Browsing Tag

retete cu dovlecel

10 Retete usoare cu dovlecel

Dovlecelul (sau ruda sa italiana – zucchini) poate parea o leguma simpatica, un pic bosumflata, numai buna pentru niste pane-uri ca la mama acasa. Eu cred ca ii putem acorda dovlecelului mult mai mult credit. De exemplu, de curand am descoperit ca poate fi de-a dreptul posh servit basic in cubulete raw, marinate cu sare, piper, ulei de masline si otet balsamic, alaturi de un mic bol cu sos de soia. Sau ca parte dintr-o salata de vara, cu mult ulei de masline extravirgin si sare de mare.

Si pentru ca suntem aici pentru ca vrem sa fim inventivi, iata 10 retete cu dovlecel, simple dar pline de arome, fie ca sunt gustari, supe, chestii de intins pe paine sau salate. Tarabele sunt pline de dovlecei proaspeti, lunguieti, rotunzi, albi, verzi, galbeni, asa ca avem toate premisele ca sa punem imaginatia la treaba. De altfel, sezonul dovleceilor este oricand, mai ales in blogosfera!

1. Unt cu dovlecel aromat servit pe paine de tara prajita – de la TheKitchn

Ingrediente: dovlecel, unt, ceapa, usturoi, cimbru proaspat

2. Tofu la gratar cu dovlecei si soba noodles – de la FamilyFreshCooking

Ingrediente: tofu, dovlecel verde si galben, ceapa verde, usturoi, soba noodles (taitei soba, se gasesc la magazinul chinezesc din Dragonul Rosu), sos de soia, suc de portocale, seminte de susan prajite

3. Frittata picanta cu dovlecel – de la ShutterBean

Ingrediente: dovlecel, porumb, ceapa verde, ardei rosu iute, coriandru, ulei de masline extravigin

4. Toast cu dovlecel, ricotta si mustar – de la SproutedKitchen

Ingrediente: paine de cereale (este foarte buna bagheta cu cereale de la Rue de Pain), dovlecel, branza ricotta, seminte de fenicul, ceapa rosie, mustar Dijon

5. Supa de dovlecel, ruccola si fasole alba – de la GimmeSomeOven

Ingrediente: dovlecel, ruccola, fasole alba fiarta, supa de legume, ceapa, usturoi, cimbrisor proaspat, parmezan

6. Paine dulce de malai cu dovlecel – de la BrowEyedBaker

Ingrediente: dovlecel, faina de grau, faina de malai, oua, unt, bicarbonat, praf de copt, zahar

7. Salata Raw cu dovlecel si sos cremos cu lamaie si ierburi aromatice – de la LoveVeggiesandYoga

Ingrediente: dovlecel, castraveti, broccoli, morcov, fasole alba sau rosie, maioneza, miere, lamaie, busuioc, marar

8. Carpaccio de dovlecel cu muguri de pin si branza feta – de la LoveandLemons

Ingrediente: dovlecel, rosii uscate, muguri de pin, branza feta, ceapa, ardei rosu iute, patrunjel, busuioc, ulei de masline, lamaie, miere, otet balsamic, usturoi

9. Chiftelute de dovlecel cu iaurt  – de la SmittenKitchen

Ingrediente: dovlecel, ceapa, ou, praf de copt, ulei de masline, iaurt grecesc, coaja de lamaie, usturoi

10. Black Cupcakes cu dovlecel si ciocolata – de la TwoPeasandTheirPod

Ingrediente: dovlecel, zahar, unt, oua, faina, vanilie, cacao, ciocolata de buna calitate, scortisoara, lapte

 

 

 

 

 

Dovlecei umpluti cu orez aromat

Legumele umplute sunt preferatele mele, fie ca sunt rosii, ardei, vinete sau dovlecei. Ieri am fost in piata si am gasit dovleceii astia “dodu”, si imediat m-am gandit ce bine le-ar sta aliniati in tava, cu capacel cu codita, umpluti cu orez aromat cu toate ierburile posibile.

Zis si facut. Am ajuns acasa, i-am spalat bine si am purces la reteta.

Ingrediente pentru Dovlecei Umpluti cu Orez Aromat

4-5 dovlecei rotunzi sau lunguieti (gustul este acelasi, doar ca cei rotunzi sunt mai simpatici)

1 ceapa mare

2-3 catei de usturoi

1 kilogram de rosii bine coapte

200 grame de orez (eu am folosit din cel pentru risotto, ca sa se lege bine)

jumatate de pahar de vin alb sec

1 pahar de supa de legume facuta in casa

1 cana cu frunze de busuioc proaspat

1 crenguta de oregano uscat (sau proaspat)

piper proaspat macinat

sare

ulei de masline extravirgin

Preparare

Dovleceii se spala bine, apoi li se taie un capac care sa poata fi apucat de codita. Cu o lingura lunguiata se scobesc in interior si se pastreaza tot miezul (secretul texturii cremoase a orezului vine din amestecul cu miezul dovlecelului, tocat).

Se taie fin ceapa, se caleste in ulei de masline pana devine sticloasa, apoi se adauga usturoiul, doar cateva secunde, cat sa capete aroma uleiul (usturoiul ars devine amar si iti va strica gustul umpluturii). Se toarna orezul in tigaie impreuna cu miezul tocat pe care l-ai scos din dovlecel, si se lasa sa se patrunda aromele, la foc mic. Dupa 5 minute se stinge cu vinul alb, timp in care se amesteca bine, pentru ca aroma vinului sa patrunda orezul, si alcoolul sa se evapore. Se adauga supa de legume, si se lasa sa fiarba 5 minute, timp in care se amesteca in permanenta, ca pentru risotto, pentru ca orezul sa lase amidon si compozitia sa devina cremoasa. Se adauga sare, piper proaspat macinat si ierburile aromatice, rupte grosier (pastreaza o parte si pentru sucul de rosii).

Cu o lingura de lemn se umplu dovleceii, insa ai grija sa lasi un spatiu de minim 1 centimetru pana la capacul dovlecelului, pentru ca orezul se va mai umfla cat va sta in cuptor. Pune-le capacul (daca folosesti dovlecei lunguieti, poti sa fixezi capacul cu scobitori, pe care le vei scoate inainte de servire).

Aranjeaza dovleceii in tava, si toarna peste ei sucul obtinut din rosiile trase pe razatoare, amestecat cu usturoi tocat, sare, piper si plante aromatice, si baga-i la cuptor pentru 45 minute, la 200 grade.

Pentru servit se foloseste iaurt grecesc. Voila le dodu!