Articolul de astazi aduce o premiera – primul meu invitat non-veggie! Diana este creatoarea unuia dintre blogurile care au cele doua ingrediente necesare unui succes garantat – retete originale si fotografii frumoase care sa le complimenteze. Chiar daca nu este un blog veggie, pe Disturbingly Delicious, majoritatea retetelor sunt fara carne, deci am stiut de la bun inceput ca Diana are un cuvant foarte important de spus in campania “Vegetarian pentru o zi”.
Am asteptat cu mare nerabdare articolul de astazi, pentru ca eram foarte curioasa sa aflu ce gandeste despre dieta vegetariana o persoana care nu si-a pus niciodata problema de a renunta la carne. Diana nu numai ca m-a suprins cu o multime de sfaturi pozitive pentru cei care vor sa renunte macar pentru o perioada la proteina animala, dar ne-a propus chiar si un un meniu vegetarian complet pentru o zi, plin de savoare. Asa cum spune Diana, “schimbarea vine de la sine”, trebuie doar sa incepi sa-ti doresti sa mananci mai sanatos. Iar a fi vegetarian pentru o zi pe saptamana este un prim pas excelent!
“A fi vegetarian – despre asta e vorba – de echilibru, de autocontrol, de atitudine, de un stil de viata: un stil de viata sanatos” – Diana Duca, Disturbingly Delicious
~ ~ ~
“Vegetarian pentru o zi “ – e posibil si chiar placut. Ba mai mult decat atat, e sanatos. It feels good. So good!
Nu sunt vegetariana si poate va intrebati ce as putea avea de spus in legatura cu a fi vegetarian. Nu foarte multe avand in vedere ca nu am studiat indeaproape problema si ca nu m-am gandit niciodata sa devin vegetariana. Cred ca schimbarea vine de la sine usor, usor, cand incepi sa realizezi ca te simti mai bine cand renunti la carne sau chiar cand ti se intampla sa nu simti nevoia de a o manca asa des. Atunci incepi sa intelegi ca organismul are nevoie de o schimbare. Acesta este inceputul.
Am crescut intr-o familie in care fructele si legumele erau mereu prezente si lucrul acesta si-a pus amprenta in timp. Imi amintesc mereu cu drag de salatele facute de tatal meu. Chiar si in plina iarna reusea sa gaseasca ceva proaspat si sa pregateasca o salata pentru care ai fi lasat toata carnea din lume. Sau de mancarurile de post ale bunicii. A fost un lucru care m-a influentat pozitiv si marea mea realizare a fost introducerea si mentinerea unei alimentatii echilibrate in viata noastra, avand in vedere ca sotul meu pana a ne casatori nu manca legume mai deloc.
In urma experientei in Middle East acum cativa ani, unde, trebuie sa recunosc ca nu prea am tinut cont de ceea ce mancam, lucru care m-a costat cateva kilograme in plus, am decis ca trebuie sa schimb ceva. Astfel, mi-am analizat cu atentie comportamentul alimentar si am realizat ca era oarecum gresit si nu avea legatura neaparat cu o alimentatie nesanatoasa, ci modul neglijent in care mancam ( ma refer la mese neregulate, la snacksuri intre mese dintre cele mai nepotrivite, la cina servita la ore tarzii, la inghetata de dupa cina etc).
Aveam nevoie de o oarecare disciplina alimentara dar, cum nu sunt adepta dietelor drastice care nu duc la rezultate pe termen lung, cea mai potrivita mi s-a parut Weight Watchers care m-a invatat sa fiu mult mai atenta la ceea ce mananc si mai ales modul in care mananc. Parea o joaca: calculatul punctelor, alegerea cu grija a alimentelor, respectarea meselor, eliminarea tentatiilor dintre mese, reintroducerea fructelor in locul snacksurilor, reintroducerea legumelor, eliminarea grasimilor si a prajelilor, dar s-a dovedit a fi utila si a devenit un mod de viata. A fost putin mai greu la inceput insa am invatat sa fim moderati si sa mancam mai sanatos. Am invins lupta cu kilogramele fara prea mult efort. Si in tot acest proces de „autoeducare” am realizat ca am inceput sa mancam carne din ce in ce mai rar. Sau cel putin nu asa de des cum mancam inainte. In alimentatia noastra acum predomina produsele lactate, legumele si fructele. Legumele le-am introdus usor si pentru mofturosi cu ajutorul supelor crema, asa ca la copii .
Mi se intampla foarte des la pranz la birou sa prefer o salata cu branza proaspata unui gratar de pui de exemplu. Nu as putea sa spun de ce. Cred ca asta imi cere organismul. Si trebuie sa recunosc ca ma simt mai bine. Mult mai bine.
Sunt mult mai atenta la ce cumpar, la ce gatesc si cum gatesc. Sunt prietena raionului cu produse „bio” in supermarket si cumparaturile la piata sunt preferatele mele. Imi face o deosebita placere sa hoinaresc prin piata printre tarabele incarcate cu fructe si legume proaspete si viu colorate si sa imi aleg ce imi place. Mananc mai cu pofta stiind ca mananc sanatos. E foarte important sa fim constienti ca alimentatia are un impact major asupra sanatatii noastre.
Pana la urma, a fi vegetarian, nu cred ca implica neaparat doar sa renunti la carne, ci sa iti respecti nevoile alimentare intr-atat incat sa ai o alimentatie sanatoasa si echilibrata. Despre asta e vorba. De echilibru. De autocontrol. De atitudine. De un stil de viata: un stil de viata sanatos.
Cand am fost invitata sa scriu acest articol, ma simteam oarecum in dificultate crezand ca imi va fi greu sa vorbesc despre ceva ce nu cunosc indeajuns si chiar alegera unei retete parea „mission impossible”. Cu migrarea la noul site am avut insa ocazia sa imi revad retetele publicate si am realizat cu uimire ca marea majoritate a acestora sunt vegetariene. Si daca doriti sa fiti veggie pentru o zi, as putea chiar sa va sugerez un meniu vegetarian, nu doar o reteta Retete simple si pline de savoare tipice dietei mediteraneene.
-
Micul dejun: Muffins cu branza feta si rosii uscate
-
Pranz: Supa crema de topinambur
Sa aveti o zi frumoasa si nu uitati sa mancati sanatos!