Browsing Tag

alimentatie naturista

Concurs cu o carte de referinta – Studiul China

studiul-china_mare

Mi-am dorit foarte mult sa promovez aceasta carte, si m-am bucurat foarte tare cand cei de la libraria Adevar Divin au avut amabilitatea sa imi puna la dispozitie 2 exemplare din controversatul Studiul China“, de T. Colin Campbell, pe care sa le ofer cititorilor blogului.

Probabil ca multi dintre cei care citesc  blogul meu, si care sunt interesati de o alimentatie sanatoasa, au auzit deja sau chiar au citit aceasta carte. Studiul China este cel mai complet studiu de nutritie realizat vreodata, pe o durata de 20 ani, in China, unde populatia este similara genetic,si tinde, peste generații, sa traiasca in același mod în același loc, și să mănânce acelasi tip de alimente, de aceeasi origine.

Despre ce este vorba pe scurt in Studiul China – analiza relației dintre consumul de produse de origine animală (inclusiv lactate) și o varietate de boli cronice, cum ar fi bolile coronariene, diabet, cancer de san, de prostata si de colon. Concluzia acestui studiu a fost ca in zonele cu un consum ridicat de  produse de origine animala, mortalitatea datorata bolilor “occidentale” a fost pronuntata, spre deosebire de zonele unde alimentatia s-a bazat pe alimentele de origine vegetala.

Conform Studiului China, persoanele care au o dieta vegana, bazata pe plante si cereale, care nu consuma deloc alimente de origine animala – carne, oua, branza si lapte, dar nici alimente procesate sau rafinate, nu sunt predispusi la dezvoltarea bolilor de care am spus mai sus, si in special a cancerelor. Dietele sarace in carbohidrati, (cum este Dukan sau Atkins) sunt criticate de catre autori, care sustin acelasi lucru pe care vi-l recomand si eu de fiecare data – sanatatea organismului se intretine cu echilibrul nutrientilor, prin diversitatea alimentatiei. Mai sunt recomandate bai de soare pentru mentinerea nivelului optim de vitamina D, si suplimentele de vitamina B12, atunci cand produsele de origine animala se exclud complet din alimentatie.

Excluderea lactatelor din alimentatie este intr-adevar un pas mare si foarte dificil pentru noi, care am fost indoctrinati de mici cu ideea ca “laptele contine calciu”, insa trebuie sa incepem sa invatam incet-incet sa nu ascultam si sa credem orbeste tot ce ni se spune pe canalele media. Produsele lactate dezechilibreaza pH-ul organismului, iar calciul deja existent in organism este folosit pentru a echilibra nivelul pH-ului, rezultand pierderi importante in balanta mineralelor si in timp, dezvoltarea osteoporozei. Cateva dintre sursele vegetale de calciu asimilabil sunt: semintele de susan, semintele de chia, migdalele, toate plantele verzi, si germenii/vlastarii. Un articol foarte bine documentat are si Ligia pe aceasta tema – il puteti citi aici.

Motivul pentru care va prezint Studiul China si va ofer oportunitatea de a-l avea in biblioteca nu este un indemn la o schimbare radicala in alimentatie, ci dorinta mea de a va prezenta si un alt punct de vedere. Daca acesta are ecou in voi, veti simti singuri nevoia sa faceti cateva schimbari – poate veti renunta mai usor la carne, macar cateva zile pe saptamana, poate veti reduce consumul de lapte, poate veti simti nevoia sa mergeti la doctor sa va faceti analizele pentru a vedea ce carente aveti, poate veti incepe sa cautati surse alternative de vitamina B12, sau veti renunta la branzeturi. Si eu mananc branza si iaurt, insa lapte nu am mai consumat decat foarte, foarte rar de aproximativ 2 ani, pentru ca dintr-o data mi s-a parut ca este un organism viu, destinat transformarii, in foarte scurt timp, a unor puiuti in animale mature, un lichid care nu are ce cauta la mine in corp. Important este sa cititi cartea, sa studiati concluziile, si sa alegeti ceea ce organismul vostru spune ca are nevoie pentru a fi sanatos.

Iata cum puteti castiga unul dintre cele doua volume “Studiul China“:

- Intrati pe site-ul Adevar Divin si alegeti o carte pe care v-ar placea sa o cititi – nu e neaparat nevoie sa fie legata de alimentatie (desi sunt o multime de volume pe aceasta tema), poate fi orice carte, de dezvoltare personala, psihologie, religie sau terapii complementare, etc. Lasati un comentariu la aceasta postare in care sa mentionati cartea care v-a placut, pana pe 08.10.2013, inclusiv. Pe data de 09.10 eu voi trage la sorti cei doi castigatori, prin intermediul random.org. Va urez succes si va astept cu drag comentariile!

UPDATE

Conform Random.org, castigatorii a cate un volum din “Studiul China” sunt:

AURA PETRASCU – comment-ul cu numarul 54

STEFAN ZARA – comment-ul cu numarul 40

Multumesc tuturor participantilor, si va astept la urmatoarele concursuri! Felicitari castigatorilor!

 

Kit-ul vegetarianului sanatos

kit-ul vegetarianului close-up

Primesc o multime de intrebari pe blog, legate de dieta vegetariana, care graviteaza in jurul subiectului – “incerc sa ma las de carne, dar mi-e foame tot timpul, nu am timp sa gatesc”. Mi-am dat seama ca lucrurile pot parea foarte complicate pentru cineva care este obisnuit sa arunce o bucata de carne in tigaie, sa mai puna alaturi niste cartofi si gata masa. Te trezesti dintr-o data fara cel-mai-la-indemana-si-cel-mai-satios ingredient – carnea, ti-e foame in permanenta, ai pus deja 2-3 kilograme in plus si te intrebi pentru ce iti trebuie tie dieta vegetariana cand stai atat de prost cu timpul si numai de gatit sanatos cu orele nu-ti arde tie acum.

Ei bine, poti sa fii vegetarian, si inca unul sanatos, si fara sa pierzi prea mult timp in bucatarie. Eu am aflat secretul pe parcursul anilor in care am incercat tot felul de combinatii, in perioade in care nu existau atat de multe resurse ca acum. Pe parcursul anilor organismul eu a invatat sa ceara singur ce si cat are nevoie din atatea tipuri de alimente disponibile. Pe parcursul anilor am invatat care sunt principalele ingrediente care nu trebuie sa lipseasca niciodata din camara unui vegetarian, si, mai mult, cum pot sa le combin pentru a beneficia la maxim de nutrientii pe care ii contin.

Astazi vom afla impreuna care este secretul unei alimentatii vegetariene sanatoase. O dieta vegetariana care sa te faca sa te simti bine, sa nu te tina cu gandul la toate carnurile pe care le-ai lasat in spate, sa nu te tina prins intre pofta de carne si parerea de rau ca animalutele trebuie sa moara ca sa iti satisfaci tu poftele, sa nu iti consume timp pretios cu statul in bucatarie, si sa te umple de energie. O dieta vegetariana care o sa te transforme intr-o versiune mai buna de-a ta :-)

Secretul este unul foarte la indemana. Sunt cateva ingrediente pe care trebuie sa le ai in permanenta in casa, si care iti dau acces la o multime de retete foarte simple si repede de facut, asigurandu-ti totodata necesarul de nutrienti pentru ca organismul sa functioneze la maxim.

Atunci cand inveti sa alegi ingredientele-cheie, pe care le ai in permanenta in bucatarie, vei vedea ca multe lucruri incep sa devina mai mici – lista de cumparaturi, timpul pierdut in bucatarie si factura de la supermarket. Vei avea nevoie insa sa ajungi de cel putin 2 ori pe saptamana la piata, pentru a te aproviziona cu legume si fructe proaspete, de sezon. Mai ales acum, vara, cand de la saptamana la saptamana apar alte fructe si legume, care se coc pe rand.

1. Grasimi naturale – unt de cocos, uleiuri presate la rece, avocado

Untul de cocos este o minune pentru organism. Cu textura catifelata, aroma discreta si gustul fin de nuci, untul de cocos este varianta prietenoasa pentru colesterol a untului. Nu numai ca nu ingreuneaza arterele, dar creste si valorile colesterolului bun si ajuta la buna functionare a tiroidei. Cel mai usor il integrezi in aluatul de tarta, ca sa obtii o varianta mult mai sanatoasa si usor tolerabila de catre organism. Iata cateva retete de tarte unde poti folosi untul de cocos:

Tarta vegana cu tofu si verdeturi proaspete

Mini tarta cu mere, cocos si cardamom

Galette cu ciuperci si ceapa verde

Tarta cu dovlecel si busuioc rosu

Tarta usoara de vara cu piersici si caise

Nici una dintre aceste tarte nu se pregateste in mai mult de jumatate de ora.

Pentru salate este bine sa ai in permanenta in casa un ulei de masline extravirgin, care previne aparitia bolilor de inima, este plin de antioxidanti si scade incidenta afectiunilor ficatului.

Avocado-ul este o minune naturala, plin de vitamine si minerale, si mai ales de grasimi bune. Un avocado bine copt, amestecat cu ulei de masline, lamaie si usturoi, se poate transforma in 2-3 minute intr-un spread delicios, foarte sanatos si satios. Un alt secret este sa-l integrezi in salate, pentru ca acestea sa fie mai satioase, ca in reteta de

Salata detoxifianta cu patrunjel, rodie, avocado si germeni de fasole Mung

2. Fructe si legume de sezon

Acestea, impreuna cu plantele aromatice, sunt motivul pentru care este bine sa-ti faci un obicei din a ajunge la piata de cel putin doua ori pe saptamana. Poate ca expresia “esti ceea ce mananci” este deja plictisitoare, insa foarte adevarata – cu cat ne hranim celulele cu mai multi nutrienti proaspeti, cu substante vii, cu atat vom fi mai plini de energie. Fructele si legumele de sezon cumparate de la piata vin de cele mai multe ori cu garantia ca sunt proaspat culese, si nu aduse din cine stie ce tara, purtate cu saptamanile prin containere, si apoi gazate pentru a accelera procesul de coacere. Imi place sa mananc fructele si legumele de cele mai multe ori crude, neprocesate, pentru ca ma fascineaza explozia de gusturi si arome, dar si pentru a beneficia la maxim de nutrientii pe care ii contin. Le mai transform in fresh-uri, sucul meu preferat fiind cel din mere, sfecla rosie, morcov si telina, care este alcalinizant si plin de antioxidanti, si un aliat in lupta impotriva aparitiei cancerului.

Am facut pe blog o categorie speciala de Fructe si Legume de Sezon, urmeaza sa ii fac un update pentru sezonul de vara.

3. Seminte germinate

Ce se intampla in semintele care germineaza este un adevarat miracol. Cum este posibil ca din boabele de naut sau fasole care par moarte, uscate si ambalate cu luni in urma, sa iasa atata magie cu doar cateva picaturi de apa. De fiecare data cand vad coltisorii proaspeti spargand invelisul semintei imi dau seama cat de minunata este si cat de putine stim despre viata. In timpul germinarii, semintele devin un adevarat cocktail energetic pentru a ajuta noua plantuta sa iasa la lumina, se produce un amestec de aminoacizi, minerale si vitamine care iti vor hrani celulele cu energie pura.

Nu este nevoie sa ai neaparat cu dehidrator ca sa obtii seminte germinate. Eu obtin germenii de naut, grau sau fasole mung foarte simplu – pun boabele intr-un vas de sticla sau intr-o oala de email, impreuna cu apa plata, si le las peste noapte la inmuiat. Dimineata scurg apa, le clatesc si le las in acelasi vas intr-un loc ferit. Cand mai trec prin bucatarie, le mai clatesc, de 3-4 ori in total in cursul zilei. Spre seara deja incep sa apara primii coltisori. Ii mai las pana a doua zi dimineata, si apoi ii trec intr-un borcan curat si-i tin la frigider 3-4 zile.

Poti folosi germenii proaspeti in salate, in iaurtul de la micul dejun, ii poti adauga in tot felul de mancaruri cu sos sau in alaturi de legume sotate la wok in stil chinezesc, cu sos de soia.

Gasesti AICI cateva retete simple in care poti folosi seminte germinate.

4. Boabe integrale – naut, fasole, quinoa, hrisca, linte, amaranth

Acestea sunt baza pentru mancarurile mai consistente, pentru cina sau pranz. Ele nu trebuie sa lipseasca niciodata din bucataria unui vegetarian. Este suficient sa le fierbi intre 15 -30 minute, sa adaugi un sos simplu de rosii, sau ulei de masline si plante aromatice, sa adaugi si o salata langa, si gata, si ai obtinut o masa pe cinste, savuroasa si sanatoasa. Boabele integrale sunt perfect si pentru burgeri vegetali, pe care-i poti servi

Boabele integrale sunt secretul satietatii in dieta vegetariana. Contin o cantitate mare de proteine care suplinesc lipsa carnii, dar si fibre care iti dau senzatia de satietate, precum si carbohidrati cu ardere lenta, care te vor face sa te simti satul pe o perioada mai lunga de timp. Au putine calorii, si daca le mananci in combinatii cu salate proaspete, nu trebuie sa-ti faci griji pentru silueta.

Iata cateva retete simple si rapide in care poti folosi boabe integrale:

Mancare rapida si delicioasa de linte cu rosii proaspete

Chilli de fasole

Crema rustica de legume

Burger de naut

Burger de quinoa si sfecla rosie

Fasole zdrobita aromata cu tarhon

Humus cu sfecla rosie

5. Faina integrala

De cand am descoperit cat de usor se face painea in casa, m-am imprietenit si cu faina integrala. Faina alba, pentru a rezista mai mult, este tratata pentru a omori toti nutrientii care sunt perisabili, si este imbogatita cu tot felul de amelioratori pentru a da randament la crescut. Faina integrala este rezultatul macinarii bobului de grau intreg, cu pastrarea nutrientilor din acesta. Este drept ca datorita macinarii automate, se pierde mult din valoarea nutritiva, insa este tare greu, ca orasean, sa gasesti o moara traditionala unde graul se macina mecanic, ca pe vremuri. Eu folosesc faina integrala de la 7 Spice, macinis dietetic de la Dobrogea, tarate si faina de secara de la Pirifan.

Desi mi-as dori sa stiu sa lucrez cu maia, si sa obtin paine ca in povesti, asa cum face Codruta, deocamdata ma rezum la varianta scurta, in care doar amestec faina cu drojdie, apa, zahar si sare (aromata cu masline, ceapa, usturoi, rosii uscate, rozmarin, si ce imi mai trece prin cap) si obtin o painica gustoasa si mult mai sanatoasa decat orice paine din comert.

Iata doua dintre painicile mele rapide

Chifle irlandeze de secara

Paine irlandeza de secara

6. Seminte si nuci crude

Migdale, seminte de pin, seminte de floarea soarelui, seminte de dovleac, caju, nuci romanesti sau seminte de in, oricare dintre ele trebuie sa fie o prezenta constanta in bucataria vegetarianului, pentru ca sunt o sursa minunata de vitamine, minerale, fibre si grasimi benefice pentru functionarea la maxim a celulelor creierului. Mai mult, consumate dupa ce au stat la inmuiat in apa plata cateva ore, sau peste noapte, semintele au un aport de aminoacizi necesari bunei functionari a sistemului digestiv.  Le poti folosi in salate, in pesto, in humus, in mancaruri arabesti (de exemplu un orez integral aromat cu sofran, cu caju si seminte de floarea soarelui), dar simple, ca snack-uri sanatoase in timpul orelor de birou, sau transformate in lapte vegetal (in special migdalele).

Iata o reteta usoara unde poti folosi seminte de orice fel:

Salata detox cu plante de primavara

Acestea sunt cele cateva ingrediente de baza care mie nu-mi lipsesc niciodata din bucatarie. Sunt mult mai multe alimente pe care le consum, insa intotdeauna in combinatie cu unul din ingredientele de mai sus. De exemplu – iaurt (alaturi de fructe proaspete, germeni, ca sos tzatziki langa burgeri vegetali, vinete la gratar sau chiftele de dovlecel), oua (alaturi sau in salata), alge marine (spirulina si chlorella pudra sau pastile, sau alge nori, la prepararea sushi-ului vegetarian), fructe uscate (goji), branza sau tofu. In ultima perioada am redus drastic consumul de lactate, lapte nu mai consum de cel putin jumatate de an, iar branza mananc o data la 2-3 zile.  In schimb, humusul este nelipsit de la noi din casa, iar fructele si legumele proaspete sunt intotdeauna in frigider.

Sper ca aceasta “incursiune” la mine in bucatarie sa fie de ajutor celor care vor sa inceapa o dieta vegetariana, si astept cu interes comentariile voastre despre ce mai trebuie adaugat sau ce folositi voi in bucatarie cu predilectie.

 

 

 

 

Vegetarian pentru o zi cu Andie de la Retete Veggie

lapte de cereale

Andie este unul dintre cei mai cunoscuti autori din comunitatea noastra veggie, si nu numai datorita faptului ca blogul ei este printre primele deschise. Pe Retete Veggie gasesti o multime de experimente culinare interesante, ingrediente noi si fotografii pline de viata, si va mai spun un secret. Andie detine “cheia suprema” a celebrelor macarons, care ii ies de fiecare data ca la carte. Mai nou, a creat un canal pe You Tube, unde o puteti vedea gatind, inclusiv reteta de macarons.

Dar cea mai importanta este experienta Andreei in dieta vegetariana, din povestea careia avem o multime de invatat – despre motivatiile alegerii unei diete veggie, despre  cum sa treci peste “glumele” prietenilor legate de alegerea ta, despre ingredientele noi si despre cum sa manaci sanatos intr-o lume bombardata de optiuni nesanatoase ne vorbeste astazi cu drag Andie.

“…Decizia de a fi vegetarian trebuie luata dupa o perioada de chibzuire atenta si trebuie sa aiba la baza o motivatie reala si puternica, asumata” – Andie, Retete Veggie

~ ~ ~

Nu sunt vegetarianul tipic: sunt incredibil de mancacioasa si pofticioasa si asta se vede in bucataria mea. Cand m-am lasat de carne nu am facut-o pentru ca nu mi-ar fi placut la nebunie gustul, ci pentru ca am inteles ce efecte devastatoare avea consumul de carne pentru organismul meu in special si pentru mediu/animale in general. In mod ciudat, nu mi-a fost deloc greu; poate pentru ca daca stim sa ne disciplinam mintea capatam constientizarea faptului ca blocajele de pe drumul schimbarii nu-s de natura fizica si nici macar nu-s exterioare, ci depind in intregime de noi.

Acum aproape 13 ani sa fii vegetarian era un lucru foarte rar. Nu numai ca nu existau atatea informatii despre nutrititie cate exista acum, dar si ingredientele mai speciale erau foarte rar de gasit: nici nu auzisem vreodata de spirulina, chlorella, quinoa, chia sau unt de cocos si nu se punea problema sa te duci la un restaurant si sa ti se ofere altceva decat cascaval pane cu cartofi prajiti. Despre atitudinea celor din jur nici nu va mai povestesc: propria mea familie, colegii, prietenii ma considerau o ciudata si incercau sa strecoare pe ascuns carne in mancarea mea.

Mi-a fost intotdeauna greu sa inteleg de ce oamenii simteau nevoia sa ma atace verbal la fiecare masa, dineu, gratar, cocktail, petrecere, aniversare, insa am inteles in timp ca exista in fiecare din noi o teama neexplicata de nou, de schimbare. Practic, oamenii se simteau amenintati de ideea ca stilul lor de viata a putea fi fundamental gresit, sau cel putin asta am inteles eu. Aceasta intelegere a si format omul care sunt acum si stilul blogului meu: incerc sa impartasesc oamenilor din cunostintele si experienta mea, sa la prezint un model viabil de vegetarian modern fara a-i agresa la randul meu sau a le incalca liberul arbitru. Consider ca decizia de a fi vegetarian trebuie luata dupa o perioada de chibzuire atenta si trebuie sa aiba la baza o motivatie reala si puternica, asumata; altfel, riscul de a o abandona la primul sau al doilea hop ramane foarte prezent. Imi e teama pentru oamenii care se apuca de vegetarianism fara sa fie atenti la ce mananca, inlocuind carnea cu lactate sau produse ultra procesate: am facut si eu aceasta greseala candva si mi-a cauzat o anemie feripriva pe care nu o voi uita usor.

In prezent sunt in cautarea echilibrului in dieta mea, ca orice om preocupat de propria sanatate intr-o lume din ce in ce mai industrializata si globalizata: am crescut considerabil consumul de legume si fructe proaspete, de apa, am scazut numarul de lactate, incerc sa mananc cat mai multe cereale integrale, imi fac painea exclusiv in casa si folosesc tehnici cat mai putin agresive de pregatire a mancarii (aburi, posare, fierbere, coacere, etc.). Pe blog incerc sa ofer oamenilor alternative pentru produsele cu carne/lactate astfel incat sa le arat ca nu se pierde nimic in aceasta tranzitie, din contra, se castiga o bogatie de gusturi si ingrediente pe care, ca omnivor, nu stai sa le cauti sau sa le banuiesti.

In articolul meu despre inlocuitorii de oua si lactate am prezentat foarte multe retete care ajuta la realizarea acestei tranzitii.

In incheiere nu pot decat sa va doresc multa sanatate si multa iubire, caci viata fara oricare din ele e searbada si plina de tristete.

Si nu uitati: love veggies, love life!

 

Vegetarian pentru o zi cu Ruxandra de la Gourmandelle

Vegetarian-Azuki-Beans-Burger

Pe Ruxandra am descoperit-o cand cautam resurse pentru Comunitatea Veggie. Initial am crezut ca este un site din afara, apoi, rasfoind meniul blogului, am descoperit ca Ruxi este de fapt romanca. Si inca una cu totul speciala – nu numai ca este frumoasa foc, mai este si talentata (fotografiile retetelor si grafica site-ului Gourmandelle sunt creatia ei), si preocupata 100% de un stil de viata sanatos! Pe blogul Gourmandelle.com, veti gasi atat retete vegetariene de-ale Ruxandrei, cu fotografii foarte bune, cat si retete propuse de alti bloggeri veggie.

Ceea ce m-a impresionat foarte mult la Ruxi este incapatanarea cu care a imbratisat dieta vegetariana si incercarile ei a o perfectiona – este printre putinele persoane de la noi care au tinut dieta Oshawa (bazata integral pe consumul de cereale), despre evolutia careia ne-a tinut la curent pe Facebook; incearca tot timpul ingrediente noi, si cauta solutii naturiste pentru problemele de sanatate – mi-a ramas in minte celebrul Smoothie Verde pentru imunitate.

Ruxandra a raspuns invitatiei mele de a impartasi cu noi inceputurile si experienta ei in dieta vegetariana, dar si una dintre retetele ei vegetariene preferate.

“…Schimbarea trebuie sa vina din interiorul fiecaruia”

~  ~  ~

Daca mi-ar fi spus cineva acum 2 ani ca voi renunta la carne, i-as fi spus ca e nebun! Chiar si cand verisoara mea m-a anuntat ca a devenit vegetariana am fost socata si i-am spus ferm ca eu nu voi face niciodata acest pas. Ei bine.. niciodata sa nu spui niciodata.

Totul a inceput cu vizionarea unor documentare despre alimentatie, sanatate si animale. Documentare precum Food Matters sau Earthlings mi-au schimbat viata. Am simtit cum incetul cu incetul ma trezesc si mi se ia un val de pe ochi. Am realizat cat de importante sunt deciziile pe care noi le luam zi de zi si cum pot afecta ele o lume intreaga. Am inteles ca fiecare schimbare in bine, oricat de neinsemnata ar parea, conteaza. Schimbarea vine prin noi si doar daca noi devenim oameni mai buni se poate schimba si lumea in care traim.

Earthlings a fost ultimul documentar vizionat in acea perioada si cel care m-a determinat sa fac pasul catre o alimentatie vegetariana sanatoasa. Nu am putut viziona mai mult de 10 minute insa pentru mine au fost suficiente. Din acel moment mi-am promis ca voi deveni vegetariana.

In aceeasi perioada a luat nastere si blogul meul. Acesta m-a ajutat sa nu ma abat de la drum si sa impartasesc retetele mele cu toata lumea. Am realizat atunci ca vreau sa ii fac si pe cei din jurul meu sa adopte un stil de viata sanatos si ca schimbarea nu trebuie sa se opreasca la mine. Astfel, incetul cu incetul, am reusit sa imi conving si parintii dar si iubitul sa adopte o dieta vegetariana.

Inceputul nu este deloc usor. M-am lovit si de reactii mai putin placute din partea rudelor care nu intelegeau de ce am ales aceasta cale. Sfatul meu este sa fiti intelegatori. Schimbarea trebuie sa vina din interiorul fiecaruia, cu forta nu se poate. Unii se schimba mai repede, altii mai incet, iar unele persoane chiar niciodata. Important este sa nu renuntam.

Trecand peste partea etica, dieta vegetariana este o alegere sanatoasa si numai daca veti incerca va veti da seama de acest lucru. Cat despre pofta de carne, va garantez ca dupa doar 3 luni aceasta va disparea complet. Chiar si tatal meu, care a fost mare consumator de carne, imi spune cat de bine se simte de cand a adoptat dieta vegetariana si cat de uimit e de multitudinea de retete vegetariene care exista si care sunt de cele mai multe ori chiar mai gustoase decat preparatele clasice cu carne.

Recomand cu drag reteta de chiftelute de burgeri cu fasole azuki, tuturor celor care doresc sa se convinga ca se poate manca bine si vegetarian!

Va doresc din suflet sa aveti o viata sanatoasa si echilibrata si nu uitati, schimbarea vine prin voi si orice act de bunatate oricat de mic, conteaza!

 

Astazi lansez campania “Vegetarian pentru o zi”

Vegetarian pentru o zi

Ideea pentru campania “Vegetarian pentru o zi” mi-a incoltit in minte de ceva vreme, insa nu am stiut ce impact ar putea avea asupra publicului, si cata nevoie ati avea voi, cei care cititi acest blog, de o astfel de campanie. Hotararea de a transforma ideea in realitate a venit dupa ce am vazut ce succes a avut Meniul Vegan pentru 7 zile, pe care l-am pus cap-la-cap pentru postul Craciunului din 2012, o postare care primeste si acum sute de vizite lunar, fiind accesat probabil de persoanele care doresc sa incerce un regim vegan pentru o perioada scurta. Hotararea mea a fost sustinuta si de aparitia campaniei Meatless Friday, organizata de FoodStory.ro, la care particip si eu cu retete, o campanie care are din ce in ce mai mult succes.

Cred ca romanii sunt din ce in ce mai preocupati de sanatatea lor si de stilul de alimentatie, chiar daca lucrurile se misca foarte greu la noi, fiind o tara unde carnea ocupa primul loc in mancarurile traditionale si in alimentatia de zi cu zi. Chiar si asa, cu cat suntem mai multi care atragem atentia asupra alimentatiei sanatoase si la beneficiile scaderii consumului de carne, cu atat mai mult se vor deschide oamenii catre un nou stil de alimentatie, un nou stil de viata.

De asemenea, imi propun prin intermediul acestei campanii, si, sper eu, cresterea responsabilizarii oamenilor cu privire la drepturile animalelor crescute pentru hrana, dar si ale animalelor salbatice, pentru ca in ultima perioada am fost invadati de tot felul de stiri referitoare la cruzimile exercitate asupra animalelor de toate felurile – cai, ursi, vaci, caini, etc.

Campania “Vegetarian pentru o zi” va avea ca invitati food bloggeri adepti ai unei diete vegetariene, vegane sau raw, care vor impartasi cu noi cate ceva din experienta lor ca vegetarieni, ne vor da sfaturi, si ne vor propune meniuri si retete vegetariene, dar si food bloggeri orientati catre o alimentatie sanatoasa si variata, care vor accepta sa fie vegetarieni pentru o zi, si sa impartaseasca cu noi aceasta experienta, si retetele pe care le propun pentru aceasta zi. Eu sper ca vom atrage cat mai multe persoane in aceasta campanie, pentru ca voi sa aveti cat mai multe surse din care sa alegeti in momentul in care vreti sa deveniti adeptul unei diete vegetariene, sau pur si simplu, vreti sa alegeti un stil de alimentatie mai sanatos.

Daca aveti sugestii, le astept cu drag!

Suntem ceea ce mancam – cum influenteaza alimentele starile noastre emotionale

foto-food

Incepand cu aceasta saptamana, ma puteti gasi si pe blogul de alimentatie naturista de pe DespreSpa.ro. Va astept cu informatii legate de dieta vegetariana, despre o alimentatie sanatoasa, si cu sfaturi pentru o viata echilibrata.

Primul articol se refera la modul in care alimentele ne pot influenta starile emotionale. Tot ceea ce mancam se regaseste atat in celulele noastre, cat si in modul de functionare a organismului – daca alimentele sunt de buna calitate, daca nu consumam carne, daca avem grija sa consumam multa hrana vie, daca nu facem excese, atunci organismul nostru primeste energia corecta, si nu apar dezechilibre.

Principalele efecte ale unei alimentatii proaste sunt:

- dezechilibrul hormonal

- oboseala glandelor suprarenale

- proasta functionare a sistemului digestiv

Iata cativa pasi mici cu efecte benefice asupra organismului si a starilor emotionale:

- consumul cat mai redus de proteina animala si renuntarea la carne

- consumul cat mai redus de zahar rafinat, prajeli, si alimente rafinate (paine, paste)

- consumul alimentelor disponibile in sezon

- consumul de cat mai multa hrana vie (plante verzi, legume si fructe proaspete, neprocesate)

Citeste mai multe pe blogul meu de pe DespreSpa.ro