Browsing Tag

nigella

Pateuri indiene (Samosa) coapte, cu sos de iaurt mentolat

Imi doresc sa ajung in India la un moment dat, atunci cand voi fi complet pregatita si cand voi avea suficient timp sa stau acolo incat sa ii inteleg toate profunzimile. Intre timp, ma pregatesc savurand din cand in cand preparate indiene la Taj, sau gatind cate un curry, un dhal, sau roti, painea traditionala din faina integrala. Ador mancarea indiana, mai ales pentru ca un vegetarian gaseste intotdeauna diversitate, poate ca in nici o alta gastronomie. De curand am vrut sa incerc ceva nou, si am ales unul din preparatele mele preferate – samosa.

Adica niste pachetele cu aluat crocant, umplute cu un amestec de legume bine condimentat. Samosa sunt facute din aluat cu faina alba si traditional prajite, insa cum eu am eliminat stilul acesta de preparare termica de cativa ani, am experimentat samosa cu aluat din mix de faina alba si faina integrala, coapte in cuptor. Umplutura a fost clasica – cartofi si mazare, am schimbat doar ceapa cu ceapa verde, si am adaugat si usturoi. Servite fierbinti, alaturi de iaurt mentolat, au fost absolut delicioase si deloc grele, asa cum te-ai astepta datorita alaturarii cartofului cu faina.

Ingrediente pentru Pateuri indiene Samosa cu cartof, mazare si iaurt mentolat (pentru 8-10 samosa)

Pentru aluat

100 g faina integrala

100 g faina alba

2 linguri de ulei de masline

1/2 lingurita de sare

1 lingurita de seminte de negrilica (in retetele indiene veti gasi o varietate de seminte de fenicul, insa eu am preferat o aroma mai discreta)

5-7 linguri de apa rece

Pentru umplutura

2 cartofi medii taiati cubulete mici, fierti

1 legatura de ceapa verde, taiata marunt

1/2 legatura usturoi verde, taiat marunt

100 g boabe de mazare verde congelata

1 lingurita de seminte de chimen

1 lingurita turmeric

1/2 lingurita de curry

1 lingura de ulei de cocos

sucul proaspat stors de la o jumatate de lamaie

Pentru iaurtul mentolat

150 ml iaurt slab

10-15 frunze de menta

un catel de usturoi

1/4 lingurita de sare

un catel de usturoi

sucul proaspat stors de la o jumatate de lamaie

Se amesteca intr-un bol faina, sarea si semintele de negrilica. Se adauga uleiul si se amesteca usor folosind degetele pentru a integral uleiul in faina si a transforma amestecul in firimituri, care se incheaga intr-un aluat compact adaugand apa. Se adauga mai multa sau mai putina apa, pentru a ajunge la consistenta dorita. Aluatul se inveleste cu folie de plastic si se lasa la frigider 20 minute, timp in care se pregateste umplutura. Intr-o tigaie se incinge o lingura de ulei de cocos, se adauga chimenul, curry-ul si turmericul si se prajesc un minut sau doua, amestecand permanent, pana cand aromele incep sa se degaje. Se adauga ceapa si usturoiul verde, cubuletele de cartof fierte (care se zdrobesc putin, pentru ca umplutura sa se omogenizeze), mazarea si sucul de lamaie, si se calesc in sucurile lasate de mazare si lamaie (nu se prajesc), amestecand din cand in cand, timp de 5 minute, pana cand toate aromele s-au combinat.

Se incinge cuptorul la 175 grade. Se scoate aluatul si se imparte in cinci bucati egale. Pe o suprafata presarata cu faina, se aseaza pe rand fiecare bucata de aluat si se intinde cu sucitorul intr-o foaie subtire de 1-2 mm, in forma de cerc. Se taie in doua, si se impatureste in forma de cornet, care se umple bine cu amestecul aromat de cartof si mazare. Se inchide marginea cornetului apasand bine cu degetele aluatul, si se aseaza intr-o tava cu hartie de copt. Se prepara la fel toate pateurile si se aliniaza in tava. Se coc timp de 15-20 minute pe o parte, se intorc si se mai coc 15-20 minute pana se rumenesc uniform. Cat timp se coc, se prepara iaurtul mentolat, amestecand toate ingredientele in blender pana se obtine un sos de culoare verde, foarte aromat. Samosa se servesc calde, cu iaurtul mentolat si eventual salata.

Resurse utile:

Tehnica de impaturire samosa

Retete vegetariene indiene pentru diverse tipologii Ayurvedice

Impresiile unui vegetarian in vizita in India

 

Guacamole cu Leurda si Negrilica

La mine in bucatarie, avocado are un loc foarte important, si apare in cel putin una dintre mesele zilei, in fiecare zi – in salata de patrunjel de la micul dejun, in cartoful dulce umplut de la pranz sau chiar in supele crema de seara. In varianta mea de guacamole, adica fara rosii si coriandru, consum cel mai des avocado.

Imi place sa folosesc avocado pentru ca in primul rand imi place foarte mult gustul si consistenta, dar si datorita proprietatilor minunate pe care le are. Eu am o mare problema cu sarea (pe care incerc sa o rezolv putin cate putin), de aceea am nevoie de o mare cantitate de Potasiu pentru ca organismul meu sa poata echilibra balanta Sodiu-Potasiu din celule. Avocado este exact ce trebuie – 150 g (adica un avocado mare) contine 20% din doza zilnica de Potasiu necesara organismului. In plus, avocado contine si alti nutrienti – vitaminele K, B5, B6, C si E, folati, fibre si Cupru – concentrati in stratul de culoare verde inchis de sub coaja fructului,  pe care trebuie sa fim atenti sa nu-l indepartam atunci cand curatam.

Un alt avantaj al consumului de avocado este faptul ca grasimile sanatoase mononesaturate, pe care le contine, faciliteaza o mai buna absorbtie a antioxidantilor precum licopen (care se gaseste si in rosii) si beta-caroten (din legumele galbene, rosii si mov), atunci cand este consumat alaturi de legumele care ii contin (de exemplu in salate, sau, cel mai la indemana, in guacamole).

Am incercat de-a lungul timpului tot felul de variante – cu sau fara usturoi, cu ceapa rosie sau verde, cu anghinare, zdrobit, cu multe rosii, cu patrunjel sau busuioc – atata timp cat pastrez ingredientul de baza, avocado, poate fi orice combinatie, mie oricum imi place. Astazi am incercat varianta cu leurda, si, inafara de faptul ca am obtinut un verde mai stralucitor decat de obicei, gustul a fost excelent, adica usturoiat exact atat cat trebuie, si am obtinut si un efect antibiotic natural in preparatul meu atat de simplu.

Ingrediente pentru Guacamole cu Leurda (pentru 2 persoane)

2 avocado bine copti

zeama de la o lime

5-6 frunze de leurda aproaspata

un sfert de lingurita de sare roz de Himalaya

o lingurita de seminte de negrilica (Nigella)

Avocado se curata, i se indeparteaza samburele si se taie cuburi, care se pun in vasul robotului de bucatarie. Se adauga zeama de lime, sare si negrilica si se mixeaza pana se obtine o consistenta cremoasa. Se adauga frunzele de leurda rupte grosiere si se mai pulseaza de 2-3 ori pana acestea se incorporeaza. Se serveste cu lipii de paine integrala.