cu bucurii) – Tarta cu fructe de sezon – mere si prune
Ingredient: Rosii
Nutrient: acid folic si vitamina B6, care scad riscul aparitiei bolilor vasculare
Cristina (Diva in bucatarie) – Tarta cu rosii si branzeturi
Ingredient: Varza noua
Nutrient: Sinigrin – inhiba inmultirea celulelor tumorale
Cristina (Cristina’s World) – Budinca de varza noua cu ciuperci
Ingredient: Vinete
Nutrient: Nasunin – puternic antioxidant, in plus echilibreaza nivelul de fier din organism
Cristina (Diva in bucatarie) – Imam Bayildi – Vinete umplute cu rosii si ceapa
Ingredient: Vinete
Nutrient: Acid clorogenic – proprietati anticancerigene si antivirale
Cornelia (Delicatesa) – Briam, ghiveci de legume in stil grecesc
Ingredient: Dovlecei
Nutrient: Luteina, un carotenoid care protejeaza vederea
Cornelia (Delicatesa) – Dovlecei cu rosii si mozzarella
Ingredient: Ardei gras rosu
Nutrient: Betacaroten – protejeaza pielea si vederea
Diana (Disturbingly Delicious) – Ratatouille
Ingredient: Pepene galben
Nutrient: Vitamina B6 – puternic anti-inflamator si antioxidant
Daciana (Bucataria cu Mirodenii) – Smoothie cu pepene galben si ghimbir
Ingredient: Ciuperci de padure
Nutrient: Aminoacizi, care sustin o buna digestie si Seleniu, un puternic antioxidant
Laura si Liana (Transylvanian Kitchen) – Supa Crema de Ciuperci de Padure
Ingredient: Cirese
Nutrient: Quercitina, previne aparitia cancerului de colon
Laura si Liana (Transylvanian Kitchen) – Prajitura pufoasa cu cirese
Ingredient: Fasole boabe proaspata
Nutrient: Acid folic, responsabil cu regenerarea celulara si sinteza ADN
Cristina (Arome si Culori) – Ciorba de fasole boabe noua
Ingredient: Cartofi noi
Nutrient: Vitamina B6, responsabila cu preventia bolilor vasculare
Cristina (Arome si Culori) – Salata de cartofi noi
Ingredient: Zmeura
Nutrient: Antociani, cu proprietati anti-cancerigene
Violeta (Caietul cu Retete) – Inghetata de zmeura pe bat
Ingredient: Mazare
Nutrient: Acid folic, responsabil pentru regenerarea celulara
Alexandrina (Xandrinne si ale ei ispravi culinare) – Chec aperitiv cu mazare
Ingredient: Ierburi aromatice
Nutrient: Uleiuri volatile, cu proprietati anti-bacteriene
Daciana (Bucataria cu Mirodenii) – Foccacia cu ierburi, din faina de secara
Ingredient: Pere
Nutrient: Flavonoide, reduc riscul aparitiei diabetului
Adina (Cat’s Kitchen) – Pere cu ciocolata si menta
Ingredient: Mei
Nutrient: Magneziu, care regleaza tensiunea arteriala si Fosfor, component al acizilor nucleici, responsabil pentru regenerarea celulara
Andie (Andie.ro) – Salata calda cu mei, tofu si legume la grill
Ingredient: Visine
Nutrient: Potasiu, regleaza tensiunea arteriala
Anamaria aka Tanti Roz (Prijiturind Prajiturele) – Crumble cu visine
Ingredient: Rosii
Nutrient: Vitamina A, incetineste imbatranirea celulara datorata radicalilor liberi
Liana (Pe Masa din Bucatarie) – Penne Al’Arrabiata
Ingredient: Rosii
Nutrient: Flavonoide, care reduc riscul aparitiei infarctului
Ramona (Netaddicted) – Supa de roslinte
Ingredient: Pepene verde
Nutrient: Licopen, in cantitate dubla fata de cea continuta de rosii – puternic antioxidant si anti-cancerigen
Liana (Pe masa din bucatarie) – Smoothie de pepene verde si cirese
Ingredient: Rubarba
Nutrient: Vitamina K, responsabila pentru sanatatea oaselor, dar si a celulelor creierului
Mihaela (La Prajiturela) – Crumble cu cirese si rubarba
Ingredient: Caise
Nutrient: Beta-caroten, previne aparitia bolilor inimii
Amelie (Amalia Goleanu) – Salata de vara cu fructe
Ingredient: Sfecla Rosie
Nutrient: Betaina, puternic detoxifiant si aliat in lupta impotriva cancerului
Tania (Blossom of a New Life) – Chiftelute de legume si faina de naut
Ingredient: Caise
Nutrient: Vitamina A, protejeaza vederea
Stefania (Stefy Harnicuta) – Prajitura cu caise si cacao
Ingredient: Faina Integrala (grau)
Nutrient: Magneziu, necesar transmiterii impulsurilor catre creier
Daiana&Cosmin (Simplu si Bun) – Biscuiti sarati cu maia
Provocarea Dulce Romanie din luna August va fi gazduita de o prietena draga – Diana de la Disturbingly Delicious!
Multumim pentru gazduire! A fost o placere sa gatesc retete vegetariene!
Si ce retete minunate! Iti multumesc tare mult! De-acum inainte, cat mai putina carne 😉
O parada minunata, plina de bunatati! E cat se poate de clar ca luna iulie e tare aromata!
Amelie, eu iti multumesc tare mult pentru reteta plina de savoare! Ma bucur ca ne-am cunoscut, chiar si virtual!
Minunat! O parada plina de energie pozitiva si voie buna!
Multumim Ana! <3
Stii ca ziua buna se cunoaste de dimineata – tu mi-ai trimis prima reteta 😉
Wow, cate idei faine! Multumim pentru gazduire! 😀
Tania, eu iti multumesc pentru ca ai gasit timp pentru provocare, stiu ca esti foarte aglomerata in ultimul timp cu noul tau proiect – iti urez mult, mult succes!
Ma bucur enorm ca am reusit sa particip si eu la minunata ta provocare !! 😉
Si eu ma bucur tare mult, mai ales ca m-ai cadorisit cu doua retete superbe! Te pup! <3
Superba lista, abia astept sa incerc cateva retete 🙂
Uff, eu abia maine o sa pot posta ce am pregatit acum 2 saptamani si m-am trezit ca nu am postat inca… Pot sa-ti mai trimit mail sau nu? 🙁
Bineinteles, astept mailul!
O parada impresionanta cu multe retete delicioase. Felicitari gazdei si participantelor.
Multumim, Cristina!
O parada reușită,sănătoasă și plina de culoare. Mulțumim pentru găzduire, Ana și pentru indemnul de a găti sănătos! Preiau ștafeta și sper ca provocarea mea sa fie pe placul tau ;). Te astept cu drag. <3
De-abia astept sa vad ce ne-ai pregatit! Sper ca nu e cu carne 🙂
si eu am trimis reteta pentru aceasta parada si totusi nu se regaseste aici!!:(
Stefy, te-am adaugat deja, ti-am trimis si pe mail!
O parada splendida! Multumim pentru gazduire!
Greu sa rezisti ispitelor culinare dupa ce asisti la o asemenea parada! Ce povesti culinare frumoase, ce ingrediente minunate si ce frumos le-ati invesmantat si le-ati prezentat, dragi blogeri, felicitari!
Ana, ai fost o gazda minunata,meriti toate tartele pe care le voi pregati de acum inainte, nu num ai pentru parada! :)Felicitari pentru tot!
Exceptional ‘concurs’, exceptionala participare, fantastice amestecuri de gusturi si retete…
Felicitari gazdei si felicitari participantilor!
[…] 2013 – Blog cu legume – să gătim sănătos cu legume şi fructe de […]
[…] dulci şi sarate, Ziua Copilului (aperitive festive, deserturi colorate) Iulie 2013 – Blog cu legume – să gătim sănătos cu legume şi fructe de sezonAugust 2013 […]