Warning: Parameter 2 to wp_hide_post_Public::query_posts_join() expected to be a reference, value given in /home/amplicia/public_html/blogculegume.ro/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
sirop de artar | Blog cu legume
Browsing Tag

sirop de artar

Mic dejun de Sarbatoare – Granola cu Goji si Afine Rosii

De ceva timp incoace, Craciunul nu mai inseamna pentru mine nimic din goana disperata dupa cadouri, cozile interminabile de la supermarket sau stomacul plin si starea de greata de dupa maioneze si piftii. Din ce in ce mai mult percep Craciunul aproape ca pe oricare alta zi din an – o zi in care avem mai multa liniste, o zi fara trafic, o zi in care gasim ragaz sa ne gandim la ce conteaza cu adevarat. Ziua de Craciun nu debuteaza cu carnati si niste salata de boeuf, cum incepea candva, ci cu o plimbare in aer liber si un mic dejun sanatos, croit ca pentru o zi de sarbatoare. Si un ceai cald. Si un zambet. Si apoi incepem telefoanele, vizitele si intalnirile. In forma si bine dispusi, ca-n zi de sarbatoare.

Iata o reteta de mic dejun pentru dimineata de Craciun, inclus si in meniul cu retete de sarbatoare.

Ingrediente pentru Granola cu Goji si Afine Rosii

2 linguri de ulei de palmier (sau daca vrei un gust mai puternic, foloseste 25 grame de unt de buna calitate)

2 cesti de fulgi de ovaz

1 lingurita de scrotisoara

un praf de sare de mare

30 grame de nuci romanesti sau nuci pecan

30 grame de Goji

30 grame de migdale maruntite

2 linguri de sirop de artar

1 lingurita de zahar brun

cateva afine rosii proaspete pentru ornare

Cuptorul se incalzeste la 175 grade. Se unde cu ulei o foaie mare de copt.

Incalzeste 1 lingura de ulei într-o cratiță medie la foc mediu. Adauga ovăzul si amesteca pana cand acesta isi schimba culoarea cu o nuanta sau doua. Adauga sare si scortisoara si lasa ovazul sa se raceasca intr-un castron.

In aceeasi cratita combina 1 lingura de ulei cu zaharul brun si siropul de artar, incalzeste compozitia pana se topeste zaharul, si toarn-o peste ovaz. Adauga nucile, goji si migdalele, amesteca si trece compozitia pe foaia de copt. Lasa granola sa se coaca timp de 20 minute, dupa care las-o la racit. Sparge batonul de granola in bucati potrivite si pastreaza-o intr-un borcan etans, pana la 1 saptamana. In dimineata de sarbatoare, serveste-o cu un iaurt de casa, ornata cu afine proaspete.

Pastreaza cativa fulgi de ovaz si cateva nuci, pentru ca nu se stiu cine o sa-ti viziteze balconul sau pervazul…

Strudel cu dovleac, o duminica de toamna, plus 5 retete originale cu dovleac

Astazi am avut o ora in plus. Eu, care am in permanenta senzatia ca mi se scurge timpul printre degete, m-am bucurat din plin. Faptul ca s-a intamplat duminica a fost un alt plus – m-am trezit dimineata tarziu, si totusi devreme, am gatit, am citit, m-am plimbat si am facut poze, am gatit din nou, si parca timpul a fost toata ziua de partea mea.

Noi nu sarbatorim Halloween-ul, dar eu totusi sunt sub vraja dovlecilor fermecati. Aveam un placintar mic si m-am gandit sa-l transform dupa reteta de strudel cu dovleac din noul numar Good Food, cu aluat facut in casa, insa. A mers la fix cu o bere de ghimbir, ca sa echilibreze gustul dulce al strudelului. (daca vrei sa faci strudelul de post, poti sa ungi foile de aluat cu ulei in loc de unt).

Ingrediente pentru Strudel cu Dovleac cu aluat de casa

Pentru aluat (dupa cartea de bucate veche si ingalbenita, semnata Didi Balmez)

500 g faina alba

un praf de sare

125 ml apa plata

1 lingura ulei

40 g unt topit

Pentru umplutura

1 kilogram de dovleac pentru placinta

150 g zahar brun

1 lingurita de scortisoara macinata

nuci (eu nu am avut, asa ca am pus seminte crude de floarea soarelui)

150 grame pesmet

Aluatul se face simplu – se amesteca apa cu sarea si cu uleiul, se toarna peste faina, si se framanta timp de 5 minute, lovind din cand in cand aluatul de masa (suna ciudat, dar asta-l face mai fraged). Se imparte aluatul in doua, si se intind cu sucitorul 2 foi foarte subtiri, care se lasa un pic sa se usuce, se ung cu unt topit si se aseaza una peste alta.

Dovleacul se taie bucati mari, se presara cu zahar si se da 40 minute la cuptorul incins la 200 grade. Se lasa sa se raceasca, se desprinde miezul de coaja cu lingura, se pune in blender pana se obtine o pasta omogena. In dovleac se incorporeaza zaharul, nucile/semintele, scortisoara si pesmetul care va trage umiditatea din dovleac si va face umplutura mai ferma. Se pune amestecul pe o latura a foilor de aluat, si se ruleaza strans, lasand 2 cm la fiecare capat, pentru a inchide strudelul. Se pune in tava cu capetele indoite in jos, se unge cu unt, se presara zahar si seminte/nuci, si se da la cuptorul incins la 180 grade timp de 40 minute. Se serveste cu sirop de artar sau miere (sau simplu, daca ti se pare prea dulce).

Inspiratie de toamna – 5 retete originale cu dovleac

Supa de dovleac cu rozmarin de la PureVege

Cocktail cu dovleac, ananas si rom de la Cookie and Kate

Dovleac copt cu unt, aromat cu salvie de la OhMyVeggies

Paste radiatori cu sos de dovleac de la Bellalimento

Cookie cu dovleac si fulgi de ciocolata de la This Homemade Life

30 Salate in 30 Zile – Salata de sfecla coapta, cu alune de padure caramelizate si branza de capra

Nicicand nu este mai potrivita o cura cu salate proaspete decat la sfarsit de primavara, cand pe tarabe inca gasim o multime de frunze verzi, legume si radacinoase proaspete, perfecte pentru bombardarea organismului cu substantele nutritive vii de care are atata nevoie, si pentru a scapa de cele cateva kilograme inainte de a pleca in vacanta.

Pentru ca stiu ca suntem cu totii ocupati, si nu avem timp sa cautam combinatii inedite pentru salatele de zi cu zi, si pentru ca stiu ca salatele simple pot deveni plictisitoare, m-am gandit la propriul proiect – 30 Days, cu prezentarea cate unei salate in fiecare zi – 30 Salads in 30 Days. Imi propun sa iti prezint salate cu ingrediente cat mai variate si cat mai hranitoare, care iti pot inlocui usor una din mesele zilei.

Pentru astazi am ales Salata de sfecla coapta, cu alune de padure caramelizate si branza de capra. Sfecla este un detoxifiant natural, ale carei proprietati se pierd mai greu daca se coace, in loc de a fi fiarta. Eu o folosesc mai ales in sucurile fresh pe care le beau pe stomacul gol – intotdeauna are rezultate!

Ingrediente ptr Salata de sfecla coapta, cu alune de padure caramelizate si branza de capra

Pentru Sfecla Coapta:

8 sfecle mici

1 lingura de ulei de samburi de strugure

Pentru Nucile Caramelizate

1 cana de alune de padure caramelizate

1 lingurita de unt

1 lingurita de zahar brun

3/4 lingurita de sare de mare

2 lingurite de sirop de artar (se gaseste la Real, in zona cu produse Bio)

Pentru Dressing

1/4 cana de Iaurt Grecesc (se gaseste fie ambalat la supermarket-uri – marca Olympus, fie la magazinul de produse grecesti din Piata Floreasca)

Sucul de la 1 lamaie mica

2 lingurite de miere

1 lingura de ulei de masline extravirgin

1 catel de usturoi tocat fin

piper proaspat macinat

sare de mare

Pentru Asamblarea Salatei

Mix de frunze verzi – ruccola, spanac, salata verde, raddichio, salata lolo rossa (orice mix preferati – frunzele amarui merg foarte bine cu sflecla coapta si cu dressing-ul dulce-acrisor)

75 grame de branza de capra

jumatate de avocado taiat grosier

alunele de padure caramelizate

dressing-ul

sfecla coapta

Citeste restul retetei AICI

Foto credit Guilty Kitchen