Visam la salata Panzanella de ceva timp, pentru ca mi se pare cea mai easy si cea mai tasty salata posibila. Plus ca iti da dreptul sa mananci paine inmuiata in sos de din salata de rosii (bucuria copilariei) fara sa fii clasat drept fara-cei-sapte-ani-de-acasa. Salata nu contine decat ingredientele clasice ale unei salate romanesti clasice – rosii, castraveti, ardei, ceapa, dar modul in care sunt preparate, uleiul si condimentele, dar mai ales crutoanele de paine o schimba complet, intr-unul din cele mai savuroase feluri italiene, dar si cele mai populare pe timpul verii. Salata panzanella este originara din Toscana, unde contine numai rosii si paine, insa variatiunile includ ceapa, rucola, castraveti, ardei, mozzarella sau capere. Eu am ales varianta clasica, imbunatatita cu ardei copt, ceapa si castraveti.
Eu n-am avut rabdare sa fac crutoane ca la carte, asa ca am luat ce mai ramasese din feliile rustice de la Rue de Pain, le-am picurat cu ulei de masline si le-am bagat intregi la grill. Cu siguranta salata ar fi aratat mai bine daca taiam painea in cubulete mici si ordonate, dar foamea a biruit.
Ingrediente pentru Salata Panzanella
300 grame de rosii proaspete, bine coapte, de mai multe feluri – eu am folosit rosii si galbene
2 castraveti mici
1 ceapa rosie mica
2 ardei copti
ulei de masline extravirgin
otet balsamic
paine rustica
sare si piper proaspat macinat
frunze de busuioc proaspat
Se taie toate ingredientele grosier (rosiilor li se scot semintele) se amesteca, se drege salata cu ulei, otet balsamic, sare si piper proaspat macinat, si se adauga crutoanele din paine rustica, stropite cu ulei de masline extravirgin. Se serveste decorata cu frunze de busuioc proaspat.