Chiar daca nu se simte dupa vremea de afara, plantutele stiu ca a venit primavara, asa ca piata s-a umplut din nou de spanac si urzici proaspete. Dupa o perioada atat de mohorata, ar fi fost bine sa avem parte si de o baie de soare, insa in lipsa, ne multumim cu plantutele proaspete pentru a ne regenera organismul.

De vreo saptamana, spanacul troneaza la mine in bucatarie, colorand in verde smoothie-urile, o galette cu fasole alba si anghinare, o frittata si o salata cu alune si stafide. Iar ieri a venit randul unei mancari de linte sa se sa se gateasca in verde crud si sa se imbogateasca cu nutrientii minunati din spanac.

Despre nutrientii si beneficiile consumului de spanac am mai vorbit aici, insa este bine sa stiti inainte de toate, ca, la fel ca celelale surori ale sale cu frunze verzi (patrunjel, broccoli, kale, mangold, frunze de sfecla), spanacul este in primul rand o sursa nesperata de Calciu si de proteine, care sunt asimilabile de catre organism atunci cand spanacul este gatit. In plus, mai contine si o mare cantitate de Vitamina K, responsabila cu metabolizarea proteinelor necesare sanatatii oaselor, Vitamina A, care asigura sanatatea pielii si a vederii, si sustine sistemul imunitar, dar si Magneziu, responsabil cu toate schimburile energetice si cu balanta Sodiu-Potasiu la nivel celular.

In plus, spanacul este sarac in calorii si delicios in combinatie cu usturoi si ulei de masline, asa ca nu aveti nici un motiv pentru care sa va feriti de el! Incercati pe cat posibil sa cumparati spanac crescut fara pesticide si alte minuni, pentru a nu include in alimentatie cu cocktail de chimicale in loc de nutrienti proaspeti. Incercati la fermele si distribuitorii de fructe si legume din agricultura ecologica (Biodumbrava, Ecoshopping, Cosul cu Legume), sau alegeti sa cumparati de la taranii care vand spanac cu frunza mica, si tulpinile firave. Evitati spanacul acela foarte frumos, cu frunza mare si viguroasa.

Ingrediente pentru Mancare de Linte cu Spanac si Rosii, servita optional cu iaurt (pentru 2 persoane)

*se poate folosi in post, fara iaurt

200 g linte verde

200 g spanac proaspat

400 g suc de rosii

1 lingurita de curry

1 ceapa medie, taiata fin

2 catei de usturoi, zdrobiti

1 lingura de ulei de masline

1/2 lingurita de sare roz de Himalaya

piper proaspat macinat

150 ml iaurt slab (eu folosesc Iaurt Bio cu 3.5 de la Olympus)

Lintea se lasa la inmuiat peste noapte, in multa apa. Se arunca apa, si umple o oala cu apa proaspata si se pune lintea la fiert, timp de 30 minute, pana se inmoaie putin, dar structura ramane crocanta – nu vrem sa obtinem un piure, ci o mancare consistenta, cu fibre. Spanacul se spala bine cu multa apa rece. Se incalzeste uleiul intr-o tigaie si se caleste ceapa la foc mic pana se inmoaie, apoi se adauga usturoiul, curry-ul si spanacul, care se va inmuia imediat la caldura. Se lasa sa scada lichidul eliminat de spanac, se adauga sucul de rosii si lintea, si se lasa sa fiarba cinci minute. Se condimenteaza cu sare si piper proaspat macinat, si se serveste calda, cu iaurt.