Lucrurile se misca foarte repede online. Trebuie sa stai in permanenta conectat la noutati, si trebuie sa inveti sa deschizi poarta dupa poarta, pentru a nu rata lucrurile interesante care se intampla dincolo de noutatile celor doar cativa bloggeri foarte activi cu care esti conectat. Site-ul 1001 Vegetarieni este un astfel de exemplu. L-am descoperit intamplator, cautand resurse de update pentru Comunitatea Veggie. Asa am ajuns la Diana Luppa, vegana infocata, care gandeste exact ca mine “Iubesc faptul ca nici un animal nu mai e ucis sau exploatat din cauza mea”. Diana este  creatoarea acestui site unde accentul se pune pe frumusetea vietii. Un site plin de culoare, ca o revista glossy, insa creata special pentru noi, vegetarienii. O multime de articole interesante, retete foarte simplu de facut, dar si articole motivationale pentru a deveni vegetarian sau vegan – 1001 Vegetarieni este o resursa minunata care transforma dieta vegetariana/vegana intr-un adevarat trend!

Simt ca a fi vegetarian e contributia mea umila la sanatatea planetei noastre” – Diana Luppa, 1001 Vegetarieni

Acum 5 ani vegetarienii mi se pareau niste ciudati.

Nu prea intelegeam de ce fac asta, de ce se priveaza in mod voit de bunatatile vietii.

Veganii mi se pareau o specie extremista si indepartata. Ok, nu pui carne pe masa, insa nici branza, lapte, oua? Si traiesti doar cu garnitura si salata? Pe langa faptul ca mi se parea extreme de stupid, consideram ca e si foarte nesanatos. Doar era clar: unul din adevarurile pe care le stiu de cand eram copil, e ca am nevoie de carne ca sa traiesc. De lapte, ca sa fiu sanatoasa, si de oua.

Asadar, acum 5 ani vegetarienii mi se pareau niste ciudati. Acum 3 ani am devenit vegetariana.

As vrea sa spun ca m-am documentat profund, am luat in calcul impactul industriei carnii asupra mediului, si cu sufletul la animalele care trebuiau sa moara de fiecare data cand pun eu carne pe masa, am luat decizia de a deveni vegetariana.

Insa nu e asa

Pur si simplu, intr-o zi n-am mai putut sa mananc carne. Ma gandeam ca am mancat prea multa in ultima perioada si am nevoie de o pauza. Ca vreo saptamana o sa trec pe salate si apoi totul va reveni la normal. Au trecut  cateva saptamani si eu inca nu reuseam sa mananc carne.

Am gatit de cateva ori pui, insa dupa o inghititura, reveneam cu mare drag la garnitura si la salata, in timp ce carnea ramanea in farfurie.

Imi era din ce in ce mai clara directia in care ma indrept.

Am inceput sa ma documentez

Sa citesc carti, sa vad documentare, sa vorbesc cu oameni care stiu mai multe decat mine despre asta. Pe masura ce a trecut timpul, am inceput sa iau decizia si cu creierul. Si sa fiu din ce in ce mai incantata de asta.

Probabil ar fi de impact sa spun ca rezultatele au fost fabuloase. Sa-ti spun vreo poveste din aia ca am slabit  50 de kg, ca m-am vindecat de vreo boala serioasa, ca nivelul energiei mele e pana la cer. Nu am povesti din astea. Cum sunt tanara (am 28 de ani) si am facut sport toata viata, greutatea mea a fost mereu ok, aveam sanatate si energie si inainte.

Asadar, sa fiu vegetarian nu e un remediu pentru mine, e o alegere de viata. Luata intai de corpul meu si apoi de mintea mea.

Cum a fost drumul pana aici

Consider ca frustrarea este unul din cei mai puternici inamici ai celui care devine vegetarian. De aceea, a fost important sa nu ma frustrez. Au fost momente in care mi-a fost pofta de mici (in special cand eram cu prietenii pe la vreun gratar), sau de aripioare (de la KFC). Aveam in minte acel gust incredibil de mici, frumos condimentati, de aripioare crocante si picante. Mintea mea e complet sudjugata in acele momente. Si iata-ma, mancand mici. Iau o gura si simt… o chestie vascoasa si ciudata. O portie de aripioare… uleioase, cu o consistent si un gust naspa. Nu se potriveau deloc; imaginea din capul meu, cu gustul si senzatia pe care le-am trait.

De aceea, sunt convinsa ca unele din cele mai importante moment de pe drumul meu, au fost acelea in care am mancat carne. Nu s-a intamplat de multe ori; cam de 4-5 ori intr-un an. Insa de fiecare data impactul a fost mare.

Acum nu mai am pofte din astea. Si sunt relaxata si in directia poftelor viitoare, daca vor mai fi.

Cum arata lumea mea

E abundenta. Pe masura ce “renuntam” la un produs animal, vedeam o multime de alte variante. Si imi apar in continuare. Nu am nici o senzatie de renuntare, de compromis, de extremism. Sunt inconjurata de bunataturi.

Am o prietena care e incantata cand ma vede mancand fructe. Le savurez intr-un mod diferit. E ca si cum papilele mele gustative se bucura de fiecare contact. Si eu ma bucur cu ele.
Am citit ca atunci cand devii vegetarian, se ascut simturile. Probabil ca asta o fi.

Simt ca a fi vegetarian e contributia mea umila la sanatatea planetei noastre. Impactul industriei carnii asupra ei e devastator (dar asta e subiectul altui post). Iubesc faptul ca nici un animal nu mai e ucis sau exploatat din cauza mea. Si am o mare certitudine ca in decursul vietii mele nu voi avea vreuna din bolile de nutritie care ne devasteaza societatea (boli cardiovasculare, diabet, etc).

Concluzia…

Sa fiu vegana, e simplu si frumos. N-are nici o legatura cu ce credeam eu ca e, si e o parte esentiala din cine sunt.

Vegetarian pentru o zi – Meniu by Diana Luppa

Micul dejun

Smoothie cu spanac si portocale

Consider ca cele mai sanatoase variante de mic dejun sunt smoothie-urile sau sucurile proaspete de fructe.

De cele mai multe ori beau suc de mere cu morcovi, de portocale (600-800 ml), sau acest minunat smoothie cu spanac.

Pranz

Supa-crema de mazare

Ador mazarea. Cruda, gatita, in orez, salata, singura sau in combinatii. De aceea, mananc recent supa de mazare. Raw sau gatita.

De data asta iti propun varianta gatita.

Orez cu cartofi in stil indian

Cred ca in alta viata am trait in India J. Sunt innebunita dupa aromele lor si pun curry unde ar trebui si unde nu ar trebui.

Iar reteta asta m-a cucerit din prima secunda.

Seara

Salata de gorgonzola cu struguri si nuci caramelizate

Salata asta e un minunat echilibru de sarat, dulce, crocant si catifelat. O sa-ti placa!

Snack-uri

Mananca fructe. Crude, uscate sau sucuri proaspete. Cat mai multe, si de fiecare data cand iti e foame intre mese.

Vrei ceva dulce?

Incearca Banana Goodie Shake. E foarte simplu de facut si tare bun.

Poti invata mai multe despre a fi vegan de la Diana Luppa, in cadrul workshop-ului ReCreiere din 25.05.2013