Browsing Tag

retete vegetariene usoare

Fresh dupa sarbatori – Salata detox cu orez negru si legume proaspete

Salata Detox cu orez negru front

De cand citesc cartea Dietary Healing de Kathryn Alexander, optica asupra modului in care abordam mancarea, detoxifierea si tratarea bolilor prin dieta mi s-a schimbat complet. Recomand cu mare caldura aceasta carte, in special pentru persoanele care sufera de diferite afectiuni. Eu insami am cateodata o relatie dificila cu mancarea, si sper ca in curand sa ma simt suficient de puternica emotional cat sa urmez dieta propusa de Kathryn Alexander, care este si terapeut Gerson (aplicand in aceasta dieta principiile terapiei Gerson). Ideea care m-a cucerit este cea conform careia “Atunci cand organismul se vindeca, vindeca totul” – aceasta dieta bazandu-se pe activarea capacitatii extraordinare de autovindecare a organismului. Cand voi termina de citit cartea, promit ca revin cu un review, insa pana atunci va propun un preparat care se conformeaza principiilor de detoxifiere din carte.

Pe scurt, detoxifierea este privita ca un mod de alimentatie, la inceput mai strict, apoi mai permisiv, prin care se urmareste asigurarea unei cantitati cat mai mari de nutrienti de calitate, care permit regenerarea organelor interne, si in special a ficatului, de unde pleaca toate problemele.

Sucurile proaspete de fructe si legume, eliminarea completa a sarii, produselor din grau si secare si a produselor de provenienta animala, consumul de fructe si legume crude si gatite in cantitate cat mai mare, consumul de cereale si leguminoase integrale precum si de nuci si seminte crude, eliminarea cafelei si ceaiurilor verde datorita proprietatilor diuretice care faciliteaza pierderea mineralelor din organism, consumul ridicat de lichide (cel putin 2 litri) – principiile nu sunt grele, insa este nevoie de organizare si multa disciplina pentru a aborda aceasta dieta (mai ales ca se renunta complet la sare, lucru care pentru mine este o problema destul de mare). Ideea este sa avem un cat mai mare aport de Magneziu, care regleaza schimbul mineralelor la nivelul membranei celulare, de Potasiu, cu ajutorul caruia celula neutralizeaza sodiul, de antioxidanti, care protejeaza celula, si de a crea un mediu alcalin pentru a nu permite instalarea bolilor cronice.

Aplicand principiile dietei propusa de Kathryn Alexander, am pregatit aceasta salada de orez negru cu legume proaspete. Orezul negru este o excelenta sursa de minerale (Potasiu si Magneziu, adica exact cele pe care le-am mentionat mai sus ca fiind esentiale), dar si de antioxidanti, datorita culorii care indica prezenta antocianului, un antioxidant specific ingredientelor de culoare rosie sau violet. Am adaugat beta-carotenul din morcovul crud, si vitamina C din ridichi, patrunjel si sucul de lamaie, si am obtinut o “salata detox” cu o mare valoare nutritiva.

Ingrediente pentru Salata de orez negru si legume proaspete (pentru 2 persoane)

150 g orez negru integral

5-6 ridichi proaspete

2 morcovi

zeama de la 1 lamaie

1 catel de usturoi zdrobit (se poate folosi un fir de usturoi verde)

o mana de frunze proaspete de patrunjel si menta

2 linguri de ulei de masline extra virgin

optional 1/2 lingurita de sare roz de Himalaya

Orezul negru se fierbe in apa suficienta cat sa-l acopere cu un deget (un alt principiu foarte important de retinut este faptul ca vitaminele si mineralele rezistente la caldura se scurg in apa in care se fierb orezul sau leguminoasele, de aceea nu trebuie apa in exces, ci suficient cat sa se evapore si s afie absorbita de ingredientul fiert, astfel incat sa nu se arunce si sa nu se piarda nutrientii). Se va dezvolta o aroma minunata, de nuca, iar orezul nu se va umfla foarte mult, si va ramane ferm si un pic lipicios. Dupa ce orezul a fiert, se lasa la racit. Intre timp se pregatesc legumele – se spala bine morcovii si ridichiile, si se taie rondele subtiri sau fasii (in cazul morcovilor). Frunzele proaspete se spala foarte bine sub jet de apa rece si se lasa in strecuratoare pentru a se scurge apa in exces. Cand orezul s-a racit, se pune intr-un bol impreuna cu legumele taiate rondele, usturoiul, sucul de lamaie, uleiul de masline si sarea, si se amesteca bine. Se lasa 10 minute de-o parte pentru ca orezul sa se impregneze cu aromele de lamaie si usturoi, apoi se adauga frunzele proaspete de patrunjel si menta se mai amesteca o data si se serveste imediat. Este o salata foarte satioasa, pe care, daca excludeti usturoiul, o puteti pregati de seara si o puteti lua la pachet la birou.

 

Pateuri indiene (Samosa) coapte, cu sos de iaurt mentolat

Pateuri de post Samosa-s

Imi doresc sa ajung in India la un moment dat, atunci cand voi fi complet pregatita si cand voi avea suficient timp sa stau acolo incat sa ii inteleg toate profunzimile. Intre timp, ma pregatesc savurand din cand in cand preparate indiene la Taj, sau gatind cate un curry, un dhal, sau roti, painea traditionala din faina integrala. Ador mancarea indiana, mai ales pentru ca un vegetarian gaseste intotdeauna diversitate, poate ca in nici o alta gastronomie. De curand am vrut sa incerc ceva nou, si am ales unul din preparatele mele preferate – samosa.

Adica niste pachetele cu aluat crocant, umplute cu un amestec de legume bine condimentat. Samosa sunt facute din aluat cu faina alba si traditional prajite, insa cum eu am eliminat stilul acesta de preparare termica de cativa ani, am experimentat samosa cu aluat din mix de faina alba si faina integrala, coapte in cuptor. Umplutura a fost clasica – cartofi si mazare, am schimbat doar ceapa cu ceapa verde, si am adaugat si usturoi. Servite fierbinti, alaturi de iaurt mentolat, au fost absolut delicioase si deloc grele, asa cum te-ai astepta datorita alaturarii cartofului cu faina.

Ingrediente pentru Pateuri indiene Samosa cu cartof, mazare si iaurt mentolat (pentru 8-10 samosa)

Pentru aluat

100 g faina integrala

100 g faina alba

2 linguri de ulei de masline

1/2 lingurita de sare

1 lingurita de seminte de negrilica (in retetele indiene veti gasi o varietate de seminte de fenicul, insa eu am preferat o aroma mai discreta)

5-7 linguri de apa rece

Pentru umplutura

2 cartofi medii taiati cubulete mici, fierti

1 legatura de ceapa verde, taiata marunt

1/2 legatura usturoi verde, taiat marunt

100 g boabe de mazare verde congelata

1 lingurita de seminte de chimen

1 lingurita turmeric

1/2 lingurita de curry

1 lingura de ulei de cocos

sucul proaspat stors de la o jumatate de lamaie

Pentru iaurtul mentolat

150 ml iaurt slab

10-15 frunze de menta

un catel de usturoi

1/4 lingurita de sare

un catel de usturoi

sucul proaspat stors de la o jumatate de lamaie

Se amesteca intr-un bol faina, sarea si semintele de negrilica. Se adauga uleiul si se amesteca usor folosind degetele pentru a integral uleiul in faina si a transforma amestecul in firimituri, care se incheaga intr-un aluat compact adaugand apa. Se adauga mai multa sau mai putina apa, pentru a ajunge la consistenta dorita. Aluatul se inveleste cu folie de plastic si se lasa la frigider 20 minute, timp in care se pregateste umplutura. Intr-o tigaie se incinge o lingura de ulei de cocos, se adauga chimenul, curry-ul si turmericul si se prajesc un minut sau doua, amestecand permanent, pana cand aromele incep sa se degaje. Se adauga ceapa si usturoiul verde, cubuletele de cartof fierte (care se zdrobesc putin, pentru ca umplutura sa se omogenizeze), mazarea si sucul de lamaie, si se calesc in sucurile lasate de mazare si lamaie (nu se prajesc), amestecand din cand in cand, timp de 5 minute, pana cand toate aromele s-au combinat.

Se incinge cuptorul la 175 grade. Se scoate aluatul si se imparte in cinci bucati egale. Pe o suprafata presarata cu faina, se aseaza pe rand fiecare bucata de aluat si se intinde cu sucitorul intr-o foaie subtire de 1-2 mm, in forma de cerc. Se taie in doua, si se impatureste in forma de cornet, care se umple bine cu amestecul aromat de cartof si mazare. Se inchide marginea cornetului apasand bine cu degetele aluatul, si se aseaza intr-o tava cu hartie de copt. Se prepara la fel toate pateurile si se aliniaza in tava. Se coc timp de 15-20 minute pe o parte, se intorc si se mai coc 15-20 minute pana se rumenesc uniform. Cat timp se coc, se prepara iaurtul mentolat, amestecand toate ingredientele in blender pana se obtine un sos de culoare verde, foarte aromat. Samosa se servesc calde, cu iaurtul mentolat si eventual salata.

Resurse utile:

Tehnica de impaturire samosa

Retete vegetariene indiene pentru diverse tipologii Ayurvedice

Impresiile unui vegetarian in vizita in India

 

Tarta cu verdeturi de primavara si un Seminar de nutritie vegetariana si raw-vegana

Tarta cu spanac si feta-s

De fiecare data cand ajung la piata cumpar mult prea multe verdeturi pentru cat pot manca in timp util pentru a nu se ofili, asa ca trebuie sa gasesc variante de preparate in care sa intre cantitati mari. Pentru ca se face foarte repede si fara bataie de cap, adica exact ce aveam eu nevoie duminica seara, m-am hotarat la o tarta simpla cu verduturi de primavara si branza feta, careia i-am modificat aluatul intr-unul vegan, si pentru un look mai rustic, am tras de aluat peste umplutura si am transformat-o intr-o galette.

Imi plac grozav mancarurile simple, cu gust delicios de la ingredientele folosite, si nu de la tot felul de adaosuri. Aici aroma a venit de la leurda calita in suc propriu – nu am avut nevoie nici de ceapa, nici de usturoi – iar combinatia cu branza feta si aluat vegan crocant, cu usoara aroma de cocos a fost minunata.

A manca sanatos nu inseamna neaparat sa folosesti super-alimente sau sa cauti tot felul de combinatii. De cele mai multe ori retetele simple sunt cele care au cel mai mare aport de nutrienti, si nici nu solicita sistemul digestiv intr-un mod excesiv. Cu atatea informatii, retete si pareri care apar online si in reviste, poate ne zapacim si ne indepartam de alegerile corecte, de alegerile potrivite pentru organismul nostru si starea noastra energetica. De aceea m-am bucurat cand am aflat de workshop-ul de nutritie vegetariana si raw-vegana organizat de cei de la Evoluam Impreuna pe 05 Aprilie in Bucuresti, pentru ca de multe ori avem nevoie de cineva care sa ordoneze si sa ne ghideze printre toate informatiile contradictorii despre nutritie si sanatate, care ne bombardeaza din toate partile.

Seminarul de nutritie si demonstratie de preparare mancare vegetariana si raw-vegana organizat de Evoluam Impreuna este sistinut de Cristian Margarit si Florentina Gionea, si va cuprinde informatii esentiale despre nutritia vegetariana si raw-veganal, retete vegetariene/vegane preparate live si, foarte interesant, preparate pentru dieta zilnica si pentru masa traditionala de Paste.

Cristian Margarit,  unul dintre cei mai mari specialisti in nutritie si fitness din Romania, ne va invata ce inseamna sa-ti formezi o dieta cu adevarat sanatoasa,  ce inseamna vegetarianismul si raw-veganismul, ce presupune adoptarea unei diete vegetariene/raw-vegane, caror aspecte trebuie sa acorzi o atentie deosebita atunci cand te hotarasti sa intri in tabara vegetariana/vegana, ce nutrienti contin alimentele de baza din aceasta dieta si  in ce mod te ajuta sa stai departe de medici. Cristian este fondatorul proiectelor getfit.ro, suplimente.ro si LadyFIT.ro.

Florentina Gionea, specialist in gastronomie cu acreditare internationala, consilier în nutriție și wellness, ne va prepara in timp real o serie de mancaruri  vegetariene/raw-vegane, potrivite atat pentru dieta zilnica, cat si pentru masa traditionala de Paste.  Ne va explica detaliat modul de preparare si ne va impartasi din experienta sa interculturala in materie de gastronomie.

Ce vei mai afla:

  • cum sa prepari vegerarian/ raw vegan simplu si rapid
  • cum sa combini alimentele astfel incat sa iti asiguri necesarul nutritional
  • tips and tricks pentru a-ti dezvolta creativitatea in bucatarie
  • tips and tricks pentru achizitionarea in mod avantajos a ingredientelor necesare dietei vegetariene/ raw vegane
  • capcane in alimentatie: ce alimente sunt de evitat
  • superfoods
  • pasi pentru a face trecerea spre alimentatia vegetariana/ raw vegana
  • ce probleme iti rezolvi cu regimul alimentar vegetarian/ raw vegan

Program

Sambata, 5 aprilie, orele 10:00 – 15:00.

Locatie: Hotel Ibis, Gara de Nord, Sala Enescu B, Calea Grivitei nr. 143

Investitie: 105 lei

Sau, 85 lei pentru achitarea workshoplui pana in 28 martie inclusiv.

Daca doriti sa va inscrieti la acest seminar, trebuie sa intrati pe site-ul celor de la Evoluam Impreuna.

Si in fine, reteta mea de Galette de Primavara!

Ingrediente pentru Tarta cu verdeturi de primavara

Pentru Aluat

300 g faina integrala

3 linguri de unt de cocos

1 lingurita de sare roz de Himalaya

1 lingura de seminte de negrilica (nigella)

3-4 linguri de apa foarte rece

Pentru umplutura

1/2 kg spanac de gradina

2 legaturi de leurda (pe care o puteti lua direct din padurile de langa Bucuresti, a inundat totul cu verdele ei superb)

2 legaturi de untisor

1 ou de tara sau ecologic

150 g branza feta

150 g iaurt grecesc

1 lingura de seminte de pin

1 lingura de seminte crude de floarea soarelui

piper proaspat macinat

Aluatul se prepara primul, incorporand cu degetele untul de cocos in faina amestecata cu sare si seminte de negrilica, pana cand se obtin firimituri de aluat, care se incheaga cu apa rece pana se obtine un aluat greoi si compact, care se inveleste in folie si se pastreaza 30 minute la frigider. Intre timp se spala bine spanacul, untisorul si leurda, se rup frunzele grosier si se pun intr-o tigaie de fonta incinsa la foc mic. In cateva secunde frunzele se vor inmuia, si vor lasa lichid – se amesteca din cand in cand in tigaie cu lingura de lemn, pana cand acesta se evapora, apoi se pun verdeturile intr-un bol si se lasa sa se raceasca. Se amesteca iaurtul, oul, branza feta si semintele cu verdeturile, se condimenteaza cu piper proaspat si se lasa deoparte pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Se fixeaza cuptorul la 175 grade. Se scoate aluatul din frigider si se intinde cu sucitorul in forma de cerc, pe suprafata acoperita cu faina. Se pune foaia de aluat pe hartie de copt, care se aseaza pe o tava de cuptor. Se distribuie umplutura pe suprafata foii de aluat, pastrand 5 -6 centrimetri neacoperiti, de jur imprejur. Marginea neacoperita se ridica peste umplutura, si se obtine forma de galette. Se coace in cuptor timp de 30 minute si se serveste calda sau rece.

5 Idei pentru deserturi mai sanatoase, o prajitura raw cu ciocolata si un Giveaway de la Solaris

Prajitura cu ciocolata raw front

Stiti cu totii ca eu nu sunt un fan al dulciurilor – am perioade in care as manca multa ciocolata, dar altfel deserturile nu prea ma tenteaza. Sunt ocazii, insa, cand trebuie sa pregatesc cate o reteta dulce, si mi-am dat seama ca nu pot sa ofer unui invitat ceva ce eu n-as manca, oricat de delicios si tentant arata desertul. Cani intregi de zahar, unt din belsug, oua nenumarate, faina alba – orice combinatie intre ingredientele astea este un supliciu pentru ficat, si am observat ca dupa ce mananc dulce ma simt complet lipsita de energie, am aciditate la stomac si in plus o multime de remuscari ca-mi fac organismul sa treaca prin toate astea.

Asa ca de fiecare data cand trebuie sa pregatesc un desert, incerc sa-l fentez din toate partile – de la dimensiuni pana la ingrediente. Ce-am invatat eu din cele cateva deserturi pe care a trebuit sa le pregatesc va spun si voua – cateva idei prin care sa transform supliciile ficatului in placeri fara remuscari, si care sa bucure si persoana care le mananca, nu numai pe mine 🙂 :

1. Inlocuiti zaharul cu un indulcitor natural – sirop de agave, sirop de artar, sau piure de mere. Evitati sa folositi mierea in deserturi pregatite la temperaturi inalte, pentru ca devine toxica si isi pierde complet proprietatile nutritive atunci cand este expusa la caldura. Piureul de mere (sau “apple sauce” cum il veti gasi in retetele in engleza) se face din mere decojite si fierte in suc de lamaie si/sau suc de mere si condimente, si poate inlocui partial sau total zaharul. Daca faceti deserturi complexe, cu siguranta nu veti obtine rezultatul dorit folosind indulcitori naturali, dar puteti sa alegeti retete de efect in care nu aspectul nu depinde de cantitatea de zahar folosita. Daca totusi fara zahar nu se poate, cautati zaharul natural din trestie de zahar, nerafinat.

2. Inlocuiti untul si margarina cu grasimi naturale nerafinate – eu sunt un mare fan al uleiului de cocos, care lasa o usoara aroma delicioasa in orice preparat in care-l folosesc, si care se intareste la rece, asa ca pot sa-l folosesc in aluaturile pentru tarte. Alte variante ar fi ghee (untul clarifiat) sau uleiul de masline cel de toate zilele (atentie, extravirgin, nu de pomace, care este obtinut prin procedee chimice).

3. Inlocuiti faina alba cu fainuri integrale – partial, sau chiar total. In mod clar cele pe care le gasim in comert sunt procesate si nu au nutrientii vii in aceeasi cantitate cu faina din grau proaspat macinat, insa sunt mult mai sanatoase decat faina alba in care nu mai exista nimic bun pentru organismul nostru.

4. Acordati atentie oualor pe care le folositi – alegeti oua ecologice sau daca aveti posibilitatea, oua de tara, de la gaini nestresate crescute in curte si hranite curat, fara chimicale (gasiti la Microferma BioDumbrava, in cantitati limitate). E adevarat ca diferenta de pret este destul de mare, insa inainte sa cumparati ouale marcate cu 1,2 sau 3, ganditi-va ca au fost facute de niste biete pasari extrem de stresate, care nu vad lumina zilei sau firul ierbii, sunt hranite cu chimicale si hormoni, si isi traiesc viata scurta chinuite si inghesuite cu zecile in custi extrem de mici. Cum sa te bucuri de un desert de sarbatori in conditiile astea?

5. Jucati-va cu deserturile raw – de cele mai multe ori, aleg sa pregatesc retete raw, atat pentru faptul ca dureaza putin pana sunt gata, ca nu necesita pasi greu de urmat, cat mai ales pentru faptul ca sunt sanatoase, usor de digerat, si mai au si nutrienti pe deasupra. Ati vazut ca se pot face adevarate minunatii raw, de la cheesecake-uri, la deserturi decadente cu ciocolata, si daca desertul arata bine si organismul e fericit, atunci aleg raw!

Ca sa va fie mai usor sa alegeti variantele sanatoase pentru deserturile de sarbatori, m-am gandit impreuna cu prietenii de la Solaris sa organizam un nou Giveaway, constand intr-un Kit pentru deserturi sanatoase (cu unt de cocos, fainuri integrale, fructe uscate si seminte, deci cam tot ce-ti trebuie pentru un desert sanatos, vegan sau raw.

Kit-ul pentru deserturi sanatoase de la Solaris poate ajunge la tine daca te inscrii cu un comentariu la aceasta postare in care sa ne spui ce produs/e de la Solaris vrei sa folosesti in dulciurile sanatoase pe care te-ai hotarat sa le pregatesti de sarbatori. Te poti inscrie pana pe 22 decembrie ora 24.00, urmand sa alegem castigatorul prin tragere la sorti cu ajutorul random.org, pe data de 23 decembrie.

UPDATE

Castigatoarea concursului este Alina Dumitrache – felicitari!

Si pentru ca ramasesem datoare cu prajitura raw cu ciocolata care sa completeze Meniul Vegetarian de Craciun, iata reteta:

Ingrediente pentru prajitura raw cu ciocolata

200 g alune de padure crude

2 linguri ulei de cocos

1 lingura carob (pudra de roscove)

2 avocado mari bine copti

1 banana bine coapta

2 linguri de sirop de agave (eu am folosit miere, dar in cazul asta nu mai este prajitura raw)

2 linguri de pudra de cacao raw

jumatate din “carnita” de nuca de cocos, rasa

un pumn de seminte de rodie si goji, pentru decorat

Alunele de padure se zdrobesc si se amesteca intr-un bol impreuna cu uleiul de cocos si pudra de roscove, pana se obtine un amestec uniform, colorat in brun inchis. Se modeleaza intr-o forma de tort cu fund detasabil, si se lasa la frigider 2-3 ore, pentru ca uleiul de cocos sa se intareasca si sa rezulte un blat ferm. Se sparge nuca de cocos, lovind-o cu un ciocan pe mijloc. Se rade nuca de cocos pe razatoarea cea mai mica, se decojeste avocado si se taie bucatele, se decojeste banana si se rupe bucati. Se pregateste crema de ciocolata mixand bine cocosul, avocado, banana, pana se obtine o crema ferma, in care se amesteca pudra de cacao si siropul de agave. Se scoate blatul de alune, si se modeleaza crema de ciocolata peste acesta. Se scoate prajitura din forma, si se decoreaza cu rodie si goji. Se pastreaza la frigider pana la servire.

 

 

 

Festin vegetarian de Craciun

Meniu de Craciun-front

Mie nu-mi place sa gatesc retete complicate, care omoara nutrientii din ingrediente, nici macar de Craciun. Daca e vorba de mancare clasica, ma duc la mama si ma delectez cu mirosul de cozonac, gust un pic de salata de boeuf, si mananc o sarma facuta special pentru mine, cu orez si ciuperci, in foi de varza.

Cand e vorba de ce as gatesc eu de Craciun, situatia se schimba complet. Pentru mine, un meniu vegetarian de Craciun este un festin al ingredientelor sanatoase si o sarbatoare a culorilor. Verde intens, rosu rubiniu, portocaliu vesel, sunt culorile bucuriei de a manca sanatos, de a avea sufletul impacat ca nici un animal nu a suferit pentru ca tu sa ai masa plina cu de toate, si de fi impreuna cu prietenii si familia.

Pentru meniul vegetarian de Craciun am ales ingrediente pline de nutrienti si fibre, si feluri foarte usor de facut si satioase. Ingredientele nu sunt scumpe, le puteti cumpara pe majoritatea la suta de grame din Obor, inclusiv condimentele, cartof dulce gasiti la orice supermarket, iar Kale la ferma ecologica BioDumbrava (tot de la ei am luat si spanacul).

1. Gustare – Mini tarte cu aluat vegan aromat cu turmeric, umplutura de ciuperci, spanac si piure de linte verde si sos de iaurt cu tahini

2. Partea “de carne” – ciuperci umplute cu amestec de quinoa, cartof dulce copt si seminte de rodie

3. Garnitura (care este mai mult o salata) – orez integral cu amestec de fructe rosii uscate (merisor si goji), seminte de rodie, nuci si kale

4. Desert (pe care nu am mai apucat sa il fotografiez, dar va veni intr-o postare viitoare) – prajitura raw de ciocolata cu frisca de cocos

Tot meniul se pregateste in mai putin de 3 ore, felurile sunt foarte aromate si satioase, dar usor de digerat si sanatoase. Iar desertul e un deliciu!

MINI TARTE CU CIUPERCI, SPANAC SI PIURE DE LINTE (pentru 10 – 12 mini tarte)

Ingrediente

Pentru aluatul vegan de tarta

300 g de faina integrala (eu am folosit 7 Spice, de la Real)

2 linguri de unt de cocos

1 lingura ulei de masline

1 lingurita sare

1 lingurita turmeric

3-4 linguri apa rece

Pentru umplutura

200 g ciuperci champignon

100 g linte verde

2 legaturi mici de spanac proaspat (puteti folosi si congelat)

3 catei usturoi

50 g caju crud, inmuiat in apa peste noapte

zeama de la jumatate de lamaie

50 ml lapte de cocos

1 lingurita condiment bio curry de la Sonnentor

1 ou organic (pentru varianta vegana, il puteti inlocui cu 2 lingurite de seminte de in sau chia, lasate la inmuiat)

2 linguri parmezan ras

2 linguri ulei masline extravirgin

sare si piper proaspat macinat

Pentru sos

150 ml iaurt grecesc, cremos

1 lingura tahini

1 catel usturoi zdrobit

zeama de la o jumatate de lamaie

sare si piper proaspat macinat

Aluatul se pregateste primul – se amesteca faina cu sarea si turmericul, se adauga uleiul de masline si cel de cocos, si se framanta cu degetele pana se obtin firimituri, se adauga apa rece si se amesteca pana cand aluatul este bine inchegat. Se pune aluatul intr-o folie de plastic, si se lasa la frigider jumatate de ora, timp in care se pregateste umplutura. Ciupercile se spala bine si se taie cubulete mici, lintea verde se pune la fiert, spanacul se curata bine sub multa apa. Se incinge o lingura de ulei in tigaia de fonta, si se adauga usturoiul zdrobit si ciupercile. Se lasa pana cand tot lichidul din ciuperci s-a evaporat, si acestea incep sa se rumeneasca. Se adauga frunzele de spanac, se amesteca si se lasa pana cand spanacul se inmoaie, dupa care se trage tigaia de pe foc. Lintea fiarta (este gata dupa 20 minute de fiert) se pune intr-un vas de blender impreuna cu nucile caju inmuiate,  o lingura de ulei, laptele de cocos si zeama de lamaie, si se mixeaza bine pana cand se trasforma intr-o pasta foarte cremoasa. Intr-un vas mare se pune amestecul de ciuperci si spanac, crema de linte si caju, oul, curry, sare si piper, si se amesteca  bine. Se scoate aluatul din frigider, se modeleaza in formele de tarta, si se lasa 7 minute in cuptorul incins la 175 grade. Se umplu mini-tartele cu amestecul de ciuperci, spanac si linte, se presara cu parmezan ras si se mai lasa in cuptor pentru 20 minute. Se prepara sosul de iaurt si tahini, amestecand toate ingredientele intr-un vas. Mini tartele se servesc calde, cu sos de iaurt si tahini.

CIUPERCI UMPLUTE CU AMESTEC DE QUINOA, CARTOF DULCE COPT SI SEMINTE DE RODIE (pentru 4 ciuperci mari)

Ingrediente

4 ciuperci champignon mari

100 g quinoa

1 cartof dulce, mediu ca marime

semintele de la o rodie mica

1 lingura de stafide aurii

1 lingurita condiment curry

1 lingurita de chimen

1 lingurita de turmeric

2 catei de usturoi

zeama de la jumatate de lamaie

1 lingura de ulei de masline extravirgin

sare si piper proaspat macinat

Se incinge cuptorul la 170 grade. Se pune quinoa la fiert pentru 15 minute. Cartoful dulce se taie cubulete, care se ung cu ulei de masline, se presara cu sare, piper si curry si se lasa in cuptor pana cand se inmoaie (20 minute). Ciupercile se spala bine, li se scoate piciorusul, se ung cu ulei de masline, se presara cu sare si piper si se pun intr-o tigaie de fonta bine incinsa. Se lasa cateva minute si se intorc pe cealalta parte, pana cand se inmoaie si se rumenesc, dupa care se scot in tigaie. Se incinge o lingura de ulei de masline in tigaie, se adauga cateii de usturoi zdrobiti, chimenul, turmericul si stafidele, se lasa 30 secunde, pana se degaja aromele, si se adauga quinoa. Se amesteca bine, se adauga zeama de lamaie semintele de rodie, si in final cubuletele de cartof dulce, sare si piper, si se amesteca usor, pentru a nu se zdrobi cartoful copt. Se umplu ciupercile cu amestecul de quinoa, si se dau la cuptorul incins la 170 grade pentru 10 minute. Se servesc calde, presarate cu seminte de rodie

SALATA DE OREZ INTEGRAL CU FRUCTE ROSII, RODIE, NUCI SI KALE

Ingrediente

100 g orez integral

4-5 frunze proaspete de Kale

semintele de la o rodie mica

un pumn de merisoare uscate

un pumn de goji uscate, lasate la inmuiat

un pumn de nuci romanesti

1 lingura de coaja de portocala rasa

zeama de la jumatate de portocala mare

un praf de scortisoara

1 lingurita de sare

2 linguri de ulei de masline extravirgin

Orezul se fierbe timp de 20 minute, cat sa ramana ferm, si se lasa la racit. Frunzele de Kale se spala (se admira intens, cel putin eu asa fac de fiecare data, nu ma mai satur de textura si culoarea lor minunata) se rup grosier, si se amesteca intr-un vas mare cu orezul, goji inmuiat, nucile, zeama si coaja de portocala, uleiul de masline, sarea si scortisoara. Se serveste decorat cu semintele de rodie si merisor.

 

Despre beneficiile sfeclei rosii si o salata delicioasa din Rusia

salata ruseasca cu sfecla 1-s

Cand eram mici, sfecla aparea la noi in casa de sarbatori si de alte 2-3 ori, ocazional, fiarta, sub forma de salata cu hrean. A trebuit sa treaca mai bine de 25 de ani pana cand sfecla si-a facut din nou loc in bucataria mea, un loc de frunte, pe care nu l-a mai parasit. Despre beneficiile sfeclei am citit mai intai in revista Formula As, intr-un articol care mi-a starnit interesul, apoi am inceput sa caut mai mult, sa ma documentez, sa aflu lucruri din ce in ce mai interesante despre sfecla. Apoi prietena mea Lena s-a imbolnavit de cancer la san, si am invatat cat de important este sucul de sfecla baut zilnic, in tratarea bolilor de acest fel.

Toate acestea m-au facut sa ma indragostesc de aceasta leguma atat de putin populara, atat de ieftina, si atat e generoasa in nutrienti. De gustul sau brut, neimblanzit, atunci cand este consumata cruda, si de dulceata generoasa pe care o degaja preparata alaturi de alte legume. De mirosul crud, de pamant sanatos, care promite numai lucruri bune. Eu folosesc atat radacina de sfecla rosie, cat si frunzele de sfecla.

Toamna, cand este pe toate tarabele, si in timpul iernii, cand isi asteapta cuminte in camarile intunecoase, locul in mancarurile pline de nutrienti, sfecla ar trebui sa se transforme in cel mai puternic aliat. In perioada rece, cand nutrientii proaspeti, de calitate, sunt un lux, sfecla vine cu o incarcatura incredibila, si cu o versatilitate care m-a facut sa o declar leguma-vedeta a lunii noimebrie. In ciorbe, salate, burgeri vegetali, dar mai cu seama sub forma de suc proaspat, sfecla rosie poate fi preparata intr-o multime de feluri, care sa-i puna in valoare nutrientii.

Nutrientii din sfecla rosie nu sunt numai un supliment pentru perioadele reci, ci si adevarate medicamente pentru o multime de boli. In medicina naturista, sfecla este o adevarata legenda – romanii o utilizau pentru sanatatea sexuala, iar indienii folosesc sfecla drept leac pentru anemie si oboseala. Sfecla are insa mult mai multe valente pentru sanatate- iată câteva motive pentru care ar trebui sa consumam sfecla cat mai des:

Regleaza tensiunea:

Sfeclă roșie este o sursa importanta de nitrati, care in organismul nostru sunt convertiti in nitriti si oxid de azot, ambele regland diametrul arterelor si implicit tensiunea arteriala. O doza zilnica de 250 ml de suc proaspat de sfecla rosie, sau 100 g de sfecla rosie gatita pot regla tensiunea si reduce riscurile asociate cu aceasta intr-un timp foarte scurt.

Reduce nivelul colesterolului “rau”

Sfecla rosie este recunoscuta pentru a conține cantități mari de fibre solubile , flavonoide și betacyanin, compusul care da sfeclei roșie culoarea roșu-purpuriu și care este, de asemenea, un antioxidant puternic. Aceasta ajută la reducerea oxidarea colesterolului rau si nu permite depunerea acestuia pe peretii arterelor. Betacyanin-ul protejeaza inima de la atacuri de cord si de potentialele accidente vasculare cerebrale, reducând nevoia de medicamente alopate.

Este excelenta pentru gravidute

O calitate uimitoare a radacinii de sfecla rosie este ca abunda in acid folic, esential pentru mamicile insarcinate și bebelusii din burtica, pentru ca este raspunzator pentru dezvoltarea corespunzătoare a coloanei vertebrale a bebelusului in primele 3 luni de sarcina, protejandu-l de dezvoltarea bolilor de coloana, cum ar fi spina bifida. Sfecla rosie ofera de asemenea si o cantitate suplimentara de energie pentru mamici in timpul sarcinii.

Reduce riscul instalarii osteoporozei

Sfecla rosie contine o cantitate importanta de minerale, printre care si siliciu, care ajuta organismul sa utilizeze eficient calciul primit prin alimentatie, si sa pastreze conditia sanatoasa a sistemului osos.

Tine diabetul sub control

Sfecla rosie contine zaharuri, insa nu si grasimi, este saraca in calorii si are un indice glicemic mediu, ceea ce inseamna ca zaharurile pe care le contine se elibereaza foarte incet in sange.

Tratează anemia

Sfecla rosie conține mult fier, care ajuta la formarea hemaglutininei, responsabila pentru transportul oxigenului si a substantelor nutritive catre diverse parti ale corpului.

Creste energia si previne oboseala organismului

Nu se stie exact care este motivul pentru care sfecla rosie este o sursa de energie – este posibil ca datorita nivelului de nitrati, ajuta la dilatarea arterelor si la transportarea corecta a oxigenului catre diverse parti ale corpului, crescand nivelul energetic, fie datorita cantitatii mari de fier sa imbunatateasca rezistenta fizica a organismului – oricare ar fi sursa, la inceputul unei zile care se anunta solicitanta, un suc de sfecla rosie proaspat stors este exact ceea ce avem nevoie.

Este un aliat in lupta impotriva cancerului

Studii recente au demonstrat ca pigmentul betacyanin din sfecla rosie ajuta la incetinirea dezvoltarii tumorilor cu 12 procente la pacientii cu cancer la san sau prostata. Mai mult, se pare ca stopeaza recidiva cancerelor la bolnavii care deja s-au confruntat cu aceasta boala.

Previne constipatia si ajuta la detoxifiere

Datorita continutului ridicat de fibre solubile, sfecla rosie este un puternic laxativ, stimuland miscarile intestinelor pentru eliminarea toxinelor din colon.

Sursa: WHFoods.com

Pentru toate calitatile sale minunate, am declarat sfecla rosie vedeta bucatariei mele saptamana aceasta, si sper ca prin preparatele alese sa va inspir sa folositi si voi cat mai des sfecla rosie in alimentatie.

Primul preparat cu sfecla rosie pe care vi-l propun vine este o salata de iarna, ruseasca, plina de culoare si cu un gust excelent. Bunica mea era basarabeanca, si dintotdeauna am avut o atractie catre toate lucrurile frumoase din Rusia – povesti, traditii, limba melodioasa, si mai recent, felurile de mancare. Ideea pentru aceasta reteta mi-a venit de la prietena mea Lena, care este tot basarabeanca, a supravietuit cancerului de san, si este o permanenta sursa de inspiratie pentru mine.

Ingrediente pentru Salata cu sfecla rosie vinaigrette (3-4 portii)

4 cartofi medii

2 morcovi medii

1 sfecla mare sau doua mai micute

4-5 castraveti murati in saramura (sau varza fermentata)

o ceapa rosie micuta

2 linguri de otet de mere

2 linguri ulei de masline extravirgin

sare si piper proaspat macinat

Cartofii si morcovii se spala bine, morcovii se curata, si se pun la fiert impreuna cu cartofii in coaja. Sfecla se taie in patru si se pune in hartie de copt in cuptorul incins la 170 grade, pana cand se inmoaie (aproximativ 30 minute). Prin coacere se pastreaza mai bine calitatile nutritive decat prin fierbere.

Se lasa toate legumele sa se raceasca, dupa care se decojesc, se taie cubulete si se amesteca impreuna muraturile taiate cuburi si cu ceapa taiata foarte fin. Inainte de a adauga sfecla in salata, se taie cubulete si se stropeste cu ulei de masline, pentru ca superba culoare rosu-ciclam sa nu se imprastie in toata salata (desi pana la urma tot se va intampla, insa mai lent). Se drege cu ulei, sare, piper si otet, si se lasa jumatate de ora in frigider, pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Este foarte satioasa datorita cartofilor, si poate fi consumata ca fel principal.


 

Budinca de seminte de chia

budinca de chia front

In dieta vegetariana sunt foarte importante fructele, legumele si cerealele potrivite energetic cu noi, adica in sezon si provenind din tara noastra, insa, daca vara e usor sa rezolvam mesele cu salate si mancaruri din legume proaspete, toamna si iarna trebuie sa apelam la super-alimente, pentru a suplimenta necesarul zilnic de nutrienti.

Eu sunt un mare fan al semintelor de in autohtone, pe care le mananc la micul dejun, presarate peste iaurt, dar le folosesc si ca inlocuitor de ou in tartele vegane. Exista insa niste seminte cu aceleasi proprietati, dar mult mai multe calitati nutritive, si in plus, digerabile – semintele de chia, originare din Mexic.

Semintele de chia sunt foarte bogate în acizi grasi Omega-3 acizi, mai mult chiar decât semințele de in, fata de care mai au un avantaj – semintele de chia sunt atat de bogate in antioxidanti, incat nu se deterioreaza si pot si pastrate o perioada lunga de timp, fara a rancezi. Un alt avantaj este faptul ca semintele de chia sunt metabolizate in organism, spre deosebire de cele de in, care trebuie macinate pentru a beneficia de toti nutrientii pe care ii contin. Și spre deosebire de in , ele nu trebuie să fie motiv de a face substante nutritive lor la dispoziția organismului . Semințe chia contin cantitati mari de fibre, precum si calciu, fosfor, magneziu, mangan, cupru, fier si zinc.

În afară de forma lor ușor alungită, seminte de chia arata foarte mult ca semințele de mac, de culoare gri sau negru, și foarte, foarte mici. Spre deosebire de semințele de mac (al caror principal beneficiu este ca au in compozitie mult calciu), semintele de chia sunt o adevarata uzina de nutritie si sunt foarte versatile cand vine vorba de gatit. În perioada pre-columbiana, Chia a fost principala componenta a dietelor mayase si aztece, regasindu-se in mancarea razboinicilor, pentru ca exista credinta ca o cantitate mica de chia poate sustine energetic un individ pentru 24 ore, fara ca acesta sa mai manance nimic. Aztecii foloseau semintele de chia si in scopuri medicinale, pentru a calma durerile articulare si inflamatiile pielii.

Dintre beneficiile semintelor de chia, iata doar cateva dintre cele mai importante: ajuta corpul absoarba calciul, o proprietate foarte importanta pentru vegetarieni si vegani; au efect energizant; reprezinta o sursa excelenta de Omega 3 (foarte utili pentru absorbtia vitaminelor liposolubile A, D, E, K) si fibre; contin trigliceride benefice cu lant lung, in proportia corecta pentru a reduce colesterolul pe peretii vaselor sanguine.

Cand vine vorba de folosit in bucatarie, semintele de chia sunt foarte versatile. Se pot presara peste cereale la micul dejun, in iaurt sau in salate, pentru o aroma de ca de nuci. Se pot folosi in supe, pe post de orez. Se pot amesteca in faina pentru briose sau paine. Se pot lasa la inmuiat si trasforma in budinci (semintele de chia absorb pana la de 9 ori volumul lor in apa). O bautura cunoscuta in tara lor de origine, Mexic, este „chia fresca”, in care semintele de in se adauga in apa sau suc de lamaie si zahar, rezultand o apa gelatinoasa dar plina de nutrienti.

Eu am ales sa le consum intr-una dintre cele mai usoare variante – le-am transformat intr-o budinca delicioasa in doar cateva minute.

Ingrediente pentru Budinca din seminte de chia, cu nuci si fructe uscate

3-4 lingurite de seminte de chia

apa plata sau filtrata

lapte vegetal (eu am folosit de migdale)

1 banana

fructe deshidratate (curmale, caise, stafide)

nuci romanesti sau pecan, migdale (10 migdale)

scortisoara

Semintele de chia se pun intr-un pahar plin cu apa plata, migdalele se lasa la inmuiat intr-un vas cu apa, peste noapte. Daca este foarte cald in bucatarie, se lasa la frigider. Dimineata se amesteca la blender laptele vegetal, banana si o parte din migdalele inmuiate. Se adauga semintele de chia, si se amesteca bine cu o lingurita, pana ce acestea sunt amestecate omogen in budinca. Se trec in borcanul pentru servit, se orneaza cu fructe uscate si nuci, si se presara cu scortisoara, pentru aroma. Este un mic dejun foarte usor, foarte gustos, si plin de nutrienti.

Supa minestrone cu legume de toamna, ca in Toscana

supa minestrone 2-s

Pe masura ce vremea se trece, frunzele uscate se aduna si fumega a pustiu, croncaneli indepartate se aud seara de seara, se instaleaza nevoia de comfort food, iar mancarurile gatite, painea de casa si supele isi fac din ce in ce mai des aparitia prin bucatarie. Imi plac grozav ciorbele bine acrite cu bors de casa, care dreg digestia, dar ma atrag si supele cu arome bazice de toamna, incarcate cu boabe delicioase bine fierte, pline de proteine. Nimic nu se potriveste mai bine cu o dupa-amiaza de toamna decat o supa minestrone bine legata cu legume de toamna, aromata cu buchetele de oregano, plouata din belsug cu parmezan, si mancata cu paine prajita unsa bine cu ulei de masline si usturoi.

Zilele trecute am descoperit un blog superb, Hortus Cuisine, cu retete clasice, vegetariene, gatite cu legume crescute in propria gradina de vis undeva in Italia, ilustrate cu fotografii superbe care reflecta autenticitatea atmosferei bucatariei italiene. Retetele nu sunt reinventate, ci sunt interpretate in stilul cel mai clasic cu putinta, folosind ingrediente de cele mai multe ori pregatite in casa sau crescute in gradina – pesto si paste facute in casa, frittata cu legume de tara, sau celebra supa minestrone, construita pas cu pas, aroma cu aroma, dupa adevarata reteta italiana toscaneza. Mancarea din Toscana este foarte “sincera”, gustul legumelor este brut, iar combinatiile “di monte” iti aduc aminte de relieful molatec de dealuri, dar si de versantii abrupti din zonele nordice – o mancare care ti se adreseaza direct, fara ocolisuri si fara orice fel de artificii, asa cum este pregatita de secole.

Inspirata de reteta lor, dar si de legumele de toamna alese cu grija din Obor, m-am pregatit pentru prima mea supa minestrone, care s-a dovedit o minunatie. Usor dulceaga de la soffrito si dovleac, puternic aromata de la oregano, putin aspra dar plina si sanatoasa de la boabele tomnatice, supa mea minestrone a fost incununarea acelei zile galben-aramii din an, cu mai multe ore decat oricare alta.

Ingrediente pentru Supa minestrone ca in Toscana

* este foarte important ca legumele sa nu fie de la supermarket, ci de la piata, alese cu grija de pe tarabele taranilor cu mainile muncite de camp. In felul asta nu numai ca obtii un gust bun, dar pregatind supa vei intra in armonie cu tot ceea ce te inconjoara – natura care iti va imprumuta culorile din farfurie, legumele de toamna romanesti care ti se potrivesc energetic si taranii care se vor bucura sa-ti vanda produsele pentru care au muncit.

Pentru soffrito:

4-5 linguri de ulei de masline extravirgin

3 catei de usturoi

o ceapa alba mare, sau doua mai mici

3 morcovi medii, curatati

jumatate de telina medie, cu tulpini si eventual frunze daca mai gasiti (eu le aveam la congelator)

cateva frunze de salvie (eu am preferat aroma de oregano, din care am pus 3 crengute uscate)

Pentru  supa

3 dovlecei medii (se pot inlocui cu o leguma radacinoasa – patrunjel, pastarnac)

2 cartofi medii curatati

o felie de dovleac

250 ml de sos de rosii (eu am folosit 2 rosii mari, bine coapte, printre ultimile capturi de rosii de gradina din sezonul acesta)

3 – 4 frunze de sfecla, sau kale, sau mangold (eu am folosit stevie proaspata)

50 g linte verde

150 g fasole asortata – eu am folosit fasole noua cu bob mic, fasole pestrita, fasole Mung si fasole clasica, cu bob mare- dar puteti folosi orice amestec de boabe, inclusiv naut si fasole neagra

o bucata de parmezan de buna calitate

sare si piper proaspat macinat

Fasolea se lasa la inmuiat peste noapte, iar dimineata se da in clocot de 3 ori, de fiecare data schimbandu-se apa, apoi se lasa la fiert la foc mic timp de trei sferturi de ora. Se scurge de apa si se pastreaza pentru supa.

Se pregatesc legumele – cartofii, morcovii, dovleacul, telina si dovleceii se spala bine si se taie cubulete mici. Ceapa se taie marunt iar cateii de usturoi se zdrobesc cu cutitul. Se incinge uleiul de masline intr-o oala cu fundul gros, se adauga ceapa, usturoiul zdrobit, morcovii, telina cu tot cu frunze si crengutele de oregano. Se caleste totul la foc mic pana cand toata bucataria se umple de arome delicioase. Se adauga cartofii, fasolea, dovleacul, rosiile, jumatate din bucata de parmezan rasa, apa cat sa acopere legumele cu cativa centimetri, si se la foc mic pana da in clocot 10 minute. Acesta e momentul in care se pune sare, si se adauga lintea, dovleceii si frunzele verzi, si se lasa sa fiarba linistita la foc mic timp de 30 minute. Din cand in cand mai verificati supa pentru a vedea daca nu cumva a scazut de tot zeama (caz in care mai adaugati apa). Puteti face supa oricat de densa vreti, insa varianta originala este cu mai multe legume decat zeama. Cand supa este aproape gata, mai dregeti gustul cu sare (daca mai e cazul) si piper, si trageti-o de pe foc. Se serveste cu parmezan ras si cu paine de tara unsa bine cu ulei de masline si usturoi, si prajita pana devine crocanta la suprafata. O minunatie!

 

 

 

 

Cum sa economisesti bani mancand sanatos

dieta vegetariana-s

Aud foarte des ca “nu oricine isi permite o dieta vegetariana”. Ca este mult mai ieftin sa pui pe masa o bucata de carne plina de proteine, niste cartofi care te satura si-un suc pentru copii, decat sa mananci sclifoseli vegetariene scumpe care nu te satura si costa o gramada de bani. Produse organice si bio, legume cultivate ecologic, inlocuitori de carne, zahar, lactate si branza – nu e de mirare ca hotararea de a adopta o dieta sanatoasa, vegetariana, vegana sau raw vine cu intrebarea “cu cat imi vor creste cheltuielile lunare cu masa?”. Sunt convinsa ca multi dintre voi v-ati gandit cel putin o data sa renuntati la carne sau la produsele lactate, insa pretul mare al produselor “sanatoase” v-a dat inapoi.

Intr-adevar, mancarea adevarata este mai scumpa decat mancarea procesata sau obtinuta in laborator, insa trebuie sa investesti intr-o alimentatie sanatoasa, pentru ca viitorul tau depinde de ea. Daca inveti ce sa alegi si cateva artificii legate de cumparaturi, depozitare si gatit, adoptarea unei diete vegetariene te poate duce chiar la economii. Chiar si cu un buget restrans, poti face mici schimbari care au un impact urias asupra sanatatii tale. Iata cateva idei:

  1. Alege maximum de nutrienti pentru fiecare leu cheltuit – Alege ingrediente proaspete, indiferent de sezon, pentru ca acestea au nutrienti pentru organism, si pot fi gatite in mai multe feluri, adica din aceeasi suma vei manca de mai multe ori. De exemplu, daca nu ai timp sa ajungi la piata si iti faci cumparaturile la supermarket, decat sa cumperi in viteza mancare gatita sau semipreparate, alege o leguma versatila, cum ar fi dovleceii sau broccoli. Cateva minute in plus in bucatarie si aceeasi suma de bani iti vor aduce mai multe mese sanatoase – supa crema de broccoli, curry cu broccoli, paste cu dovlecei, dovlecei cu branza la cuptor, paste raw de dovlecel cu sos de rosii – iata doar cateva dintre variantele care mi-au trecut prin cap avand ca ingredient una dintre cele trei legume de mai sus.
  2. Planifica felurile de mancare si bugetul Stabileste-ti bugetul pentru saptamana care urmeaza, si verifica in camara si in frigider ce alimente de baza ai disponibile. Pornind de la ele, stabileste un meniu vegetarian pe zile, si fa-ti o lista cu ce lipseste. Cateodata nu poti ajunge la piata de mai multe ori pe saptamana – eu mi-am stabilit o zi pe saptamana in care ajung in Obor si cumpar alimente pentru urmatoarele sapte zile. Chiar daca iti va parea dificil la inceput, cu timpul vei invata sa identifici imediat alimentele necesare si sa stabilesti un meniu usor care sa se potriveasca programului tau din timpul saptamanii. Daca vrei sa afli ce nu trebuie sa iti lipseasca niciodata din camara si frigider, citeste Kit-ul Vegetarianului Sanatos.
  3. Fa-ti timp pentru a gati acasa – Iesirile la restaurant sunt cele mai mari consumatoare ale bugetului pentru alimentatie. Cu ajutorul planului de mai sus, obisnuieste-te sa gatesti acasa cat mai des si fii creativa cu resturile de la pranz sau cina. Incepe cu feluri usor de preparat, ca sa-ti ocupe cat mai putin timp. Iata cateva idei:        Mancare delicioasa de linte cu rosii ;       Chilli de fasoleCurry de legume cu iaurt aromat

    Caponata (tocanita siciliana de vinete)

    Mini pizza vegetariana mai sanatoasa

    Sushi vegetarian

  4. Evita inlocuitorii vegani procesati – Surogatele vegane de carne, branza, lapte si unt sunt cele mai mari consumatoare de bani, alaturi de preparatele din soia de genul – burgeri vegetali in sos tomat, chiftelute de soia, carnati si crenvursti din soia, snitele gata pregatite, etc, care contin si amelioratori de gust. Daca poftesti la burgeri sau chiftelute, le poti prepara acasa din naut, linte sau cartofi (latkes), cu verdeturi proaspete, oua ecologice si condimente, la fel cum poti investi intr-un kilogram de migdale sau caju, din care sa iti prepari din cand in cand un lapte vegetal bogat in nutrienti. Nu inseamna ca trebuie sa elimini absolut toate produsele de mai sus – eu folosesc din cand in cand tofu si lapte de soia, insa daca vrei sa iti bazezi dieta pe aceste alimente, bugetul va creste si calitatea alimentatiei tale va scadea.
  5. Nu alerga dupa etichetele “Bio” si “Organic” – Majoritatea pesticidelor, antibioticelor si hormonilor artificiali se gasesc in produsele de origine animala – carne si lactate. Daca esti vegetarian sau vegan, deja ai eliminat o multime de chimicale si hormoni din dieta ta, chiar daca nu mananci numai fructe, legume si cereale bio. Daca gasesti produse organice sau bio la o promotie sau la un pret convenabil, este minunat pentru alimentatia ta, daca nu, nu este nici o problema, cu o conditie – ingredientele sa fie proaspete sau integrale, neprocesate.
  6. Fa-ti provizii de alimente congelate – Investeste in fiecare sezon in alimente care sunt potrivite pentru congelator – primavara – spanac, stevie, mazare, vara – rosii, fasole verde, broccoli, toamna – ardei, vinete. In sezon legumele sunt ieftine si poti sa-ti faci stocuri pentru iarna, cand nu gasesti nici un aliment local proaspat, ci numai produse turcesti, grecesti sau spaniole, de multe ori tratate, si oricum, nepotrivite energetic cu organismul tau. Legumele congelate isi pastreaza mare parte din nutrienti, si poti folosi o punga de legume pentru a gati mai multe feluri de mancare.
  7. Cumpara cereale si boabe vrac – Din Piata Obor (si un unele piete mai mici, cum ar fi Veteranilor) iti poti cumpara la kilogram ingredientele care constituie baza unei diete vegetariene sanatoase, adica ingredientele bogate in proteine– linte verde si rosie, naut, hrisca, fasole de toate felurile – alba, neagra, pestrita, mica sau mare. Preturile sunt mai mici decat pentru acelasi ingredient ambalat la punga in supermarket. Tot in Obor gasesti condimente de toate felurile (poate nu la fel de calitative ca cele ambalate in cutiute si pliculete mici in supermarket-uri, cu eticheta bio, dar totusi foarte bune pentru o alimentatie diversificata), fructe deshidratate (excelente in sezonul rece), seminte de chia, seminte de pin, nuci de toate felurile – romanesti de-ale noastre, alune de padure, caju, migdale, samburi de caise – toate la kilogram.Daca vrei sa incerci acasa alte gastronomii decat cea romaneasca si nu gasesti toate ingredientele in Obor, cauta la magazinele arabesti, indiene sau turcesti (la magazin sau online) mai degraba decat la rafturile cu produse internationale din supermarket-uri, unde majoritatea contin E-uri. Pentru retetele arabesti, eu merg la Al Amir in Piata Crangasi, de unde imi iau Fasole Mung, condimente pentru humus sau amestec pentru falafel la kilogram.Sfat! Depoziteaza boabele de linte, fasole, naut si condimentele in borcane de toate formele si marimile, si decoreaza-ti bucataria cu ele. Asa le vei avea tot timpul sub ochi pentru o mancare sanatoasa la nevoie, si in plus vei da si un aspect chic bucatariei!
  8. Gateste in cantitati mai mari……si congeleaza mancarea. Mancarurile de linte sau naut cu sos de rosii, ciorbele si supele se preteaza foarte bine pentru congelat. De asemenea, daca te hotarasti sa faci paste de casa, pregateste o cantitate mai mare, si congeleaza – te va scuti data viitoare de effort, timp si bani pentru ingrediente. In revista Good Food apar lunar o multime de retete vegetariene usor de preparat, si al caror rezultat se poate congela.
  9. Cumpara aparatura de bucatarie Second Hand – Intr-o dieta vegetariana, fresh-urile de fructe sau legume sunt foarte importante pentru asigurarea necesarului de nutrienti. Nu-ti face griji daca nu ai bani sa cumperi un storcator – au inceput sa apara si pe la noi conceptul de Garage Sale, si in plus, sunt bloggeri culinari care isi fac upgrade la echipamentele de bucatarie, si isi vand aparatura veche la preturi foarte bune.
  10. Cultiva-ti propriile tale plante pentru mancare – Este mult mai economic sa iti cultivi propria mancare, si poti sa iti faci o gradina fie ca stai la curte, fie ca stai la bloc. Intotdeauna se gaseste loc pentru cateva plantute verzi – busuioc, oregano, patrunjel, salvie si alte plante aromatice, si chiar salata verde, ceapa verde si rucola. Plantutele se regenereaza permanent de primavara pana toamna, si poti oricand sa-ti faci o salata delicioasa fara sa cheltuiesti banii in piata sau la supermarket – cu doar 4-5 lei investiti in seminte la inceputul primaverii.

 

Salata de dovleac copt cu rucola si germeni de ceapa rosie

salata cu dovleac copt-1-s

Vremea de afara ma imbie la supe si mancaruri gatite, insa insist ca macar o data pe zi sa am parte de ceva proaspat, cum ar fi o salata. De cele mai multe ori aleg varza rosie cu ardei capia, insa de data asta inspiratia mi-a venit tot de la dovleac.

O salata cu gusturi supriza – aspru amarui de la rucola, dulce de la dovleac si miere, acrisor de la struguri si iute-dulceag de la germenii de ceapa rosie – o minunatie! Germenii de ceapa rosie sunt un antibiotic natural, curata sangele, ficatul si distrug parazitii – se gasesc la supermarket (eu am gasit in Mega Image si Carrefour) – aveti grija sa verificati data de expirare, pentru ca nutrientii din germeni nu traiesc mai mult de 7 zile.

Ingrediente pentru Salata de toamna cu rucola si dovleac copt

3-4 maini de frunze de rucola

100 g dovleac

10 boabe de strugure alb romanesc

germeni de ceapa rosie

seminte de dovleac si floarea soarelui, crude

ulei de masline, otet balsamic, sare Himalaya

1 lingurita de miere

Dovleacul se curata, se taie cubulete, se stropeste cu otet, ulei si sare, se amesteca bine si se lasa sa se coaca in cuptorul incins la 150 grade timp de jumatate de ora. Rucola se spala bine, si se pune intr-un castron impreuna cu boabele de strugure. Intr-un castron se amesteca ulei de masline extravirgin cu zeama de lamaie, sare, piper proaspat macinat si semintele crude. Se adauga dovleacul copt si racit peste rucola, se toarna dressingul si se amesteca usor. Se presara germenii de ceapa rosie, peste care se picura miere.