De ceva timp incoace am descoperit smoothie-urile verzi, si am facut o adevarata pasiune pentru ele. E drept ca a coincis cu achizitia unui blender foarte puternic, cu ajutorul caruia am facut tot felul de experimente si am introdus in alimentatie lucruri noi, cum ar fi aceste smoothie-uri, sau bomboanele-gustari pentru energie (facute din ovaz, fructe uscate, nuci, seminte si ulei de cocos).

Despre smoothie-urile verzi pot sa va spun o multime de lucruri, insa cel mai important este faptul ca sunt cea mai buna modalitate de a-ti lua portia de antioxidanti si fitonutrienti fara a simti gustul (poate insuportabil pentru unii) legumelor sau al superalimentelor precum spirulina, pentru ca este mascat excelent de catre fructe. In felul acesta puteti convinge si pe cei din familie mai putin atrasi de o alimentatie sanatoasa (mai ales copiii sau adolescentii) sa inceapa ziua cu un mic dejun plin de nutrienti, un mic dejun foarte usor de consumat si de pregatit, si mai ales, un mic dejun delicios. Cui nu i-ar placea sa inceapa ziua cu o bautura dulce, cremoasa, frumos colorata, cu gust de banane, kiwi, ananas sau mango? Eu una ma simt ca in vacanta de fiecare data cand savurez un smoothie.

Iata cateva dintre beneficiile consumului de smoothie verde:

– aport ridicat de nutrienti proaspeti – antioxidanti, fibre, fitonutrienti, vitamine, minerale – de la ingrediente pe care poate nu le-ai fi consumat niciodata crude (cum ar fi frunzele de kale, de sfecla sau de patrunjel in cantitate mai mare)

– hidratarea organismului

– digestia usoara, datorita consistentei lichide, care nu mai solicita stomacul

– detoxifiere

Primele mele incercari au fost dupa ureche – am aruncat in blender tot ce am gasit interesant in frigider, si am mixat plina de speranta, dar nu intotdeauna am obtinut un gust acceptabil. Dupa niste incercari nereusite, am inceput sa ma documentez, si am inteles ca trebuie sa urmezi cateva reguli simple, dar foarte eficiente, pentru a obtine un smoothie verde cu gust bun, echilibrat nutritiv si usor digerabil.

1. Urmeaza formula 30/30/40 – adica 30 % frunze verzi, 30% lichid si alte ingrediente, 40% fructe pentru a masca gustul verdeturilor si pentru a face smoothie-ul dulce si cremos.

Frunzele verzi pot fi – spanac, frunze de sfecla, frunze de ridichi, kale, mangold, patrunjel, menta, untisor, macris, stevie, rucola, papadie, salata – le puteti folosi proaspete sau congelate (dar fara a le decongela inainte de prepararea smoothie-ului). Frunzele de spanac, salata si sfecla au un gust neutru si sunt cele mai “sigure” atunci cand construiti un smoothie verde, cu celelalte trebuie sa aveti grija pentru ca gustul poate fi iute, amar, acrisor, si poate strica echilibrul gustului.

Lichid – pentru a nu incarca sistemul digestiv cu un produs de origine animala, si a-l lasa sa isi traga pe indelete nutrientii din fructe si frunzele verzi, eu am ales sa nu adaug in smoothie lapte sau iaurt. Si pentru ca nu prea e timp de preparat lapte vegetal, solutia mea e mai simpla – las migdalele sau caju-ul la inmuiat peste noapte, si dimineata le adaug direct in smoothie, cu apa. Mai puteti folosi apa plata sau filtrata, sau lapte de cocos (atentie insa ca laptele de cocos din comert contine de cele mai multe ori tot felul de E-uri), lapte vegetal din comert, suc proaspat de portocale, lamaie, lime sau grapefruit, ceai verde.

Fructe – aici va puteti juca oricum – eu am folosit mere si pere curatate de coaja, kiwi, mango, seminte de rodie, catina de la congelator, fructe de padure proaspete sau congelate, ananas, banana si chiar avocado, care va face smoothie-ul foarte cremos si va veni cu un aport important de minerale si grasimi sanatoase. Pe acestea le am la dispozitie acum iarna, insa vara va puteti folosi de toate fructele minunate proaspete – caise, piersici, cirese, visine, capsuni, fructe de padure proaspete, pepene, prune. Oricum ar fi, important e ca fructele sa fie bine coapte, pentru ca smoothie-ul sa iasa cremos. Smoothie-ul este un motiv excelent sa nu mai aruncati bananele prea coapte – le puteti congela si adauga direct in blender pentru smoothie.

2. Procesati separat frunzele cu lichidul, apoi adauga fructele si procesati din nou, pentru a evita un smoothie cu bucati de fructe, legume sau fasii de frunze. Incepeti intotdeauna cu o cantitate mai mica de apa, si daca mai este nevoie puteti sa mai adaugati – ideea de smoothie este cremozitatea, consistenta de spuma. Este bine sa folositi un blender puternic, ca sa va bucurati la maxim de aceasta consistenta.

3. Folositi super-alimente si alte ingrediente sanatoase ca sa cresti valoarea nutritiva a smoothie-ului – seminte de chia, de in, de canepa, unt de arahide, carob (pudra de roscove), spirulina, migdale, seminte de floarea soarelui, alune de padure crude, ghimbir, cacao, scortisoara, turmeric, germeni de diverse seminte. Unele dintre vitaminele din verdeturi si fructe – vitamina A, K, D, E sunt mai usor absorbite cu ajutorul grasimilor sanatoase, deci avocado, semintele crude si nucile sunt un adaos perfect pentru echilibrul nutritiv al smoothie-ului. Cantitatea potrivita pentru aceste ingrediente este de o lingura sau doua la un smoothie pentru doua persoane.

4. Indulceste smoothie-ul cu miere – daca fructele nu creeaza gustul pe care vi-l doriti, puteti sa adaugati o lingurita de miere naturala sau 2-3  fructe uscate taiate marunt (curmale), insa evitati adaosul de zahar.

5. Smoothie-ul nu trebuie sa aiba neaparat culoarea verde – poti folosi frunze verzi, insa daca pui fructe de padure sau multe fructe galbene, sau pudra de carob sau turmeric, culoarea nu va mai fi verde, insa nu inseamna ca smoothie-ul tau nu este la fel de sanatos.

Primul meu smoothie verde reusit (cu exceptia germenilor de mustar, care au facut smoothie-ul cam picant) a avut urmatoarele ingrediente:

*pentru 2 persoane

4 maini pline cu baby spanac proaspat

2 kiwi

1 avocado bine copt (la Metro gasesc aproape de fiecare data)

o mana de germeni de mustar

sucul de la o lime

2 feliute subtiri de ghimbir proaspat

2 lingurite de seminte de chia

150 ml apa plata

Gustul a fost foarte fresh si nu am simtit nevoia de indulcitor, insa daca va place gustul mai dulce, puteti inlocui avocado-ul cu o banana coapta.

De aici incolo, combinatiile n-au mai avut limita.