Browsing All Posts By

Ana

Vegetarian pentru o zi cu Mirela de la Ghidul Vegetarianului

Invitata mea de astazi este Mirela, creatoarea site-ului Ghidul Vegetarianului. Mai mult decat sfaturile folositoare pentru vegetarieni, decat interviurile cu persoane care au slabit cu o dieta vegetariana, sau decat report-urile de la diverse evenimente de profil, motivul pentru care mi-am dorit ca Mirela sa raspunda invitatiei mele este faptul ca este o mamica vegetariana. Intotdeauna m-am intrebat – daca as avea un copil, este bine sa fac eu alegerea in locul lui si sa il hranesc vegetarian? Este o intrebare pe care multi dintre noi si-o pun, iar Mirela vine in intampinarea lor cu experienta personala si cu sfaturi referitoare la modul corect de alimentatie pentru copii. Imi pare rau ca nu am avut si o fotografie de-a Mirelei, sa o cunoastem mai bine, dar sunt convinsa ca ne vom intalni la diverse evenimente si vom avea ocazia sa vorbim mai multe despre noi si despre dieta vegetariana. Despre alegeri, despre “mica revolutie din bucatarie”, despre ce este mai bine pentru copilul tau, ne povesteste astazi Mirela.

~ ~ ~

Despre un regim de viata sanatos si in special despre vegetarianism as putea vorbi zile intregi. Deoarece aveam probleme cu greutatea, am inceput de foarte tanara sa caut informatii despre nutritie. In prima faza evident ca am facut si eu greselile tipice ale tineretii si am tinut tot felul de diete citite, auzite, nefolositoare oricum. Vegetarianismul a fost intotdeuna undeva in inima mea. Pentru mine carnea nu a fost niciodata „o caserola de pe un raft de magazin”, ci mult mai mult de atat. Ideea ca „asa a fost lasat pe pamant” nu mi s-a parut deloc corecta, dar am continuat totusi sa mananc o mica cantitate de carne caci asta parea a fi reteta sanatatii perfecte. Acum ceva ani, inainte de aparitia copiilor, am facut o „mica revolutie in bucatarie” impreuna cu sotul meu. Am stat si am analizat tot ceea ce cumparam din hypermarket si am exclus toate produsele cu ingrediente indoielnice.

Timpul a trecut, au aparut cele doua printese in viata noastra si am inceput sa caut cu frenezie informatii despre un regim de viata sanatos care sa ne fereasca pe toti de invazia de boli ce ataca de la copii, la adulti. Trebuie sa recunosc ca m-au speriat foarte tare mai ales cazurile de cancere la copii, caci daca la adulti gasesti mai mult sau mai putin o posibila explicatie pentru asemenea boli, in cazul copiilor parea inexplicabil. Asa am ajuns sa aflu mai multe despre vegetarianism, sa descopar ca nu-i o anomalie, ca nu-i nesanatos sa fii vegetarian, ba din contra. Asa a aparut si proiectul meu, acest site care nu-si propune sa traga concluzii, ci sa ofere cat mai multe informatii. Un domeniu in care as vrea tare mult sa reusesc sa schimb ceva este cel legat de copii. Prea multa lume da mancare copiilor fara sa-i hraneasca, le dau medicamente fara sa-i vindece si uita in goana nebuna de zi cu zi sa-i hraneasca sufleteste.

In acest moment sunt aproape de absolvirea unui curs de „tehnician nutritionist” si am in lucru un proiect la care tin foarte mult: o firma de catering cu mancare sanatoasa si gustoasa. Din motive financiare nu stiu daca si cand va prinde viata, dar vreau sa cred ca intr-o zi …. Pana atunci, iata cateva idei de meniu fara proteina animala (de post).

Budinca de hrisca raw pentru micul dejun

Primavara creste si descreste, soarele lumineaza strasnic, dar e inca frig – vremea se joaca cu noi, cu organismele noastre, cu ritmul nostru interior. Ca sa te pastrezi in echilibru, si pentru a lasa corpului libertatea de a se recalibra energetic, in perioada asta consum cat mai multe alimente crude. Este foarte greu, carentele din iarna cerand in continuare alimente grase si dulciuri, insa cu un pic de vointa reusesc sa trec cu bine de saptamanile astea oscilante. Mananc multe plante verzi (patrunjel, leurda, untisor), despre ale caror beneficii am vorbit pe larg aici, beau ceai de urzica proaspata in fiecare dimineata pentru vitaminizare, iau o lingurita de miere pe stomacul gol in fiecare zi, pentru enzime si vitamine, si caut alimentele cat mai putin procesate, gatite cat mai simplu.

Aveam o punguta de hrisca de cateva zile, si ma tot invarteam in jurul ei, gandindu-ma la tot felul de combinatii, pana cand am gasit o idee foarte simpla, o reteta raw cu hrisca, care pastreaza intacti toti nutrientii. Cu un adaos de banana pentru un supliment de magneziu si curmala pentru consistenta si dulceata, am obtinut un mic dejun delicios si foarte hranitor.

Este prima oara cand folosesc hrisca in modul acesta si cu siguranta nu ultima – gustul usor fainos, dar cu aroma de nuca de toamna, ma inspira. Hrisca nu este o “cereala” cum am crede, ci samanta unui fruct, si este minunata pentru ca nu contine gluten, scade colesterolul si stabilizeaza glicemia, contine vitaminele B1, B2, B3 si B6, precum si fier, zinc si potasiu, reduce riscul dezvoltarii de pietre/nisip la vezica biliara datorita continutului de fibre insolubile, contine antioxidanti puternici, reduce riscul aparitiei bolilor cardiace si al dezvoltarii cancerului de san.

Ingrediente pentru Budinca Raw de Hrisca

100 g de hrisca integrala

200 ml lapte vegetal crud (migdale, caju, soia) – eu am folosit lapte de migdale

1 banana

2 curmale

fructe si seminte pentru decorat (seminte crude de in, floarea soarelui, alune de padure crude, mar, fructe de padure)

Hrisca se lasa in apa rece peste noapte, pentru a se inmuia. Se pune in vasul pentru blender hrisca, laptele vegetal, banana taiata rondele, curmalele curatate de samburi si se “blenduiesc” pana se tranforma intr-un amestec de consistenta unei budinci (pudding). Se transfera intr-un borcanel, se decoreaza cu fructe si seminte si se consuma ca atare – un mic dejun plin de energie, o reteta raw perfecta pentru diminetile cand tineti post.

 

Ravioli facuti in casa, cu urzici si urda proaspata

De la inceputul lui martie, ca prin minune, au aparut urzicile pe tarabele de la piata. Micute, firave, dar debordand de un verde molipsitor, urzicile s-au mutat rand pe rand si la mine in bucatarie – in fiecare zi beau pe stomacul gol ceai de urzici proaspete, pentru vitaminizare, am facut mancare de urzici cu rosii, le-am pus in fritatta, si week-end-ul le-am folosit pentru niste minunate ravioli de casa. Urzicile sunt plantute-minune, incarcate cu fitonutrienti excelenti pentru revitalizarea organismului  – proteine si aminoacizi, calciu, fosfor, fier, magneziu, beta-caroten si cantitati mari din vitaminele A, C, D si complexul de vitamine B.

Nu este prima oara cand fac ravioli in casa, insa de fiecare data am facut aluatul prea gros, pentru ca nu am masina de facut paste. De data asta au iesit asa cum trebuie, poate si pentru ca am facut un intreg ritual din creatia acestor ravioli.

Intai si-ntai, am deschis prima mea carte de gatit – Cu Jamie in Italia, unde am gasit aluatul autentic pentru paste. Fotografiile din carte, cu mamele si bunicile italiene facand paste de casa, cu atmosfera aceea minunata, m-au trimis imediat cu gandul in frumoasa Italia, de care sunt atat de indragostita, incat aproape ca nu trece an in care sa nu ajung acolo. Gatitul in casa nu trebuie sa fie mare filozofie, insa trebuie facut cu mult drag si cu buna dispozitie, altfel nu-ti iese nici un preparat. Cu sfaturile lui Jamie si cu Amalfi in gand, am “dat frau liber emotiilor” asa cum spune Jamie – am framantat minute in sir aluatul si l-am intins cu sucitorul pana cand am obtinut niste foi foarte, foarte de subtiri, din care au iesit niste ravioli minunati.

Ingrediente pentru Ravioli de casa, cu urzici si urda proapata – pentru 8 ravioli mari

Pentru aluat

300 grame de faina alba (eu am folosit Dobrogea)

3 oua ecologice

Pentru Umplutura

O gramajoara de urzici proaspete (4-5 maini pline)

100 grame Ricotta sau urda proaspata (eu am folosit urda proaspata din piata)

50 grame de parmezan ras

2 catei de usturoi

cateva frunze de salvie proaspata

un praf de nucsoara

sare si piper proaspat macinat

Faina se pune pe o planseta de lemn, se aduna si se face in mijloc o gaura, in care se toarna ouale batute bine. Se amesteca putin cate putin faina cu ouale, pana cand aluatul incepe sa prinda forma – de aici incolo trebuie sa va pregatiti de cateva minute bune de framantat, pentru a se dezvolta glutenul in aluat, si pentru ca ravioli sa poata fi ferme atunci cand se fierb. Trebuie sa va inarmati cu rabdare, pentru ca aluatul este foarte tare la inceput, si dureaza cam 10 minute pana obtii o coca elastica, galbena si lucioasa, care se acopera cu o folie de plastic si se da la frigider.

Cat se odihneste aluatul, se spala bine urzicile, se pun intr-o oala cu apa rece si se lasa pe aragaz la foc mic. Ai putea pur si simplu sa le oparesti in apa clocotita, insa mie imi place sa folosesc apa de la urzici si in scopuri cosmetice (imi clatesc parul). Dupa ce apa a dat in clocot, se scot urzicile, se lasa la scurs in strecuratoare, apoi se mai scurg bine si cu mainile. Intr-un castron se rade parmezanul, se faramiteaza urda sau branza Ricotta, se zdrobeste catelul de usturoi si se pun urzicile stoarse si maruntite cu cutitul. Se amesteca bine, se adauga sare, piper si nucsoara dupa gust.

Se scoate aluatul de la frigider, se intind cu sucitorul doua foi foarte subtiri, care se taie cu cutitul in asa fel incat sa fie egale. Se intinde o foaie pe hartie de copt ca sa nu se lipeasca, se fac mingiute din umplutura de urzici si urda, care se pun la distante egale de-a lungul aluatului, si se acopera cu cealalta foaie. Se apasa cu degetele de jur imprejurul umpluturii, se taie si se preseaza marginile cu furculita, ca sa se sudeze foile de aluat. Se pune o oala mare cu apa la fiert, se pune sare din belsug – stiti ca italienii spun ca apa pentru paste trebuie sa fie la fel de sarata ca Mediterana. Pastele se fierb 10 minute, si se scot cu paleta intr-un castron.In paralel se incalzesc intr-o tigaie 3-4 linguri de ulei de masline, se zdrobeste un catel de usturoi si se rup cateva frunze proaspete de salvie care se pun un ulei si se lasa cateva secunde pentru aroma. Uleiul aromat se toarna peste ravioli, se presara piper proaspat macinat si se servesc ca atare – pline de savoare italiana si de nutrienti de primavara. Eu le-am decorat si cu cateva fire de hasmatuchi proaspat.

 

Vegetarian pentru o zi cu Mihaela de la Mic Dejun de Bucuresti

Pe Mihaela o urmaresc de la inceputul proiectului ei, de cand de-abia ma apucasem de gatit si, atunci cand cautam inspiratie pentru dimineata, invariabil ajungeam pe Mic Dejun de Bucuresti. Blogul ei are ceva special, ceva intim, natural, cu fotografii de atmosfera, in lumina naturala, care-mi amintesc de fotografiile pe film – oprite undeva in timp. Odata ajuns pe blogul Mihaelei, pleci greu de acolo, pentru ca te tin in loc fotografiile, retetele naturale, sanatoase si usoare pentru mic dejun, atmosfera calda, recomandarile de carti – ce poate fi mai potrivit pentru a-ti incepe ziua?

Mai mult, Mihaela este si vegetariana! Asa ca m-am bucurat grozav cand a raspuns invitatiei de a impartasi cu noi cate ceva din experienta ei in dieta vegetariana, dar si o reteta de sezon, plina de nutrienti!

  “A fi vegetarian nu inseamna sa nu mai mananci carne, ci sa iti oferi tie mai multa grija si mai multa sanatate” – MicDejundeBucuresti

~ ~ ~

Ca vegetarian, inveti sa mananci corect. Atunci cand am decis sa renunt la carne, mi-am dat seama cat de multe alte optiuni imi stau la dispozitie. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa rontai cu atata placere un pastarnac sau ca o sa imi placa sa mananc telina. Iar cu spanacul, ei bine, acolo e o relatie deja speciala fiindca e aproape nelipsit din felurile de mancare.In cei trei ani de regim vegetarian mi-am dat seama ca e esential sa fii foarte bine informat, sa ai grija sa acoperi toate minusurile pe care le dobandesti in dieta in momentul in care nu mai mananci carne. E adevarat, proteinele de origine animala se inlocuiesc, insa trebuie sa ne asiguram ca obtinem cantitatea necesara din alimentele inlocuitoare. E o experienta pe care o recomand oricui fiindca nu mi-as fi dat seama cat de mare e diversitatea alimentelor care ne stau la dispozitie fara sa fi ales sa nu mai mananc carne, cel putin cativa ani.

Am invatat sa mananc la timp, sa am grija ce mananc, sa verific mult mai atent ce ingrediente au alimentele (e simpatic testul cu strabunica in supermarket: daca nu cunoaste denumirea unui ingredient, nu-l cumpara) si sa includ in alimentatia zilnica multe legume, sucuri naturale si mancare cat mai putin procesata. Am renuntat la bauturile carbogazoase tot in urma cu trei ani si acesta e un mare merit al acestei diete. Fiindca a fi vegetarian nu inseamna sa nu mai mananci carne, ci sa iti oferi tie mai multa grija si mai multa sanatate.

Asa ca una dintre cele mai gustoase retete include si spanacul. E ceva ce prietenii devoreaza in urmatoarele doua minute dupa ce ai taiat-o:

Tarta cu spanac si mozzarella

Aluatul de tarta se pregateste din 250 g faina, 125 g unt, 1 ou, 3 linguri de lapte si un varf de sare. Regula o stim deja, amestecam repede pana obtinem un aluat nisipos si-l dam la rece o jumatate de ora.

Intindem aluatul intr-o tava de tarta si adaugam legume calite: spanac, ceapa, ciuperci. Peste legumele astfel intinse pe suprafata aluatului turnam amestecul format din 4 oua, 100 ml lapte, 1/4 cana mozzarella rasa, piper, nucsoara, sare.

Se da la copt circa 40 de minute pana cand suprafata devine aurie.

Evident ca, acum dupa ce am repovestit-o, va trebui sa o pregatesc din nou in curand!

Despre beneficiile plantelor de primavara, o salata detox si o plimbare prin padure

Vremea inca se joaca cu noi, insa nimic nu ne mai poate opri din a ne deschide sufletul catre primavara. Chiar daca au fost schimbarile astea de temperatura, am reusit sa stau departe de raceala, luand constant cu tinctura de propolis, asa ca urmaresc cu toate simturile pasii mici, dar siguri pe care-i face primavara in Bucuresti si in imprejurimi. Astazi am fost la Padurea Snagov, din nou, ca sa iau o gura de aer proaspat si sa simt pulsul naturii in plina schimbare.

In linistea perfecta  m-am bucurat sa aud clar ciripitul pasarilor, falfaitul de aripi, sunetele ritmice ale ciocanitorii, vantul inca racoros care fosnea prin frunzele uscate ramase amintire din toamna, si sa privesc verdele crud al primelor plantute de primavara, albastrul toporasilor delicati, mugurii inca delicati ai copacilor. M-am incarcat cu energie pozitiva pentru intreaga saptamana.

Verdele crud din padure se transpune din ce in ce mai des si la mine in farfurie, pentru ca, dupa atata iarna fara prea multi nutrienti proaspeti, organismul simte nevoia de energie verde, de hrana vie, de detoxifiere. Timid, pe tarabele din piata au inceput sa apara gramajoare de urzici, legaturi firave de leurda, fire delicate de untisor, loboda purpurie proaspata, spanac pulsand de energie si clorofila, stevie aspra si hranitoare, ceapa verde si usturoi proaspat.

Nimic nu e mai revigorant decat o salata din verzituri proaspat culese, iar variantele sunt atat de gustoase si hranitoare, incat m-am gandit ca e pacat sa nu le acordam atentia cuvenita. Iata cateva dintre beneficiile plantelor si legumelor de sezon:

LEURDA

Sora buna cu usturoiul, leurda are aceleasi beneficii pentru sanatate ca si acesta, si inca ceva in plus. Verdele proaspat al leurdei poarta cu el leacuri pentru curatarea sangelui, antioxidanti, pentru reducerea colesterolului si pentru reglarea tensiunii arteriale. Frunzele de leurda contin cantitati importante de vitamina C si A, precum si minerale – fier, zinc, magneziu si seleniu. Poti folosi leurda in supa, in pesto sau in tarte, dar cel mai bine te bucuri de proprietatile ei minunate, consumand-o simpla, in salate.

LOBODA

Cand eram mica nici nu voiam sa aud, insa acum de-abia astept primavara sa savurez o ciorba de loboda si stevie, acrita din belsug cu bors de casa – o minune pentru digestie! Loboda are actiune depurativa, diuretica, este remineralizanta si vitaminizanta. Unde mai pui ca este si frumoasa de pica, in superba ei culoare! Este bine sa folosim frunzele de loboda cat mai repede dupa ce au fost culese, sau sa le pastram la congelator, pentru a ne bucura de nutrienti.

SPANAC

Spanacul cred ca nu mai are nevoie de nici o prezentare, majoritatea dintre noi am invatat pana acum ca este o planta minune. Plin de fitonutrienti (vitaminele K, E, C, B12, B6 si A, magneziu, fier, fosfor, proteine) si antioxidanti (flavonoide) care protejeaza impotriva radicalilor liberi, spanacul este una dintre cele mai versatile plante de primavara. Poate fi consumat ca atare, in salate, in mancaruri, in curry-uri alaturi de naut, in tarte, langa oua, la micul dejun. Daca nu iti place gustul crud, este bine sa stii ca uleiul de masline si usturoiul sunt cei mai buni “prieteni” ai spanacului, transformandu-l intr-o gustare delicioasa.

STEVIE

Stevia ne duce cu gandul la ciorbele taranesti din vacantele copilariei, si poate ca o ignoram fara motiv in tendintele alimentatiei naturiste. Alaturi de spanac si urzici, stevia este un aliat nesperat pentru combaterea asteniei de primavara, frunzele ei aspre fiind bogate in vitaminele C si K, precum si in minerale – fier, zinc, potasiu, magneziu, fiind totdata o planta  al carei consum are efecte diuretice si detoxifiante.

De cate ori am ocazia, imi place sa-mi incep ziua cu o salata proaspata de plantute verzi, peste care adaug seminte crude de floarea soarelui, de in si de dovleac, ridichi, castraveti, sau ce mai gasesc proaspat, ornand totul cu delicatii germeni (depinde de ce gasesc disponibil – germeni de fasole mung, de mazare, grau) – in imagine sunt germeni de lucerna. Dreg totul cu ulei de masline extravirgin, adaug un praf de sare, piper proaspat macinat, si invalui totul in zeama proaspata de la o lamaie. Un mod minunat si savuros de a incepe ziua plin de energie si nutrienti!

 

 

Ce este si ce poti face cu Amaranth

Intotdeauna sunt in cautare de noi ingrediente, iar cand am vazut punguta cu amaranth pe raft, am transferat-o imediat in cosul de cumparaturi. Mai putin popular decat quinoa, ruda lui ceva mai mare ca dimensiune, dar mai bogata in proteine decat aceasta, amaranthul este vedeta dietelor fara gluten, o cereala foarte versatila, care poate fi folosita in multe retete vegetariene. Amaranth-ul este originar din Peru, dar este inclus in multe dintre mancarurile traditionale din Mexic – aztecii aveau un adevarat cult pentru el, folosindu-l in timpul ceremoniilor religioase, modeland din amaranth si miere figurine reprezentand zeitati locale.

Poti folosi amaranth-ul alaturi de iaurt si fructe de padure pentru un adaos proteic in bolul de la micul dejun, amestecat cu miere si fructe uscate tot pentru micul dejun, in compozitia panii, alaturi de alte fainuri (niciodata singur, pentru ca painea va iesi prea grea), in batoane energetice de granola, la ingrosarea supelor, ca fel de baza, amestecat cu lamaie, ulei de masline si verdeata (desi este mult mai moale si gelatinos decat quinoa), si in multe alte combinatii.

Iata cateva dintre beneficiile amaranth-ului:

  1. Are un continut ridicat de proteine, mai mare decat quinoa – o cana de amaranth crud contine 28 g proteine, printre care si lizina, un aminoacid esential pentru digestive, dar si globulina si albumina, care sunt usor digerabile si asimilabile de catre organism.
  2. Are un continut ridicat de calciu – 298 mg la o cana de amaranth
  3. Are un continut ridicat de magneziu, mai mare decat hrisca – 519 mg magneziu la o cana de amaranth
  4. Are un continut de fier si fibre mai mare decat al altor cereale, si un continut de carbohidrati mai mic.
  5. Amaranthul este o sursa buna de acizi grași polinesaturați (cum sunt cele mai multe cereale integrale) si contine vitamina E în cantități similare cu cele din uleiul de măsline.

Eu am folosit amaranth-ul intr-un mod mai iesit din comun – l-am expandat. Am incalzit bine tigaia de fonta, am pus o cana de amaranth crud, care a inceput sa “explodeze” instant, exact ca popcorn-ul. In cateva minute, timp in care am agitat bine tigaia de cateva ori, majoritatea boabelor s-au transformat in floricele – pe unele le-am mancat ca atare, pe restul le-am folosit intr-o salata raw. Gustul este dulceag, cu aroma de nuca. Poti folosi amaranth-ul expandat si pentru ornatul supelor-crème, si in tot felul de salate. Iata inca o cereala minune care imbogateste lista nutrientilor disponibili in dieta vegetariana! Poti cumpara amaranth de la Real, raionul cu produse Bio, sau online, de la un magazin online.

Vegetarian pentru o zi cu Ruxandra de la Gourmandelle

Pe Ruxandra am descoperit-o cand cautam resurse pentru Comunitatea Veggie. Initial am crezut ca este un site din afara, apoi, rasfoind meniul blogului, am descoperit ca Ruxi este de fapt romanca. Si inca una cu totul speciala – nu numai ca este frumoasa foc, mai este si talentata (fotografiile retetelor si grafica site-ului Gourmandelle sunt creatia ei), si preocupata 100% de un stil de viata sanatos! Pe blogul Gourmandelle.com, veti gasi atat retete vegetariene de-ale Ruxandrei, cu fotografii foarte bune, cat si retete propuse de alti bloggeri veggie.

Ceea ce m-a impresionat foarte mult la Ruxi este incapatanarea cu care a imbratisat dieta vegetariana si incercarile ei a o perfectiona – este printre putinele persoane de la noi care au tinut dieta Oshawa (bazata integral pe consumul de cereale), despre evolutia careia ne-a tinut la curent pe Facebook; incearca tot timpul ingrediente noi, si cauta solutii naturiste pentru problemele de sanatate – mi-a ramas in minte celebrul Smoothie Verde pentru imunitate.

Ruxandra a raspuns invitatiei mele de a impartasi cu noi inceputurile si experienta ei in dieta vegetariana, dar si una dintre retetele ei vegetariene preferate.

“…Schimbarea trebuie sa vina din interiorul fiecaruia”

~  ~  ~

Daca mi-ar fi spus cineva acum 2 ani ca voi renunta la carne, i-as fi spus ca e nebun! Chiar si cand verisoara mea m-a anuntat ca a devenit vegetariana am fost socata si i-am spus ferm ca eu nu voi face niciodata acest pas. Ei bine.. niciodata sa nu spui niciodata.

Totul a inceput cu vizionarea unor documentare despre alimentatie, sanatate si animale. Documentare precum Food Matters sau Earthlings mi-au schimbat viata. Am simtit cum incetul cu incetul ma trezesc si mi se ia un val de pe ochi. Am realizat cat de importante sunt deciziile pe care noi le luam zi de zi si cum pot afecta ele o lume intreaga. Am inteles ca fiecare schimbare in bine, oricat de neinsemnata ar parea, conteaza. Schimbarea vine prin noi si doar daca noi devenim oameni mai buni se poate schimba si lumea in care traim.

Earthlings a fost ultimul documentar vizionat in acea perioada si cel care m-a determinat sa fac pasul catre o alimentatie vegetariana sanatoasa. Nu am putut viziona mai mult de 10 minute insa pentru mine au fost suficiente. Din acel moment mi-am promis ca voi deveni vegetariana.

In aceeasi perioada a luat nastere si blogul meul. Acesta m-a ajutat sa nu ma abat de la drum si sa impartasesc retetele mele cu toata lumea. Am realizat atunci ca vreau sa ii fac si pe cei din jurul meu sa adopte un stil de viata sanatos si ca schimbarea nu trebuie sa se opreasca la mine. Astfel, incetul cu incetul, am reusit sa imi conving si parintii dar si iubitul sa adopte o dieta vegetariana.

Inceputul nu este deloc usor. M-am lovit si de reactii mai putin placute din partea rudelor care nu intelegeau de ce am ales aceasta cale. Sfatul meu este sa fiti intelegatori. Schimbarea trebuie sa vina din interiorul fiecaruia, cu forta nu se poate. Unii se schimba mai repede, altii mai incet, iar unele persoane chiar niciodata. Important este sa nu renuntam.

Trecand peste partea etica, dieta vegetariana este o alegere sanatoasa si numai daca veti incerca va veti da seama de acest lucru. Cat despre pofta de carne, va garantez ca dupa doar 3 luni aceasta va disparea complet. Chiar si tatal meu, care a fost mare consumator de carne, imi spune cat de bine se simte de cand a adoptat dieta vegetariana si cat de uimit e de multitudinea de retete vegetariene care exista si care sunt de cele mai multe ori chiar mai gustoase decat preparatele clasice cu carne.

Recomand cu drag reteta de chiftelute de burgeri cu fasole azuki, tuturor celor care doresc sa se convinga ca se poate manca bine si vegetarian!

Va doresc din suflet sa aveti o viata sanatoasa si echilibrata si nu uitati, schimbarea vine prin voi si orice act de bunatate oricat de mic, conteaza!

 

Reteta de mucenici a mamei

Imi aduc aminte cu drag cum veneam de la scoala in zilele de 8 martie, si intram in casa intr-o atmosfera calda, cu aroma de scortisoara, iar mama mea tanara, cu fata de la fereastra, si inconjurata de razele de primavara ca intr-o aura, pregatea rabdatoare zecile de forme micute si perfecte in forma de opt, pe care le scufunda apoi intr-o licoare minunata. Ii daruiam mandra o felicitare pregatita la ora de desen, cu flori pictate si sclipici din globuri de craciun pisate, si ma asezam la masa fermecata de transformarea micilor mucenici sub mainile mamei.

Astazi mainile mamei au obosit si nu mai au rabdarea de a apasa de zeci de ori in aluat cu forma pentru opt-uri, iar supermarket-urile sunt pline de mucenici deja pregatiti, insa traditia a ramasa, si in fiecare an de 8 martie, mama pregateste licoarea cu gustul acela minunat, in care scufunda micii mucenici ce aduc aminte de episodul biblic din 9 martie, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe cei 40 de Mucenici ucisi in Sevastia. S-au pastrat in traditia noastra o multime de obiceiuri pentru ziua de mucenici, cu trimitere la diferite obiceiuri pagane sau crestine, cu toatele insa celebrand venirea primaverii.

Reteta de mucenici a mamei este tare simpla, dar poarta in ea toate amintirile noastre frumoase, de primavara scaldata in soare, fara griji.

Ingrediente pentru reteta de mucenici a mamei

1,5 l apa

1 punga de mucenici (sau cateva zeci de mucenici pregatiti dintr-un aluat consistent facut in casa, din faina, apa si sare)

1 lingurita de sare

6 linguri de zahar

2 lingurite de scortisoara

esenta de vanilie (noi o putem adapta cu semintele de la o pastaie de vanilie)

coaja rasa de lamaie

o cana cu nuca pisata

Apa se incalzeste intr-o oala incapatoare; cand a ajuns la punctul de fierbere, se adauga sarea, zaharul si mucenicii, si se tine la foc mic pana cand mucenicii se inmoaie putin.  Se trage de pe foc, se lasa la racit, dupa care se adauga scotisoara si nuca pisata. Mie imi place sa-i mananc a doua zi, cand toate aromele au fuzionat. Daca nu vreti sa folositi zahar, puteti adauga miere dupa ce se raceste.

Vegetarian pentru o zi cu Andra de la Menta si Rozmarin

Nu este deloc intamplatoare alegerea Andrei Constantinescu, mana iscusita din spatele blogului MentasiRozmarin. Suntem putini bloggeri romani adepti ai unei diete vegetariene, iar Andra este unul dintre cei mai populari. Motivul pentru care am tinut ca Andra sa deschida “Campania Vegetarian Pentru o Zi” a fost faptul ca are, din punctul meu de vedere, cel mai complet blog de retete vegetariene, care ilustreaza cel mai bine cat de variata, inovativa si delicioasa poate fi dieta vegetariana. La Andra pe blog o sa gasesti si antreuri, si feluri principale, si deserturi ingenioase, all with a twist.

Asupra blogului Andrei si-au pus amprenta influentele din viata ei personala – calatoria din India si descoperirea unei culturi gastronomice vegetariene prin excelenta, faptul ca Andra locuieste in Marea Britanie, unde are acces uneori la mai multe ingrediente decat aici la noi, dar si la restaurante vegetariene (care la noi de-abia de un an-doi au inceput sa apara) si nu in ultimul rand, pasiunea extraordinara pe care o are pentru retetele vegetariene inventive, din gastronomia internationala.

“Be veggie! Eat different!” este motto-ul MentasiRozmarin

Andra a fost de acord sa deschida campania “Vegetarian pentru o zi” – va invit sa descoperiti mai jos cate ceva din experienta ei in dieta vegetariana, motivele care au determinat-o sa aleaga aceasta dieta, dar si o reteta vegetariana indiana, plina de savoare!

                                                       ~ ~ ~

“Oare cum ar fi daca as deveni vegetariana?” – ma intrebam eu acum vreo patru ani, in incercarea de a-mi gasi propria reteta pentru o viata sanatoasa si de a da jos un oarecare numar de kilograme adunate cu grija in cativa ani buni de “mixed grill share platter” in vacante si “home-made fast-food” diet acasa, respectiv: cafea, cafea si cafea la micul dejun, sandwich-uri si chips-uri la pranz si “orice, dar sa fie cu carne si sa se faca repede” la cina.

Nu am crezut niciodata in prafuri, pastile sau alte solutii miraculoase care promiteau ca te scapa de zeci de kilograme – si o suma considerabila de bani – in timp record (desi partea cu banii se pare ca era totusi adevarata), iar dietele cu ciorba de varza sau disocieri care mai de care mai indraznete n-au reusit sa imi capteze atentia decat pentru perioade nesemnificative de timp.

Dieta vegetariana am adoptat-o usor, cu atat mai mult cu cat la vremea respectiva locuiam chiar langa una dintre cele mai mari piete din Timisoara, iar incet-incet bunicutele din piata au inceput sa ma cunoasca, pentru ca ma vedeau in fiecare zi cumparand doi morcovi, un ardei si vreo doua-trei rosii, sau ce-au mai cules ele din gradina in acea dimineata.

Ei bine, provocarea abia acum a inceput: am aflat repede ca din salata de cruditati nu se poate trai (nu eu, in orice caz), iar asta nu pentru ca ar fi ceva in neregula cu cruditatile, ori cu salata, dar la un moment dat nevoia de diversitate isi spune cuvantul. Mancatul in oras la vremea aceea nu era neaparat cea mai fericita alegere, pentru ca optiunea vegetariana de cele mai multe ori lipsea din meniul restaurantelor, iar daca rareori totusi exista, consta in clasica supa de ciuperci si inca si mai clasicul cascaval pane cu cartofi pai. Ah, ma scuzati, si cu sos remoulade!

In aceste conditii, am fost oarecum nevoita sa incep cercetarile si sa caut noi si noi modalitati de a pregati legumele, iar ceea ce mi s-a dezvaluit in cautarile mele s-a transformat incet-incet intr-o adevarata pasiune: pasiunea de a manca sanatos si cu stil in acelasi timp, pasiunea de a descoperi mereu noi si noi combinatii de ingrediente, asocieri de condimente care pot transforma banalele legume sau fructe in adevarate vedete pe o farfurie.

Cercetarile m-au dus pana chiar si in indepartata Indie – o tara cu o populatie majoritar vegetariana, cu orase intregi in care intreaga populatie practica un stil de viata vegetarian. E o intreaga filosofie in stilul lor de viata, o filosofie care ma fascineaza si ma indeamna in permanenta la reflectie: ce inseamna in definitiv sa avem un stil de viata sanatos? Este oare suficient sa renuntam la carne? Cu siguranta nu!  Cred ca este mai important sa incercam sa devenim mai constienti in ceea ce priveste mancarea pe care o punem pe mese in fiecare zi. Sa renuntam la cantitate in favoarea calitatii, sa sustinem micii producatori locali in devafoarea marilor lanturi de magazine, si de ce nu – sa incercam sa devenim vegetarieni, macar pentru o zi!

Eu sunt vegetariana de aproape patru ani deja (cu mici si foarte rare intreruperi), marea batalie cu kilogramele am castigat-o, desi intotdeauna se mai gasesc mici batalii de purtat pe ici-pe colo, insa mai mult decat atat, am castigat un stil de viata: un stil de viata sanatos, cu mancare proaspata si gustoasa, cu o atitudine pozitiva si cu permanenta preocupare pentru ceea ce este proaspat, sanatos, aproape de natura.

Daca doriti sa deveniti “vegetarian pentru o zi”, eu va invit sa incercati o reteta vegetariana pe cat de simpla, pe atat de aromata: curry cu ardei si orez basmati – o reteta inspirata din fabuloasa bucatarie indiana.

 

Astazi lansez campania “Vegetarian pentru o zi”

Ideea pentru campania “Vegetarian pentru o zi” mi-a incoltit in minte de ceva vreme, insa nu am stiut ce impact ar putea avea asupra publicului, si cata nevoie ati avea voi, cei care cititi acest blog, de o astfel de campanie. Hotararea de a transforma ideea in realitate a venit dupa ce am vazut ce succes a avut Meniul Vegan pentru 7 zile, pe care l-am pus cap-la-cap pentru postul Craciunului din 2012, o postare care primeste si acum sute de vizite lunar, fiind accesat probabil de persoanele care doresc sa incerce un regim vegan pentru o perioada scurta. Hotararea mea a fost sustinuta si de aparitia campaniei Meatless Friday, organizata de FoodStory.ro, la care particip si eu cu retete, o campanie care are din ce in ce mai mult succes.

Cred ca romanii sunt din ce in ce mai preocupati de sanatatea lor si de stilul de alimentatie, chiar daca lucrurile se misca foarte greu la noi, fiind o tara unde carnea ocupa primul loc in mancarurile traditionale si in alimentatia de zi cu zi. Chiar si asa, cu cat suntem mai multi care atragem atentia asupra alimentatiei sanatoase si la beneficiile scaderii consumului de carne, cu atat mai mult se vor deschide oamenii catre un nou stil de alimentatie, un nou stil de viata.

De asemenea, imi propun prin intermediul acestei campanii, si, sper eu, cresterea responsabilizarii oamenilor cu privire la drepturile animalelor crescute pentru hrana, dar si ale animalelor salbatice, pentru ca in ultima perioada am fost invadati de tot felul de stiri referitoare la cruzimile exercitate asupra animalelor de toate felurile – cai, ursi, vaci, caini, etc.

Campania “Vegetarian pentru o zi” va avea ca invitati food bloggeri adepti ai unei diete vegetariene, vegane sau raw, care vor impartasi cu noi cate ceva din experienta lor ca vegetarieni, ne vor da sfaturi, si ne vor propune meniuri si retete vegetariene, dar si food bloggeri orientati catre o alimentatie sanatoasa si variata, care vor accepta sa fie vegetarieni pentru o zi, si sa impartaseasca cu noi aceasta experienta, si retetele pe care le propun pentru aceasta zi. Eu sper ca vom atrage cat mai multe persoane in aceasta campanie, pentru ca voi sa aveti cat mai multe surse din care sa alegeti in momentul in care vreti sa deveniti adeptul unei diete vegetariene, sau pur si simplu, vreti sa alegeti un stil de alimentatie mai sanatos.

Daca aveti sugestii, le astept cu drag!