Asta seara, sub amenintarea Codului Portocaliu, ne-am facut curaj si am iesit totusi din casa sa onoram rezervarea pe care o aveam la restaurantul lui Dinescu.

De cand am auzit ca a deschis carciuma in Centrul Vechi, ne-am dorit sa-l incercam, pentru ca ne-am imaginat ca va fi cu ceva special si autentic, la fel ca patronul sau.

Special si autentic it is… Nimic nu ne-a inselat asteptarile. Un restaurant romanesc unde te simti ca in casuta bunicii de la tara, proaspat varuita inainte de Paste, curata ca un pahar cu apa, simpla si sincera ca sufletul taranului roman. Raftul de cani albe de tabla emailata mi-a adus aminte de dupa-amiezile de vara la tara, cand veneam sa-mi ostoiesc setea la galeata de lemn cu apa rece gheata scoasa din fantana, pe care o sorbeam cu nesat dintr-o cana ciobita, exact ca cele din restaurant.

In meniu o sa gasesti preparate traditionale romanesti, in numele carora o sa regasesti ghidusia poetului. Chiar daca la noi la masa s-au purtat platouri cu mezeluri romanesti, sarmale, momite, si alte specialitati din carne, in dulcele stil romanesc, vegetariana din mine si-a ostoit poftele cu cele cateva preparate fara carne, deloc (sunt convinsa) mai prejos decat cele de mai sus.

Prin fata mea s-au perindat urmatoarele:

  • fasole batuta (17 ron) – foarte buna, cu ceapa prajita on top
  • zacusca (17 ron) – simpla si cinstita
  • ciulama de ciuperci cu ardei, ceapa si mamaliguta (23 ron), servita fierbinte, intr-o tigaie de alama cu capac, exact cum vezi de vanzare la marginea drumului la tiganii din Ardeal – cremoasa si aromata
  • supa crema de rosii cu chimen (pe care nu am comandat-o eu, insa a primit aprecieri din partea comesenilor)
  • tort de mere cu inghetata (17 ron)

Ai mai putea comanda si un „Platou de transhumanta” (un platou cu branzeturi de stana), sau o „Fantezie casnica” (mamaliguta cu oua ochiuri, alaturi de un stufat de macris)

Portiile sunt destul de mici si preturile quite big, insa gustul este savuros, si se pare ca toate ingredientele provin de la ferma lui Dinescu din Oltenia, sau din piata de tarani de la Calafat.

Painea este facuta in casa, foarte gustoasa, iar vinul vine de pe podgoriile poetului, de la Calafat. Eu am savurat un pahar de vin alb Pelin, foarte aromat (7 ron). Eu beau foarte rar vin, insa atmosfera, romantele lui Dinica in surdina, si acordeonul lui „Nea Marin” m-au facut sa comand inca un pahar.

In drumul de intoarcere, pentru cateva clipe, in geamul masinii s-a oglindit imaginea intunecata a Piatei Universitatii, unde inca mai era o mana de oameni inghetati, protestand pentru ce se intampla aici, la noi, in lumea reala, unde nu se mai aud ecourile romantelor vechi romanesti de pe strada Sepcari…

Foto credit Restaurant Lacrimi si Sfinti