Orice mancaruri as incerca, orice combinatii spectaculoase as descoperi, orice gusturi exotice mi-ar bucura papilele, exista in sufletul meu o pofta nelimitata pentru mancarurile de-acasa, asa cum le face mama. Cand i-am descoperit in Grecia, i-am savurat aproape in fiecare zi, dar cel mai bine si mai bine ies tot cu legumele noastre de vara, aromati cu busuiocul inflorit deja pe tarabe, si scaldati din belsug cu rosii coapte si zemoase, din gradina. Vorbesc despre ardei umpluti. In varianta veggie, cu orez aromat. Copti molcom in oala de lut. Adica o minunatie de vara.

Sunt cateva mici secrete pentru ca ardeii umpluti cu orez sa fie plini de savoare, si toate tin de randuiala fireasca a bucatariei. Adica – te trezesti de dimineata cu reteta in gand si cu mintea plina de arome, mergi la piata si alegi cu mana ta fiecare leguma, o mirosi, simti aroma verzuie a rosiile proaspat rupte de pe vrej, alegi buchetelele de busuioc, menta si oregano de la taraba unde totul este proaspat, fara frunze ofilite, pentru ca inseamna ca toate sunt culese in zori de zi, aduci minunatiile acasa, si randuiesti totul cum se cuvine. Ceapa si usturoiul isi degaja aroma in tigaia neagra si grea de fonta, ci nu in tigaile comerciale de teflon, aducatoare de boli. Legumele se amesteca numai cu lingura de lemn, pentru ca aroma sa nu fie alterata de metale incinse sau frecate de tigaie. Plantele aromatice se stropesc cu apa rece, se rup cu mana si se zdrobesc in palma pentru a le invia aromele. Si totul se fierbe pe indelete oala de lut, ca in batrani, ca sa nu se piarda nimic din bogatia de savoare a legumelor proaspete.

Ingrediente pentru ardei umpluti cu orez (pentru 4 portii)

8 ardei grasi galbeni, de sezon

1 rosie mare pentru capacele

1 dovlecel

200 g de orez (eu am folosit Scotti cu bob mare)

1 l suc de rosii proaspat stors

plante aromatice proaspete – busuioc, oregano, menta

4 catei de usturoi proaspat

1 ceapa alba mare

50 ml vin alb sec de buna calitate

ulei de masline

sare roz Himalaya si piper proaspat macinat

Ceapa se taie marunt, si se caleste usor in uleiul de masline. Se adauga 2 catei de usturoi zdrobiti, dovlecelul taiat bucatele mici si orezul, se caleste totul cateva minute, si se stinge cu vinul alb. Se adauga un sfert din cantitatea de suc de rosii, in care s-au rupt plantele aromatice, si se lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand, pana cand se trage zeama si orezul s-a umflat putin. Se potriveste cu sare si piper proaspat macinat, si se lasa amestecul deoparte, cu capac, pentru ca aromele sa se intrepatrunda.

Se curata ardeii de seminte, facand un capacel imprejurul coditei, se spala bine, se presara cu sare pe interior, si se pun cateva minute in tigaie sau pe gratar, cu putin ulei, ca sa se inmoaie si sa se elibereze aroma minunata de ardei copt. Se incinge cuptorul la 150 grade, si se unge cu ulei de masline  oala de lut (oala mea albastra este adusa tocmai din Portugalia). Se pregateste sosul de rosii, amestecand rosiile proaspat stoarse cu sare si piper proaspat macinat, frunze de plate aromatice rupte grosier (nu taiate cu cutitul, pentru a nu se pierde aroma) si 2 catei de usturoi zdrobiti. Cu o lingura de lemn se pune amestecul de orez in ardei, fara sa-i umplem la maxim, ca sa lasam orezului loc sa se umfle. Taiem capacele rotunde din rosie, cu care inchidem orezul aromat in ardeii plini de savoare. Aliniem ardeii astfel pregatiti in oala cea draga de lut, turnam cu generozitate sosul de rosii peste ei, punem capacul de lut, si gata, oala merge la cuptor pentru 2 ore. Dupa o ora jumatate scoatem capacul, pentru ca ardeii sa se rumeneasca frumos. Chiar daca folosim cuptorul vara, pe arsita, aroma de ardei copt, de sos de rosii delicios si de ierburi aromatice proaspete merita fiecare grad in plus. Mie imi place sa las ardeii pe plita, cu capac, sa se linisteasca, si ii mananc scaldati din belsug in sos de rosii delicios, si un pic de iaurt cremos. O minunatie!